Lecția de Porțelan @ Colorhood

Lecția de Porțelan @ Colorhood

Lecția de Porțelan @ Colorhood
12 – 19 Decembrie, 12:00-16:00

Ca în fiecare an, înainte de sărbători, ne-am propus să coacem cele mai frumoase cadouri în cuptorul ceramic.

La început de decembrie, ne adunăm să modelăm și să pictăm împreună porțelan de dat în dar. De data aceasta, am ales ca temă de creație un set de recipiente pentru licorile prețioase de zi cu zi.

Pe parcursul celor două ședințe de curs, fiecare participant va exersa diverse tehnici de modelaj și de îmbinare a materialelor ceramice, pentru ca, în final, să creeze un set complet format din 4 ceșcuțe și 4 farfurioare din porțelan. După ce materialul crud va prinde formă, vom afla cum se fixează culorile pe obiectele delicate din ceramică şi de câte arderi în cuptorul ceramic este nevoie pentru a finisa creaţiile din porţelan.

Participanții vor primi obiectele create chiar înainte de Crăciun, la timp pentru a fi așezate sub bradul împodobit.

Înscrieri: 28 noiembrie – 10 decembrie
Locuri disponibile: 8 

Desfăşurare curs: 12 şi 19 decembrie. 2 şedinţe cu durata de 4 ore, sâmbăta, de la 12.00 la 16.00, la atelierul nostru din strada Nicolae Mavrogheni nr. 10 (zona Universitate).
Preluare obiecte: 21-23 decembrie

Contact: hello@colorhood.com, 0732 187 563

Taxă de participare: 100 euro*
*Include: toate materialele necesare (porțelan, ipsos, glazuri și pigmenți ceramici, matrițe, instrumente de lucru), cele 2 arderi în cuptorul ceramic, goodies.

Leave a reply (we review all comments)