feeder.ro events calendarCALENDAR

Avid planner or spontaneous explorer? Whatever your philosophy, this is where your thoughts of spending a quiet day at home come to die. Search by date or popular category to find the perfect event for savouring urban life.

Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Parisul şi mitul său – Avangardă, boemă şi expoziţii universale (1850-1940)

Thu, 26 Apr 2018 ⏐7:00 pm

Parisul şi mitul său

Parisul şi mitul său – Avangardă, boemă şi expoziţii universale (1850-1940)

Parisul este orașul strălucitor, boem, nebun după care suspină toți călătorii și artiștii… Dar cum a devenit Parisul centrul lumii cultural-artistice și locul din care au plecat cele mai importante curente europene? Pentru a afla, vă invităm să ne întoarcem la Parisul secolului XIX: călătoria virtuală va începe joi, 26 aprilie, la sediul Fundației Calea Victoriei (C.A. Rosetti 47, etaj 1), alături de lectorul Monica Neațu. Cursul la care vă îmbiem să mergeți se numește Parisul şi mitul său – Avangardă, boemă şi expoziţii universale (1850-1940).

De-a lungul a patru întâlniri descoperi istoria avangardei pariziene, dar și a nenumăratelor curente artistice şi intelectuale ce şi-au lăsat amprenta asupra spiritului european.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, capitala franceză îşi trăia din plin gloria. Cel de-al doilea imperiu francez şi baronul Haussmann îi oferiseră o arhitectură nouă şi un plan urbanistic pe măsură, iar nenumăratele curente artistice o transformaseră în epicentrul boemei europene. Oraşul tuturor se lasă împânzit de cafenele şi de atelierele artiştilor care îşi duceau existenţa de pe o zi pe alta sau care se bucurau de faima Salonului oficial. Toţi visau la glorie, dar dincolo de laurii Salonului sau de precaritatea boemei, ei reuşesc să surprindă pe pânză imaginea şi căutările unei epoci dominată de transformări sociale, politice şi culturale.

Scandalul de la Salonul Refuzaţilor, expoziţiile impresioniştilor, atelierele artiştilor din Montmartre şi Montparnasse, expoziţiile universale, toate vorbesc de spiritul unui secol influenţat de nenumărate experimente intelectuale, dar şi de drama războiului.

Uite care vor fi temele celor 4 întâlniri de curs:

1. Un oraş şi mitul său. Parisul baronului Haussmann – transformări urbanistice, sociale, culturale. Salonul oficial şi primele scandaluri. Cazul Manet. Salonul refuzaţilor. Avangarda – cultură şi politică. Expoziţiile universale şi mitul parizian. Impresioniştii şi post-impresioniştii.

2. Parisul boemei. Radiografia unui spaţiu mitic – Montmartre, de la Moulin Rouge la Sacre Coeur, trecând prin Rue Lepic. Toulouse Lautrec & co. Grădinile, cabaretul, circul, cafenelele, bordelul – topografii reale şi imaginare. Aventura Bateau Lavoire. Banda lui Picasso.

3. Paris 1900. Art nouveau – staţiile de metrou şi influenţele vegetale. O altă privire: fovism, primitivism, cubism. Domnişoarele din Avignon. Teatrul şi baletul de avangardă. Baletele ruseşti – fascinaţia Orientului şi a trupului eliberat. Ritualul primăverii şi Parade.

4. „Parisul nu are sfârşit”. Parisul interbelic şi lumea americană. Experimentul suprarealist. Expoziţia de arte decorative – 1925. O altă imagine a boemei – Montparnasse şi muza sa, Kiki. BrassaÏ – oraşul dincolo de mitul său.

Detalii și înscrieri pe www.victoriei.ro

Organizer

Fundația Calea Victoriei
Phone:
021 321 3022
Email:
contact@victoriei.ro
View Organizer Website

Venue

Fundația Calea Victoriei (C. A. Rosetti)
strada C. A. Rosetti 47, et. 1
Bucharest, Romania
+ Google Map
Phone:
021 321 3022
View Venue Website

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.