IMBOLD NATIV – festival de gastronomie la sat – 3-7 iulie 2019

Imbold_Nativ_2019

Între 3 și 7 iulie, Asociația Culturală Imbold vă așteaptă la Imbold Nativ, un festival de gastronomie la sat în patru sate din Transilvania: Viscri, Saschiz, Meșendorf și Criț. Principalele experiențe pregătite de Imbold Nativ sunt: degustări în șură, picnic în livadă, brunch în sat, cina în natură, Slow Food Market, ateliere de gătit.

Imbold_Nativ_Transilvania_2

Bucătăria s-a născut la sat

Imbold Nativ se va desfășura în interiorul unor gospodării autentice din satele: Viscri, Saschiz, Meșendorf, Criț. Împreună cu producătorii locali, de miercuri până duminică, Imbold a creat un tur gastronomic ghidat în care vor avea loc degustări de brânzeturi locale artizanale și vinuri din zona Târnavelor, dulcețuri și Chutney-uri de la Pivnița Bunicii din Saschiz, gin local și bere artizanală din Saschiz, brânză maturată trei luni din lapte de Bălțata românească la Meșendorf, atelier de lichiu în cuptor săsesc în Criț și atelier de gătit miel la ceaun în Viscri.

Festivalul este primul demers gastronomic coordonat simultan în mai multe sate și construit aproape în întregime de membrii comunităților locale. Obiectivul principal este dezvoltarea culturii gastronomice locale, promovarea eco-turismului și reducerea turismului de masă care a început să amenințe micile comunități din sate.

Festivalul va avea un Slow Food Market în fiecare sat cu siropuri, dulcețuri, legume, fructe locale și pot fi cumpărate în cadrul festivalului.

Imbold_Nativ_Transilvania

Program

Deschiderea festivalului va avea loc miercuri, 3 iulie, în Șura Albă de la Viscri 32 cu vernisajul Teracota Mediaș – cahle manufaturate și pictate manual la ultima fabrică de teracotă din România. Joi, festivalul continuă în Viscri cu un picnic transilvănean într-o gospodărie restaurată de Fundația Mihai Eminescu Trust și un atelier de lichiu în cuptor săsesc.

Vineri, festivalul se va muta la Meșendorf la un prânz vânătoresc, sâmbătă în satul Saschiz la un brunch în grădină gătit de trei cupluri de tineri din Saschiz.

Imbold Nativ se va încheia cu un picnic gătit de două familii din comunitate și un concert de orgă la Biserica Forticată din Criț.

Programul complet îl puteți găsi pe www.cuimbold.ro , rezervări la https://eat-local.ro.

Imbold_Nativ_2019_ProgramImbold_Nativ_2019_Program2

O carte de bucate

Câteva dintre secretele gastronomiei transilvănene vor fi tipărite într-o carte de bucate reinterpretate de Oana Coantă de la Slow Food Țara Bârsei / Bistro de l ‘Arte, Mara Oană de la Viscri 32 – Blue House and White Barn Restaurant, Melinda Teohari, Mama Gerda de la Viscri 22, Tanti Vio de la Viscri 125, chef Horia Șimon de la Clubul Gastronomic Transilvan, chef Ioan Bebeșelea – Slow Food Sibiu și chef Daniel Joa. Cartea va fi ilustrată de artistul Andrei Argaetic și va conține referințe despre plante arhaice, folosite în trecut în gastronomia transilvăneană – un material semnat de Mona Petre de la Ierburi Uitate.

Concerte

Festivalul va avea și o componentă muzicală: jazz în livadă la Viscri 32 – Dov Meraki (Andra Maria) – voce, Adrian Neacșu – bass, moog, effects feat. Sergiu Chirileasă – pian, Gabi Matei – tobe; Dov Meraki va cânta și pe deal la Meșendorf; la Casele Fundației Mihai Eminescu Trust din Criț va fi picnic cu concert, iar în cadrul vizitei la Biserica Forticată din Criț va avea loc un concert de orgă.

Imbold_Nativ_Transilvania

Proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

 

Leave a reply (we review all comments)