Istoria Bucureștiului: Arhitecți celebri și clădiri de patrimoniu

cladiri patrimoniu arhitecti curs istorie bucuresti

Știi câte comori arhitecturale poți găsi în București? Din 16 iulie, Fundația Calea Victoriei organizează un curs despre Arhitecții Bucureștiului și clădirile de patrimoniu ale orașului. Cele cinci întâlniri se desfășoară zilnic, de luni până vineri, de la 19.00 și sunt prezentate de Anita Sterea, din perspectivă istorică.

Plimbându-te prin Centrul Vechi sigur ai observat deja Palatul CEC, Palatul Băncii Naționale a României sau impunătoarea clădire a fostului Palat al Poștelor. Ce-ar fi să afli mai multe despre cei care le-au construit și despre felul în care apariția lor a schimbat peisajul Bucureștilor de demult? Cum crezi că au reacționat localnicii din vremea clădirilor bogat ornamentate, specifice perioadei Belle Epoque atunci când au apărut primele imobile moderniste? Poate știi deja, în perioada interbelică Bulevardul Magheru era una dintre cele mai avangardiste artere europene.

Vei afla la curs cum au reușit arhitecţii francezi sau români să transforme un oraş cu pronunțat iz oriental într-unul cu adevărat european. Albert Galleron, Paul Gottereau, Louis Blanc, Ion D. Berindei, Dimitrie Maimarolu sunt doar câteva dintre numele despre care se va discuta.

Ai să afli și cine au fost inițiatorii celebrului stil neoromânesc și vei putea, la final de curs, să îi recunoști caracteristicile în plimbările tale prin oraș. Operele lui Ion Mincu, Grigore şi Cristofi Cerchez, Petre Antonescu, Nicolae Ghika-Budeşti sau Toma Socolescu îți vor capta atenţia cu îndrăzneala şi inspiraţia cu care au abordat un stil arhitectural autohton.

Perioada interbelică a fost marcată de modernism şi Art Deco. Clădirile gândite de Marcel Iancu, Radu Dudescu, Horia Creangă sau Duiliu Marcu s-au integrat armonios, în cele din urmă, în peisajul bucureștean

Pe parcursul primelor trei întâlniri se vor folosi imagini de arhivă sau contemporane cu clădiri de patrimoniu din Bucureşti, ca să-ți poți lua reperele vizuale necesare. Apoi, la ultimele două, vei explora orașul la pas, împreună cu istoricul Anita Sterea și colegii de curs, în căutarea clădirilor despre care ai învățat la curs.

Cursul are loc în perioada 16-20 iulie, de la 19.00, la sediul Fundației Calea Victoriei  – str. C. A. Rosetti 47, et. 1. Taxa de participare este de 300 de lei, iar înscrierile se fac pe adresa contact@victoriei.ro.

Leave a reply (we review all comments)