Eco dosArt (#stamacasa)

Eco dosArt (#stamacasa)

Eco dosArt
(#stamacasa)
Martie – Septembrie 2020

Dan Mircea Cipariu, Cosmin Paulescu, Bogdan Rața, Robert Șerban, Iulia Toma, Gabriela Toma, Florina Zaharia, Mihai Zgondoiu

Eco dosArt (#stamacasa), un program-experiment de arte vizuale și poetice în confluență cu scrierea creativă și performance-ul on-line. 4 artiști vizuali – Cosmin Paulescu, Bogdan Rața, Iulia Toma și Mihai Zgondoiu – și 4 poeți – Dan Mircea Cipariu, Robert Șerban, Gabriela Toma și Florina Zaharia, realizează on-line sesiuni de actualizări ale unor documente vizuale și poetice, într-un program de cercetare a imaginii și a textului (martie-septembrie 2020), în care mediul on-line devine și un atelier deschis de creație și un spațiu virtual pentru prezentarea secvențelor și produselor programului. În urma acestei etape de cercetare, vor fi prezentate, în luna septembrie a acestui an, instalațiile de cArte conținând fragmente de text și imagini create în programul Eco dosART, (schițe, fotografii, capturi de imagini, instalații performance-uri), improvizațiile de cArte cu recitaluri și show-uri (renshi & performance vizual) și proiecțiile videocArt (un altfel de montaj și dicteu vizual).

”În perioada stării de urgență, vom sta acasă și vom încerca să-i transformăm pe cei care ne urmăresc conținuturile și actualizările în și din mediul virtual în subiecte de inspirație și în lectori creativi ai cercetărilor noastre poietice și vizuale. Împărtășim, astfel, într-o lume tot mai afectată de viruși, de secularizare și de dezastre ecologice în desfășurare, forța de iradiere a actului poietic, al unui altfel de a face și de a fi, recuperând imaginile, ideile și conceptele unui atât de necesar umanism”, a declarat Dan Mircea Cipariu, președintele asociației Euro CulturArt.

”Grija pentru natură și mediu înconjurător nu ține doar de mode și timp. Astăzi, mai mult ca oricând ne confruntăm cu diverse atrocități pe care omul le face în favoarea confortului și al consumului excesiv de materie. Digitalizarea proceselor de comunicare economisește materie primă vegetală, reciclarea refolosește conținutul materiei, iar stoparea abuzurilor poate schimba cu adevărat viața pe Terra în viitoarul apropiat. Proiectul de cercetare Eco DosArt este un prim pas de conștientizare și punere în practică a opt creatori români contemporani care vor încerca să rezoneze on-line, ecologic și responsabil prin artă și literatură”, a spus Mihai Zgondoiu, curtorul programului.

Programul Eco dosArt (#stamcasa) este coordonat de scriitorul Dan Mircea Cipariu și artistul vizual Mihai Zgondoiu. Din echipa programului mai fac parte producătorul Radio România Cultural – Anamaria Spătaru și consilierul artistic Ana Daniela Sultana.
Organizatori: Asociația Euro CulturArt, Atelier 030202
Parteneri: Teatrul de Comedie, Muzeul Național al Literaturii Române din București
Partenerii media ai programului sunt: Radio România Cultural, AgențiadeCarte.ro, Revista Arta, feeder.ro, Modernism.ro
Proiect co-finanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național)

Proiectul ”Eco dosArt” nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

Dan Mircea Cipariu (n. 1972), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme Tsunami (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul ”Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2020, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro Culturart, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul http://www.xn--ageniadecarte-sye.ro/, spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său singurătatea vine pe facebook, publicat în anul 2012 la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”. În prezent, lucrează la tema doctorală de cercetare „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București.

 

Cosmin Paulescu (n. 1970) a absolvit în anul 1996 Academia Națională de Arte din București, la secția Artă Murală, clasa profesorului Ion Stendl. Din 1997, este cadru didactic universitar, iar în prezent este Decanul Facultății de Arte Decorative și Design, UNArte București. S-a făcut remarcat la înce¬pu¬tul anilor ’90 datorită acțiunilor sale artistice neconvenționale, activând cu precădere în zona instalației și a performance-ului. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, expert evaluator ARACIS, publică volume și articole în reviste de specialitate despre arta cu caracter temporar și efemer. Organizează expoziții, conferințe științifice și reali¬zează lucrări de artă decorativă în spațiul public.

 

Bogdan Rața (n. 1984) este artist, Lector al Facultații de Arte și Design Timișoara, director artistic al Kunsthalle Bega și inițiator al Bibliotecii Pavilion. Este doctor în arte vizuale cu o teză susținută la Universitatea de Vest despre noile materiale în sculptura contemporană.
A avut expoziții personale la Slag Gallery New York, Galeria Farideh Cadot Paris, Muzeul Național de Artă Contemporană București, Nasui Collection & Gallery București și Fundația Calina Timișoara. A participat printre altele la 4 Moscow Biennale of Contemporary Art, Independests Liverpool Biennale, 55 Venice Biennale, 10 Manifesta Sankt Petersburg si a 8-a ediție a Bucharest Biennale. Lucrările sale monumentale au fost expuse în cadrul proiectului Moving Monuments în Liverpool, Bruxelles, Cascais, Porto, Kiev și, de asemenea, în București și Timișoara. În 2017, a predat ca profesor invitat în cadrul Academiei de Artă și Design din Bratislava și a realizat. în parteneriat cu Fundația Calina, proiectul educațional ARTISTHETEACHER. Împreună cu Alina Cristescu și Liviana Dan este fondator al Kunsthalle Bega și al Bega Artprize (premiul anual pentru un curator român).

