Expoziție | O seară în atelierul părinților mei

Expoziție | O seară în atelierul părinților mei

Expoziție | O seară în atelierul părinților mei

Artiști: 2META+ (Eva Pervolovici, Maria Manolescu, Romelo Pervolovici)
Curator: Georgiana Buț
Scenografie expozițională: Radu Pervolovici
Design sonor: Benoit Maerens
Vernisaj: duminică, 2 iunie 2019, ora 18:00, LA CAVE
Expoziție: 3-21 iunie (La Cave, Galeria Reflex)

Expoziția propune o reflecție asupra transmiterii imaginarului într-o familie de artiști: cuplul Maria Manolescu-Romelo Pervolovici și copiii lor, un arhitect urbanist și o regizoare, reuniți sub numele Grupul 2META+. Proiectul pornește de la filmul omonim al Evei Pervolovici, în care aceasta se folosește de mijloacele autobiograficului pentru a explora practicile picturale ale părinților ei și, în egală măsură, rolul moșternirii artistice în formarea lumii ei interioare și conturarea stilului cinematografic. „O seară în
atelierul părinților mei” devine astfel povestea formării artistice a unei regizoare.

Narațiunea este redată prin intermediul expoziției, în care se întâlnesc complementar filmul, pictura, designul sonor și instalația expozițională. Într-o scenografie creată de Radu Pervolovici, pictura și filmul sunt alternate pentru a obține o continuitate între discursurile diferitelor medii, dar și ca metaforă a legăturii artistice dintre generații.

Expoziția este concepută ca un parcurs prin două locații: „Tablourile tatălui meu” la Galeria La Cave a Institutului Francez din Cluj-Napoca, Str. Ion I. C. Brătianu, nr. 22; și „Tablourile mamei mele”, la Galeria Reflex, Str. Iuliu Maniu, nr. 3. Vernisajul are loc duminică, 2 iunie 2019, ora 18:00, la Institutul Francez, în prezența artiștilor.
____

Grupul 2META+ : Reuniți din 1998 sub numele Grupul 2META, Maria Manolescu și Romelo Pervolovici dezvoltă începând cu 2010/11 interesul comun pentru pictură și două estetici distincte, după o perioadă de experiment în care lucrează cu medii variate în jurul noțiunii „meta”. Grupul 2META+ s-a născut prin lărgirea binomului inițial la un cvartet, compus din cei doi artiști și copiii lor: o regizoare și un arhitect urbanist. Împreună, ei contribuie la difuzarea artei contemporane românești la scară națională și internațională prin activitatea Fundației META, un proiect cultural căruia i se dedică întreaga familie.

Eva Pervolovici (n. 1984, București) trăiește și lucrează la Paris. În 2011 prezintă scurtmetrajul „Little Red” la Festivalul de Film de la Berlin și câștigă Premiul „Cannes à la Flip” pentru cel mai bun scurtmetraj. Debutează în lungmetraj cu „Marussia”, prezentat la festivalul de la Berlin în 2013, în competiția „Generation”.

Radu Pervolovici (n. 1987, București) trăiește și lucrează la București. Este Director al Fundației Culturale META din 2011, al Bienalei Tinerilor Artiști incepând cu ediția a V-a și inițiatorul proiectelor on-line „Un secol de sculptură românească” și „Un secol de arhitectură românească”.

Georgiana Buț (n. 1986, Târgu Mureș) este doctorand al Departamentului de Filosofie în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Cercetarea ei este concentrată pe expoziția de artă contemporană ca mediu artistic. Activitatea sa curatorială cuprinde: „End of the Line”, Camera K’ARTE, Tîrgu-Mureș (2018-19); „Memoria ca viziune” (asistent curator), spațiile Fabricii de Pensule (2018); „Oana Năstăsache: Albastru. La punctul de fierbere al culorii”, Camera K’ARTE, Târgu-Mureș (2016).

____

Evenimentul este organizat de Fundația Culturală META în parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF, Institutul Francez din Cluj-Napoca și Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național AFCN și are loc în cadrul Sezonului România-Franța 2019.

Filmul „O seară în atelierul părinților mei” este o coproducție a Ysé Production și a Fundației META, este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, beneficiind de ajutorul Primăriei din Paris
(Mission Cinéma), din partea Organizației Internaționale a Francofoniei, filiala Europa de Est și a Institutului Cultural Român.

Parteneri media: RADIO GUERRILLA, Aarc – All About Romanian Cinema, Modernism Punct Ro, FilmSi, filme-carti.ro, OnlineGallery.ro

Sponsor: Impuls Leasing

Expoziția este deschisă până vineri, 21 iunie 2019.

Locații: Galeria LA CAVE a Institutului Francez din Cluj-Napoca, Str. Ion I. C. Brătianu, nr. 22 și GALERIA REFLEX, Str. Iuliu Maniu, nr. 3.

Program de vizitare: 3-21 iunie, de luni până vineri, între 10:00-17:00.
*La Institutul Francez, expoziția este deschisă și înaintea proiecțiilor de film din cadrul TIFF, astfel: 3-9 iunie, de luni până duminică, între 21:00-22:00.

Contact: Georgiana Buț | metacult@gmail.com

Leave a reply (we review all comments)