Istoria parfumului în trei episoade – Curs de vară la Fundația Calea Victoriei

2019

Trandafiri, lămâie proaspătă, mentă, levănțică? Ce conține parfumul tău preferat și ce spune el despre tine? Vara asta răsfață-te cu povești și miresme selecte la cursul Istoria Parfumului: mistere, seducție și creatori celebri, pe care istoricul Monica Neațu îl susține în perioada 17-19 iulie la Fundația Calea Victoriei.

Te așteaptă trei seri în care vei descoperi istoria şi semnificaţiile parfumului, îi vei afla secretele și formele inedite de folosire. La curs vor fi exemplificate (se vor mirosi) diverse tipuri de parfumuri pentru o mai bună înțelegere a informațiilor prezentate: condimente, plante, parfumuri, uleiuri aromate, săpunuri, pudre etc.

Considerat pe rând dar al divinităţii, simbol al regalităţii sacre, medicament, semn al deșertăciunii umane sau revelator al sentimentelor pentru o anumită persoană, parfumul a fost întotdeauna mai mult decât un accesoriu. Despre anumite miresme se credea chiar că ar ține la distanță unele boli – dacă ai fi trăit în evul mediu, puteai fi sfătuit să te ferești de ciumă cu ajutorul rozmarinului. Mai târziu, în perioada victoriană, te-ai fi ferit de parfumurile orientale, prea grele și senzuale, și te-ai fi mulțumit cu cele florale, ca să-ți păstrezi bunul renume în societate.

Ca să ne fie mai simplu să ne orientăm iar călătoria noastră prin istoria parfumului să fie cu adevărat plăcută, Monica Neațu a împărțit cursul în trei capitole:

  • Lumea Orientului Antic şi folosirea primelor parfumuri. Corintul şi începuturile “industriei” parfumurilor. Miresmele romane şi extravaganţele de la sfârşitul Antichităţii. Evul mediu şi aromele orientale. Apariţia alambicului şi regulile distilării. Parfumul reginei Ungariei şi utilizarea alcoolului în compoziţie.
  • Aromat şi pestilenţial în epoca Renaşterii şi Barocului. Atunci când parfumurile, pudrele şi pomezile înlocuiau apa… Mănuşile parfumate şi gloria oraşului Grasse. O nouă profesie – creator de parfumuri. Epoca luminilor şi întoarcerea spre natural. Cu ce se parfumau doamna de Pompadour şi Maria Antoaneta? Eau de Cologne Originale 4711.
  • Începuturile parfumeriei moderne. Guerlain – emoţie, atmosferă, personalitate. Creatorii de modă şi parfumurile – Paule Poiret, Chanel, Jeanne Lanvin, Jean Patou. Câteva nasuri celebre. Importanţa flaconului. Artizanii contemporani şi invenţiile lor fascinante – de la mure şi mosc la parfumul hainelor uscate la soare.

Te-ai hotărât? Vii la curs? Atunci nu-ți rămâne decât să faci înscrierea pe adresa contact@victoriei.ro și să achiți din timp taxa de participare. Întâlnirile încep luni, 17 iulie, de la ora 19.00 și au loc la sediul Fundației Calea Victoriei, pe strada Popa Soare, la numărul 40, etajul 1.

Leave a reply (we review all comments)