Post Muzica23: Alex Halka
Dacă este septembrie reluăm POST MUZICA, un program dedicat sunetului curatoriat de Mitoș Micleușanu.
Și acest sezon va fi prezentat public doar în varianta online pe contul youtube https://www.youtube.com/channel/UC_7a4AmVNC_NVmZ4Jjqx3kA/featured și arhiva https://soundcloud.com/post-muzica
Invitatul celei de-a douăzeci și treia întâlniri POST MUZICA este Alex Halka, un artist pe care anul trecut l-am prezentat la Rezidența BRD Scena9 în cadrul expoziției “kinema ikon: films 1970-2020” cu o instalație interactivă de imagine și sunet.
“Pentru mine postmuzica este libertatea de a nu fi obligat să produc muzică în sensul comun acceptat de către “consumatori”. Încerc prin cercetarea mea audiovizuală să chestionez granițele estetice a ceea ce consider eu Artă în general. Mă hrănesc din haos și îmi petrec majoritatea timpului organizându-l într-o formă palatabilă. Deși consider că m-am pregătit toată viața pentru acest moment al izolării, acum, după relaxarea situatei pot aprecia mult mai bine interacțiunile umane autentice, muzica “academică” cu instrumente acustice, sănătatea, cititul – lucruri care nu mai făceau parte din rutina mea recentă.” – Alex Halka
“Printre layerele fundamentale (din punct de vedere creativ) pe care le-am reperat în lucrările lui Alex Halka, avem trimiteri la: scindare, cibernetizare, amintire, topire și transformare. E o alchimie aparte în lucrările sale, pe unele le-aș încadra într-un soi de liquid-glitch, dispersiv, nostalgic, fluid. E o amprentă specifică în pesiajul nostru, un pic mai restrâns din punct de vedere experimental, dacă ne gândim la ”obstacolele” tradiționale, care de cele mai multe ori amprentează inovația, generând mai degrabă lucrări sincretice, decât noutate absolută. Desigur, acest lucru este valabil pentru toate spațiile culturale, nordicii ”economi energetic” specialiști in minimalism, americanii care excelează în autocritică și trimiteri la consumerism, schizoidie și marketing, britanicii mai prețioși și convinși că sunt cei mai buni sau francezii, exuberanți și inovativi. De japonezi nu mai vorbim. Ei bine, lucrurile devin cu atât mai interesante cu cât un artist dintr-un anume spațiu vine cu o paradigmă diferită, sau cu o ”metodologie” care pare dislocată din alt spațiu cultural și o aplică spațiului din care face parte. Aici începe situaționismul sau performance-ul ”de rit nou”
Tocmai de asta, senzația mea este că Alex Halka nu e amprentat (în sensul sugerat mai sus) de spațiul nostru, ci mai degrabă controlează sau gestioneză foarte bine registrele (imaginativ și sonor) lucru care îl face cumva imun la ceea ce numim manierism. Asta cu siguranță permite pătrunderea pe mai multe paliere și îi asigură artistului o anvergură mai nuanțată (inovativ, creativ) și un câmp de acțiune mai larg. Nu în ultimul rând, dimensiunea nostalgică și problematica disoluției, dezagregării, sunt elementele fundamentale care dau substanță lucrărilor lui Alex Halka.” – Micleuşanu M.
Post Muzica este un program curatoriat de Micleuşanu M. dedicat sunetului și artiștilor activi în zona experimentală a muzicii contemporane, produs de Rezidența BRD Scena9 și finanțat de Fundația9.
”Una din întrebările fundamentale legate de post-muzică: este oare posibil să scoatem sunetul de sub ”dictatura” muzicii? Cu atât mai mult cu cât inclusiv zgomotele în diversitatea lor, pot fi considerate [un fel de] muzică (structura lor spectrală, posibilitățile de transformare a unui sunet deja înregistrat, permit apropierea sau îndepărtarea lui de ceea ce înțelegem prin muzică) dacă ”o disecție granulară” a acestuia permite un re-shaping, o reasamblare a ”particulelor” sale sonice, într-o melodie.
(…) post-muzica este ceea ce rămâne atunci când uităm tot ce știm despre muzică / ceea ce rămâne atunci când nu mai încercăm să ”încântăm timpanele” (sau să le întristăm) armonic sau ritmic / ceea ce rămâne atunci când sunetul devine o pastă intuitivă de modelat, când descoperim în timp real cum “ne scapă” de sub controlul estetic, conceptual etc.” – Micleuşanu M.