Homefest 2020

Homefest 2020

Homefest 2020

HomeFest este primul festival cultural din România care deschide uşa larg proiectelor artistice ce încap în sufragerii și dormitoare. Ediția din 2020 se întâmplă online, cu acte artistice fresh, produse în izolare.

Toate evenimentele sunt gratuite, dar totuși biletul de intrare la HomeFest 2020 va fi să ne trimiți o fotografie cu obiectul din casă care semnifică cel mai fidel, pentru tine, această perioadă a distanțării.

Ne trimiți fotografia până la data începerii spectacolului, pe adresa homemculture@gmail.com. Cu o oră înainte de eveniment vei primi pe email un link de conectare la platforma Zoom, pe care îți sugerăm să o și instalezi: https://zoom.us/

Pentru intimitatea întâlnirilor, păstrăm o limită de locuri ca și când ne-am aduna într-o casă mare: 25 pers / eveniment.

Ne vedem online și aia e, o facem și pe asta.

Cu bine,
Echipa HomeFest

PROGRAM

| Luni, 11 mai | ora 19:00 – 20:00: Work. no travel, de Bobi Pricop

Spectacolul a avut premiera pe 5 și 6 martie la Centrul Replika. După câteva zile s-a instaurat starea de urgență și pandemia a blocat, temporar, activitatea offline a spațiului și a echipei noastre.

În aceste condiții, vă invităm la varianta live online – o propunere inedită și intimă. Am adaptat conceptul inițial, încercând să nu pierdem contactul dintre artiști și public.

după volumele „Tur-retur” de Zoltán Rostás și Sorin Stoica
text: Mihaela Michailov
regie: Bobi Pricop
performeri: Dan Basu (video), Eduard Gabia (muzică) și Alex Călin, Nicoleta Lefter, Katia Pascariu, Alexandru Potocean (actori)
concept spațiu: Gabi Albu
cu participarea: Ovidiu Țichindeleanu și Mizdan

Aveți nevoie de un dispozitiv cu o conexiune bună la net, cameră și microfon funcționale. Spectacolul este PARTICIPATIV. Veți primi un text pe care îl veți avea de citit în timpul spectacolului.

rezervări: https://www.eventbrite.com/e/homefest-2020-work-no-travel-de-bobi-pricop-tickets-104357472008

| Marți, 12 mai | ora 10:00 Un matinal din 2033, de Theo Herghelegiu

Punem pariu că titlul spectacolului “Un matinal TV din 2033” ți-a trezit curiozitatea și probabil că gândul te-a dus la un viitor sumbru! Ei bine, nu! Pe un lait-motiv zilnic și ubicuu, cum este cel reprezentat de talk-show-urile de televiziune contemporane, regizoarea Theo Herghelegiu a suprapus o miză temporală care schimbă toată paradigma de percepție, folosind cinci actori extraordinari care îmbracă pentru o oră haina unor moderatori TV din viitor, cu tot tacâmul așteptat: știri sportive, politice, culturale, despre vreme, monden, dialog cu cititorii, comentarii la “ordinea zilei” și, desigur, invitați speciali in direct.

Distribuția (în ordinea apariției): Gabriel – Karl Baker , Tania – Adriana Drăguț , Mirela – Dana Vulc, Constantin – Eduard Petru Jighirgiu, Jojo – Ioana Marcoiu, Vlad – David Jighirgiu. Actori din reclamă – Marius Manole, Șerban Pavlu, Adelaida Zamfira+ 5 invitați surpriză (sportivi, filozofi, scriitori, politicieni, personalități media) Asistența tehnică și muzica: Eduard Petru Jighirgiu Grafica: Kalliste Media Desen: Sophia LupuScenariul și regia artistică: Theo Herghelegiu Producător: Gianiny Munteanu O productie Meraki Arts și Teatrul Arca sustinuta de Teatrul la Cinema, Fundatia ParteR și Acting Dream Musical Theater.

rezervări: https://www.eventbrite.com/e/homefest-2020-un-matinal-din-2033-de-theo-herghelegiu-tickets-104361652512

