feeder workshops II – participă gratuit la atelierul de online self-publishing pentru muzicieni, creat în parteneriat cu 4pe4.ro

  • by
feeder workshops II sound 4pe4.ro

feeder workshops II – participă gratuit la atelierul de online self-publishing pentru muzicieni, creat în parteneriat cu 4pe4.ro

Lună de lună, 19.000 de cititori accesează paginile feeder. Prezintă-le lucrările tale! Probabil că ai observat noile funcții ale site-ului și invitația de a contribui cu propriile materiale, articole, lucrări sau evenimente. Participă la cursurile de self-publishing în care vom asista muzicieni (dj, producători), împreună cu 4pe4.ro, partenerii proiectului, în procesul de pregătire și publicare a propriilor lucrări pe feeder.ro. Atelierul produce o expoziție online.

 

feeder workshops II: Sound
Joi, 4 Octombrie 2018 // 12:00 – 18:00
redacția feeder.ro, București

Pregătește materialele din timp – 3 fișiere audio sau links, descrieri, bio artist. Vom publica împreună cele 3 lucrări audio și alte diverse tipuri de conținut generat de activitatea ta: știri, evenimente. Vom crea titluri relevante. Vom optimiza imaginile, inclusiv pentru SEO și screen readers. Vom folosi instrumente de verificare a conținutului și titlului. Vom povesti un pic despre social media: tipuri de conținut și modalități de creștere a engagement-ului.

Număr de participanți: 4. Înscrie-te trimițând un e-mail cu o scurtă biografie și links către cele 3 lucrări adio (piese, mixuri, înregistrări), la adresa info@saveorcancel. Participanții selectați vor primi confirmarea pe e-mail, până în data de 29 Septembrie 2 Octombrie.

 

Expoziție online II, cu suport curatorial din partea comunității de utilizatori
Ma 10 Oct

 

Expoziție online III – înscrierile și câștigătorii apelului pentru lucrări OPEN CALL feeder workshops – “emotional map”
S 14 Oct

 

Despre proiectul feeder workshops

Ce?

feeder workshops își propune să devină o platformă interactivă online de debut și self-publishing pentru tinerii artiști, designeri, arhitecți, ilustratori, graficieni și muzicieni continuând activitatea de descoperire, promovare și conectare a talentelor locale cu audiențe internaționale, întreprinsă de platforma online feeder.ro timp de 14 ani. Prin acest proiect se dorește creșterea aprecierii tinerilor pentru arta, designul și muzica locală, dar și stabilirea de conexiuni reale prin investigarea interacțiunilor multidisciplinare posibile. Activitatea artistică stimulează inovația și noi modele de gândire. Adesea funcționând ca memorie colectivă pentru comunități, arta este un rezervor de idei creative pentru generațiile viitoare.

Cum?

Declinându-se într-o serie atipică de produse culturale, feeder workshops are un dublu rol:

– un program educațional pentru tineri artiști care informează despre capacitatea internetului de a conecta autorii cu audiențe globale, cu ajutorul noilor metode de digitalizare a lucrărilor și self-publishing online, facilitând întâlnirea și producția artistică în mediul fizic.

– un program curatorial participativ care propune implicarea comunității online în procesul de selecție a lucrărilor și expunerea online într-un spațiu virtual remarcabil.

feeder workshops este concepută ca platformă online prin care publicul poate accesa imagini video hi-resolution și sunete ale artiștilor români și internaționali, expoziții interactive și informații contextuale. Proiectul cultural este co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național.

*Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Manifest de dizainăr
Imaginează-ți un loc în care originalitatea și neconvenționalul sunt la ele acasă.
Pătrunzi într-un laborator de design românesc, în care cumpărătorul, creatorul și producătorul de obiecte de design, își dau mâna pentru realizarea lor. În fond, noi utilizăm designul ca metodă originală de rezolvare a problemelor personale și sociale. Adresăm nevoi individuale prin soluții inovatoare. Aducem împreună factorii necesari pentru realizarea de obiecte de artă decorativă sau plastică în stilul nostru.
„Astfel dacă ai un spate total diferit față de al celorlalți, de ce să nu te simți bine în scaunul TĂU, realizat pentru nevoile TALE? Sau poate ai realizat că iluminarea stradală poate fi făcută mai eficient. Hai s-o facem!” Inovația devine realitate în Dizainăr fără compromisuri și fără limite.
Noi suntem dizainări. Ceea ce oferim nu este doar cultură urbană în cel mai select mod al ei, nu este doar originalitate și inovație românească ci un adevărat mod de a trăi – modul nostru – viața de dizainăr.
Obiecte și servicii de design românesc
Suntem magazinul-concept, destinat în exclusivitate creației de produs din România.
Dedicați culturii și identității românești, am creat dizainăr ca loc de întâlnire, creativitate, promovare și generare de cultură educată în domeniu, pentru un stil de viață mai bun și aprecierea valorilor în care credem.
La noi, creativitatea specialiștilor din design, arhitectură și artă, întâlnește producția locală prin execuție și calitate de nivel internațional.

 

Despre Save or Cancel
Din 2008, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.
Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte de arhitectură, culturale și editoriale.

Leave a reply (we review all comments)