Evenimente dedicate reperelor culturale din România, cu ocazia Centenarului, în zilele de 14 și 15 noiembrie 2018

Evenimente dedicate reperelor culturale din România, cu ocazia Centenarului, în zilele de 14 și 15 noiembrie 2018

Evenimente dedicate reperelor culturale din România, cu ocazia Centenarului, în zilele de 14 și 15 noiembrie 2018

Asociația 4Culture invită publicul, în perioada 14 – 15 noiembrie 2018, la două evenimente menite să contribuie la recunoașterea unor valori culturale ale României moderne și rolul femeilor în societatea românească în ultimul secol, organizate în cadrul proiectului Despre istorii și narațiuni: o dezbatere și un concert susținute special pentru a celebra Centenarul. Proiectul este dezvoltat în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România – Filiala București, Institutul Național al Patrimoniului și Centrul Național de Artă Tinerimea Română.

Dezbaterea „Istorii și narațiuni. Despre feminism în România”, găzduită de Ordinul Arhitecților din România – Filiala București în data de 14 noiembrie 2018, la ora 17:00, reprezintă totodată un omagiu adus primei femei arhitect din lume, românca Virginia Andreescu Haret. Într-o perioadă în care femeile erau private de majoritatea drepturilor fundamentale (dreptul la vot, la cultură și educație, drepturi civile și politice egale), Virginia Andreescu reușea sa devină prima femeie arhitect din România, să profeseze la cel mai înalt nivel și să fie apreciată în domeniul său. La dezbatere, care face referire și la alte personalități ale secolului XX, vor participa, alături de alți invitați, arhitectele Carmen Tănase, Raluca Vișinescu și Iulia Stanciu, Dana Mihai, director de programe în cadrul Institutului Național al Patrimoniului, Françoise Pamfil, redactor-șef Igloo Media și conf. dr. arh. la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, și Valentina Iancu, istoric de artă și jurnalist cultural.

Joi, 15 noiembrie 2018, prof. univ. dr. Marin Cazacu, violoncelist, solist concertist al Filarmonicii „George Enescu” și manager al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, prezintă, la Palatul Tinerimea Română, începând cu ora 17:00, concertul susținut de soliștii Orchestrei Române de Tineret: Rafael Butaru (vioară), Iulia Cazacu (vioară), Adrian Vasile (violă), Ella Bokor (violoncel) și Ștefan Cazacu (violoncel). Intrarea este liberă, iar locurile pot fi rezervate la adresa de email communication@4culture.ro. Participanții vor putea vizita în aceeași zi o expoziție de fotografie dedicată lucrărilor realizate de Virginia Andreescu Haret, în foaierul centrului Tinerimea Română.

Concertul va fi precedat de organizarea unui tur ghidat adresat elevilor la Muzeul Național de Istorie a României, precum și de un traseu arhitectural pe Calea Victoriei, organizat în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România – Filiala București.

Proiectul Despre istorii și narațiuni lansează participanților, printre care se numără arhitecți, artiști, curatori, cercetători în istoria artei, specialiști din domeniul studiilor de gen, sociologie și antropologie, provocarea de a face referire la memorie, ca fenomen colectiv, pentru a investiga modul în care o reprezentăm și o interpretăm, dar și aportul acesteia in recuperarea unor repere culturale ale statului român.

Programul cuprinde mai multe activități ce presupun cooperarea sinergică dintre diferite domenii, precum arhitectură, fotografie, instalație-obiect, muzică și performance, cu scopul de a stimula participarea creativă a publicului și apropierea acestuia de identitatea culturală națională, marcată de personalități române.

***

Producător: Asociația 4Culture

Co-producător: WASP Studios

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918 – 2018) și a Primului Război Mondial, și co-finantat de Administrația Fondului Cultural Național

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Ordinul Arhitecților din România – Filiala București, Institutul Național al Patrimoniului, Centrul Național de Artă Tinerimea Română

Parteneri media: Radio România Cultural, Modernism, Revista Arta, Zeppelin, Feeder

www.waspmagazine.com

Leave a reply (we review all comments)