 

| Marți, 12 mai | ora 20:00 – Recital blues Robert Szugya & ora 20:30 – Recital saxofon solo Mihai Iordache
– ambele performance-uri în același eveniment –

Southernman Robbie (Robert Szugya), este interpret și compozitor de muzică country blues fiind unul dintre puţinii artişti români care abordează blues-ul din sudul SUA folosind accentul specific acestei zone, combinând tehnici de “slide guitar”, „finger picking”, voce şi kazoo. Până în momentul de faţă, a concertat în ţări precum Austria, Germania şi Bulgaria, iar în primăvara acestui an a reprezenta România în cadrul concursului internațional „European Blues Challenge[4]” din Danemarca, cel mai mare festival de gen de pe continentul european, unde a concertat alături de alte 20 de trupe

Mihai Iordache și-a format primul grup de jazz în 1991 și începând de atunci, a înregistrat cu formația Timpuri Noi, a înființat formația de punk rock Sarmalele Reci, a cântat în primul grup bucureștean a pianistului Lucian Ban, Jazz Unit. A colaborat în diferite formule cu pianistul Harry Tavitian şi cu cântăreaţa Ada Milea, apoi, de-a lungul timpului, cu contrabasistul Vlaicu Golcea, chitaristul Sorin Romanescu, vocalistele Marta Hristea, Ana-Cristina Leonte, Ruxandra Zamfir, Alina Botei, Suzana Laşcu. Am înregistrat albumele Axis Mundi (cu Harry Tavitian şi Orient Express), Absurdistan (cu Ada Milea), 11(Live at Green Hours) (cu formaţia East Village a lui Vlaicu Golcea). În 2003 a fost cooptat în formaţia clujeană Kumm iar în acelaşi an a scos primul album de jazz sub numele de Iordache, Friday. Cu formaţia proprie de jazz, Iordache, a cântat de câteva ori în Ungaria, la Luxemburg (festivalul Belles Roumaines, în 2007) şi la Jerusalem Book Fair, la invitaţia ICR. Dintre festivalurile româneşti a cântat la Gărâna Jazz Fest, Alba Jazz, Jazz TM, Smida Jazz Fest, Bucharest Jazz Fest. Albumele One Life Left și Garden Beast au fost lansate prin mici turnee naţionale.

rezervări: https://www.eventbrite.com/e/recital-blues-robert-szugya-recital-saxofon-solo-mihai-iordache-tickets-104364212168

 

| Miercuri, 13 mai | ora 20:00 Spaima, de Nicoleta Lefter & ora 20:30 Zona Intimă, de Poetrip
– ambele perfromance-uri în același eveniment –

ora 20:00 – Spaima, de Nicoleta Lefter

Performance-ul Spaima face o introspecție în interiorul unei femei în pedioada de izolare.Analizând violența domestică în acest contextul special. Subiectul ar fi violența domestică pe timp de izolare. Cu tot ce înseamnă ea,frică,panică. Persoane forțate să stea în izolare cu un agresor 24 din 24 de ore. Comportament în situații de stres maxim în care partenerul sau partenera devine mai agresiv/ă.

Nicoleta Lefter construiește performance-uri după autori/autoare români contemporani. Ultimele performance-uri lucrate în București: “Vara in care mama a avut o ochii verzi” de Tatiana Tabuleac și “Fals tratat de manipulare” de Ana Blandiana. A făcut un spectacol cu copii Școlii Speciale nr. 2 din Sibiu la Teatrul Gong ,spectacolul se numește “Visând glasuri” și este o călătorie senzorială în lumea surzilor ce explorează bogăția și plasticitatea semnelor într-o montare emoționantă ce vorbește despre oamenii din jurul nostru pe care îi cunoaștem prea puțin, despre vise și frici.

