Pop-Up Shop & Talk: Made in Roșia Montană la Acuarela

Pop-Up Shop & Talk: Made in Roșia Montană la Acuarela

Pop-Up Shop & Talk: Made in Roșia Montană la Acuarela

Pop-Up Shop & Talk este un proiect Cuimbold care aduce la București oameni, povesti si initiative care fac undeva ca lucrurile sa fie mai bune.

In preajma zilei Rosiei Montane (6 februarie) il aducem din Apuseni la Acuarela pe Tica Darie, activist, antreprenor, cercetas si unul dintre cei mai noi sateni din Rosia Montana, Alba.

Tică aduce căciuli, gulere, fulare Made in Roșia Montană, povești despre viața lui în sat, despre potențialul ecoturistic al zonei, provocări, familie și planuri de viitor.

JOI 7 FEBRUARIE, 13:00 – 22:00: Acuarela, Str. Polona nr. 40

Tică lucrează tot timpul anului cu 35 de femei care tricotează în Roșia Montană, cea mai veche localitate minieră atestată documentar din România, un loc inedit, plin de istorie și cultură din inima Transilvaniei.

Made in Roșia Montană păstrează viu în sat meșteșugul tricotatului la gura sobei și oferă articole vestimentare lucrate manual dintr-o fibră premium care vine din natură, numită Merino, cea mai fină și cea mai moale lână din lume.

10% din profitul net Made in Roșia Montană este investit în educație.

Asociaţia Culturală Imbold (Cuimbold) este o organizatie non-guvernamentala care are ca scop promovarea industriilor creative si a patrimoniului material si imaterial din România.

Imbold este totodata un generator de artă si proiecte culturale care îşi propune ca, prin evenimente cu vizibilitate ridicata, să aducă în lumina artiştii romani contemporani, mesteri uitati si manufacturi cu importanta pentru patrimoniul cultural national.

Asociaţia Culturală Imbold (Cuimbold) are 2 sucursale: una în București și una într-un mic sat din Transilvania (Viscri – sat Unesco). Proiectele ei sunt cel mai adesea un du-te-vino între mediul rural, plin de elemente care merită descoperite și conservate și zona urbană, care poate fi un catalizator pentru schimbările pozitive de la sat.

Împreună dezvoltăm Roșia Montană.

Mai multe despre eveniment gasiți pe:
www.cuimbold.ro & www.madeinrosiamontana.ro

Pop-Up Shop & Talk: Made in Roșia Montană la Acuarela
JOI 7 FEBRUARIE, 13:00 – 22:00: Acuarela, Str. Polona nr. 40

Găzduit de Acuarela, avanpost RADIO GUERRILLA.
Partener: Viscri 32 – White Barn and Blue House

(intrare libera)

Leave a reply (we review all comments)