Vernisajul expoziției Khozyain (Gazda) de Mircea Albuțiu

Expoziție Mircea Albuțiu

Între 1 și 25 februarie 2019, Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov prezintă o expoziție de fotografie documentară realizată de Mircea Albuțiu în satul Sfiștofca din Delta Dunării, în perioada ianuarie 2015 – februarie 2017.

Vernisajul are loc vineri, 1 februarie, de la ora 19:00.

Inspirat de atmosfera din sat și de personalitatea lui Vasile Serghevici Serbov, Albuțiu a realizat și un film documentar pe aceeași temă, care va fi proiectat la Centrul Multicultural pe data de 2 februarie.

Vasile Serghevici Serbov are 54 de ani și trăiește într-o comunitate mică de ruși lipoveni în Sfiștofca. Neavând un venit constant, lucrează ocazional ca dulgher. Pescuiește doar pentru consumul propriu. Uneori, dă la schimb pește pentru vin, iar pe timpul iernii îngrijește contra cost vitele unui amic. A organizat 7 ediții ale cupei de șah „Pescărușul Alb”.

Leave a reply (we review all comments)