Ora 20:30 – Zona Intimă, de Poetrip

Performance-ul Zona Intimă va consta într-o ședință de meditație mai neconvențională, care are scopul de a liniști anxietățile care ne tulbură pe toți în ultima perioadă și de a face publicul să zâmbească larg în timp ce levitează deasupra haosului din jur. Ne-am gândit să combinăm meditația, care are ca scop liniștirea și trăirea prezentului, cu umorul, un instrument despre care se știe că tratează eficient orice durere de la începuturile timpului și până azi. Folosind elemente clișeu din meditațiile clasice, reinterpretate jucăuș, vrem să oferim publicului închis în casă un moment de detașare și o perspectivă mai relaxată asupra situației în care ne aflăm.
În această perioadă tulbure, în care omenirea e cuprinsă de anxietate, guru Poetrip e aici să te ajute să te detașezi de ego-ul fricos care tremură sub pat, dezinfectat cu spirt, și să te ridice pe noi culmi ale iluminării și păcii sufletești printr-o ședință de meditație care te va face să zâmbești cu ochii în tavan.Ghemuiește-te confortabil în cuibușorul de carantină preferat și lasă vibrațiile bormașinei spirituale să îți dezintegreze carapacea de griji într-o pulbere cosmică și să îți aline spiritul agitat.

rezervări: https://www.eventbrite.com/e/spaima-de-nicoleta-lefter-zona-intima-de-poetrip-tickets-104366480954

 

| Joi, 14 mai | ora 20:00 – Nici nu cred că existați, de Robert Bălan

Criza mondială ne-a prins în plin proces de lucru la un spectacol despre crize. Starea de urgență ne-a schimbat modul de lucru și subiectele abordate. Crizele personale, care serveau ca punct de plecare pentru acest spectacol, au căpătat o nouă dimensiune în contextul pandemiei. Repetițiile s-au transformat în «întâlniri online», iar spectacolul a luat o formă pe care nici nu știm cum s-o numim.

Robert Bălan este regizor, performer, jurnalist și manager cultural, iar ca performer lucrează, mai ales, cu date autobiografice [Terapii în desfășurare. Vă rugăm păstrați liniștea (2018), performing for nothing (2014), sfârșit. work în progress (2013), bălan.unu (2009)].

înscrieri: https://www.eventbrite.com/e/homefest-2020-nici-nu-cred-ca-existati-de-robert-balan-tickets-104367393684

 

| Vineri, 16 mai & Sâmbătă, 17 mai | ora 16:00-21:00, Mai aproape / Közelebb – Panna Adorjáni & Dániel Láng

– Limba: română sau maghiară, după cerere.
– sesiune individuală / mai mulți spectatori la un singur device 15 min / 20 spectatori per show –

– performance muzical pe video chat pentru un singur utilizator (sau mai mulți utilizatori la un singur device) –

Vă invităm pentru câteva minute în camera din spate din apartamentul nostru. De obicei aici facem muzică și lucrăm, iar în aceste zile am folosit-o pentru crearea unui mini performance online. Au rezultat trei variante pe trei diferite teme. Alege-o pe cea care îți place cel mai mult, și bucură-te de ea din camera ta.

#1 Virusul suntem noi.
Pentru serile când vrei să te gândești la responsabilitatea noastră în această situație.
#2 Nu mai vreau să aud nimic despre coronavirus.
Dacă ai nevoie de opt minute în care suntem împreună fără să ne amintim ce se întâmplă în lume.
#3 După coronavirus.
Dacă vrei să visezi despre cum vom deveni și noi eroii care vor construi o lume nouă.

Lucrarea face parte din mișcarea #artistiimpreuna lansată de către Centrul Cultural Clujean și Observatorul Român de Sănătate împreună cu Banca Transilvania.
Susține mișcarea Artiști Împreună prin Like / Share / Tag.
Detalii pe https://artistiimpreuna.ro/

rezervări: https://doodle.com/mm/maiaproapekozelebb/mai-aproape-kozelebb

 

| Duminică, 17 mai | ora 11:00 – Mama, Ruxi și Uriașa CevaRău, de Ruxandra Coman

Acest performance este în același timp un dialog între mame. O prietenă care scrie foarte bine mi-a dat bucăți dintr-un text al ei în lucru, cu care mă joc – dar e un dialog între mamele care conviețuiesc toate în mine, Ruxandra. O mamă optimistă, voioasă, care se bucură sincer de toată joaca și de lucrurile noi și de copil. O Mumă gata să rupă lumea pentru binele copilului ei. O Mașteră furioasă, frustrată de brusca lipsire de libertate, de nesomn, de sarcinile repetitive, de sfaturile altor mame, cocarjata sub presiunea așteptărilor proprii și a imaginii de mamă bună așa cum i-a fost servită de societate. Și Ruxandra – adică eu, cea care am fost eu dintotdeauna. Folosind mijloace ale teatrului pentru copii, scot la iveală ce e mai rău în părinți: umbra din mine, latura pe care multe femei, atunci când devin mame, încearcă să o ascundă, să o îngroape, din vinovăție. Uriașa Cevarău e această umbră care-și revendincă drepturile ca un „copil rău”, care nu știe cum altfel să ceară atenție decât spărgând totul în jur.

Ruxandra Coman va folosi teatrul de umbre precum și faptul că se poate loga de pe mai multe conturi simultan pentru a vorbi despre alienare, dragălășenie, scindare și ce îngrozitor de minunat e să fii mamă.

rezervări: https://www.eventbrite.com/e/homefest-2020-mama-ruxi-si-uriasa-cevarau-de-ruxandra-coman-tickets-104369024562

 

| Duminică, 17 mai | ora 19:00 – Don’t touch, stay in touch – work in progress, de Grațiela Bădescu

Două scriitoare (Rucsandra Pop și Anca Ștefan), două regizoare (Luana Hagiu și Laura Săvuțiu) și o actriță (Grațiela Bădescu) și-au propus să exploreze artistic noua realitate impusă de Coronavirus, în care lumea este obligată să stea în casă, granițele dintre state sunt închise, cele dintre planul personal și cel profesional, dintre înăuntru și afară, sunt redesenate, timpul se dilată sau se contractă nefiresc, relațiile dintre noi se transformă, iar toate aceste schimbări ne obligă să ne reinventăm existența cotidiană.

Sub conceptul umbrelă – Don’t Touch, Stay in Touch – echipa lucrează la 4 materiale video urmărind 4 direcții creative: Granițele, Timpul, Relațiile (de putere), Reziliența. Don’t touch, stay in touch – work in progress este un colaj media de aproximativ 25 de minute, construit din secvențe din timpul procesului de lucru (întâlnirile echipei pe Zoom), înregistrări din timpul filmărilor, materiale din banca de imagini comună, materiale finalizate sau fragmente din materiale în curs de editare.

rezervări: https://www.eventbrite.com/e/dont-touch-stay-in-touch-work-in-progress-de-gratiela-badescu-tickets-104370151934

 

| Luni, 18 mai | ora 21:00 – Full House, de Andreea Șovan

“Performance-ul este încă în dezvoltare. Ca structură e un colaj, pentru că oferă posibilitate de dinamism și schimbare de personaj și cadru/locație, chiar în interiorul unei locuințe mici. Ca temă mi-l imaginez în genul reality showurilor de pe MTV, în care intrai ca și spectator în casa unei celebrități și aceasta îți făcea un tur al casei în timp ce dădea un fel de interviu informal. În cazul acesta, casa este locuită de personaje și cu fiecare întoarcere de telefon descoperim un nou cotlon diferit, un colț, o camera în care locuiește cineva, câte un cadru în care un personaj se manifestă. Vreau să dau iluzia că este o casă plină. Plănuiesc deci o serie de crochiuri de personaj, diverse, cu energii și discursuri diferite, inspirate din viața reală, mai exact de pe facebook. Desigur, toate personajele sunt interpretate de mine.” – Andreea Șovan

rezervări: https://www.eventbrite.com/e/homefest-2020-full-house-de-andreea-sovan-tickets-104370480918

 

| Marți, 19 mai | ora 20:00 – Umbra | Stihomanție & ASMR, de Sorin Despot

Zilele se împăturesc una într-alta. Nu mai știu cît e ceasul fără să mă uit. Marile rutine ale urbei au lăsat loc micilor idiosincrazii de apartament. Mărunta monstruozitate din colțul privirii, pe care o ignoram pînă deunăzi, începe să prindă proporții, se încruntă amenințător și pășește în lumină, trupul lovindu-și cu coada.

Sorin, îmi spune, te vei pregăti nouă nopți și nouă zile, îți vei reaminti arta străveche a stihomanției, vei păși în sufrageria unui festival urban exilat în digital, lăsîndu-te mînat de o unică, arzătoare dorință: vei privi omul ca pe om și îi vei arăta calea, vei întinde palma și o vei lăsa să pătrundă prin ecrane, ca un arbore secular prin acoperișul unui castel părăsit.

Sorin Despot este poet. Pune pâine pe masă în calitate de consultant de marketing și comunicare în industriile FinTech, IT și MarCom. A publicat volumul de poezie „apasă” (Cartea Românească, 2010), pentru care a primit premiul pentru debut în literatură acordat de Uniunea Scriitorilor din România, iar în 2016 a revenit cu „termeni | condiții” (Casa de Editură Max Blecher). Este coordonatorul taberei de poezie de la Săvârșin, organizează evenimente de spoken word și ateliere blitz de scriere creativă. Trăiește în București, unde moderează evenimente de soi și de tot soiul. În vremea pandemiei, Soso recită: https://www.facebook.com/whatsososaid/

rezervări: https://www.eventbrite.com/e/homefest-2020-soso-citeste-poezie-tickets-104370721638

 

| Miercuri, 20 mai | ora 20:00 – RBNB, de Ana Ioniță

“Timp de 10 zile am făcut schimb de case cu prietenul meu ca să (ne) răspundem la urmatoarele întrebări:
Care e diferența dintre comod și familiar când vorbești despre sentimentul de “acasă”? Și când devine familiarul incomod și cum te înstrăinează și îndepărtează de tine însuți comoditatea creată în propria casă? Te poți simți mai acasă în alt spațiu? Cum reușesc diferite locații care imită casele (IKEA, Seneca anti-café) să reconstruiască sentimentul de acasă?

Performance-ul documentar pe care îl propun conține bucăți din scrisorile pe care ni le-am adresat pe parcurs, diferite materiale audio/ sau vizuale pe care le-am capturat și concluziile la care am ajuns despre cât de intimă este relația cu spațiul locuit, și cum poți să faci să te simți “ca acasă”oriunde” – Ana Ioniță

rezervări: https://www.eventbrite.com/e/homefest-2020-rbnb-de-ana-ionita-tickets-104371185024

 

| Joi, 21 mai | ora 20:00 Concert Fierbințeanu + 20:30 concert SHE
– ambele performance-uri în același eveniment –

ora 20:00 – Fierbințeanu: “MusicBoy & The National Treasure”

Concert electronic pop cu elemente de performance și video art prezentat de Fierbințeanu. Modern, universal, turbionar, divin. Fierbințeanu este un proiect artistic independent, cu activități legate de muzică, sound & video art, teatru și coregrafie. Producții Fierbinteanu au fost prezentate și au primit premii în festivaluri internaționale de muzică, teatru și film.

ora 20:30 – +SHE+ synth-pop / dark-electro / electronic-fashion-vogue-mood.
+SHE+ is a one-girl-show // sexy-dark-electro project made by a girl ( Corina Sucarov ) in 2019, România. +SHE+ is like a witch, making good spells live, dressed like THE BRIDE MODEL on the BIGGEST CALTWALK of her dreams. This project combines Music with Fashion, Vogue, Sex and Face Yoga. The fancy part is that +SHE+ made all by herself. +SHE+ WILL GUIDE YOU & +SHE+ WILL PUT GOOD SPELLS UPON YOU

rezervări: https://www.eventbrite.com/e/concert-fierbinteanu-she-de-corina-sucarov-tickets-104371754728

 


Un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Leave a reply (we review all comments)