 

Robert Şerban (n. 1970) este scriitor, jurnalist și editor. Absolvent al Facultăţii de Arte şi Design şi al Facultăţii de Construcţii, ambele din Timișoara, oraș în care trăiește. Este președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. Realizator și moderator al emisiunii culturale Piper pe limbă, difuzată de TVR Timișoara și TVR 3, și redactor al revistei Orizont.
A publicat 20 cărți de beletristică, majoritatea de poezie, pentru care a primit mai multe premii literare. Cea mai recentă carte de poezie a sa este Tehnici de camuflaj (ed. Tracus Arte, 2018), carte care a primit Premiul Cartea de Poezie a anului 2018 la Gala Premiilor AgențiadeCarte.ro.
A fost invitat la festivaluri internaționale de literatură și a susținut lecturi publice din creația sa în Serbia, Germania, Elveția, Austria, Ungaria, Israel, Polonia, Ucraina, Cehia, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Belgia, Danemarca, China.
Poeziile i-au apărut în antologii, publicații ori volume proprii în limbile germană, sârbă, maghiară, poloneză, cehă, engleză, spaniolă, franceză, italiană, olandeză, macedoneană, daneză, norvegiană, ebraică, suedeză, arabă, ucrainiană, idiș etc.

 

Iulia Gabriela Toma (n. 1974) este artistă mix-media, lucrează atât in mediile cu expresie estetică din jurul materialului textil, ca prim studiu, cât şi cu fotografie, pictură, instalaţie şi text în fiecare lucrare. Se concentrează în ultima vreme pe temele sociale ale căror rezonanţă o regăseşte în propriul parcurs: feminism, drepturile omului, relaţiile interpersonale din comunităţile închise, materialitatea urbană a locuirii, echitate socială, etc. Construieşte un discurs propriu organizat estetic şi expresiv în direcţii vizuale şi activiste, încercând de fiecare dată să situeze proporţia dintre mesaj şi estetic la un nivel din ce în ce mai elaborat. Predă în cadrul Departamentului Arte & Design Textil al Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti, practicând un exerciţiu pedagogic armonizat atât cu fondul personal de cercetare cât şi cu inovaţia permanentă cerută de activitatea didactică în disciplina artistică.

 

Gabriela Toma (n. 1981) a debutat cu volumul Cântecul geamănului (Editura Humanitas, 2009). Din 2006 a călătorit și a explorat numeroase culturi din Europa și din America Latină. Spațiul cultural care a avut cel mai mare impact asupra sa a fost Mexicul, pe care l-a vizitat de trei ori și unde speră să se întoarcă. Aici, a realizat interviuri și a participat la ceremoniile prehispanice de cultură nahua din Mexicul actual. Este pasionată de educația non-formală, dialog intercultural și storytelling. În prezent, coordonează proiecte interculturale și de educație muzeală la MNLR, printre care Festivalul cultural latino-american și Atelierele Thomasinei. Lecturi publice: Cenaclul Euridice, Institutul Blecher, Noche Bohemia și Librăria La Ruenca de Gandhi (Xalapa, Veracruz), Primer Encuentro International de Mujeres Poetas en la Cuenca de Papaloapan (Tuxtepec, Mexic).

 

Florina Zaharia (n. 1975) este membră a Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Universitatea Dunărea de Jos, Facultatea de Litere (română-engleză) şi un Master în „Teoria şi practica textului”. În prezent este redactor-şef al revistei “Dunărea de Jos” din cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos Galaţi şi coordonator zonal al operascrisa.ro. Cărţi publicate: „goală pe străzi”, Editura Eminescu, Bucureşti, Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala Iaşi) pentru debut; „possssssster”, 1999, Editura Prier, Craiova, Premiul Nichita Stănescu; „alextandru – manuscris de mângâiat”, 2001, Editura Cartea Românească, Bucureşti; „nueuflorina”, 2004, Editra Vinea, Bucureşti; „1863 – 1894 aşteptarea fără braţe”, 2007, Editura Opera Magna, Iaşi, Premiul Hyperion; „eua”, Editura Paralela 45, Piteşti, 2010; “bandagebody”, Editura Fundaţiei Culturale Antares, 2011; “manifestrup”, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011; Cărţi-obiect: împreună cu Francisc Chiuariu,„cartea interioară”, Mogoşoaia, 2009; „cartea trupului”, Mogoşoaia, 2009; „cartea pietrei”, Mogoşoaia, 2009.

 

Mihai Zgondoiu (n. 1982) este artist, curator și galerist independent cu studii doctorale în domeniul artelor vizuale. Începând cu anul 2014 predă la Universitatea Națională de Arte din București, iar din 2018 (în paralel) la Facultatea de Arte și Design din Timișoara. De asemenea, Mihai a fost iniţiator şi coordonator al galeriei Atelier 030202 din București (2009 până în prezent), co-curator al galeriei geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara (2012 – 2014) și Co-Curator al proiectului „Atelier în tranziție” (2009-2013). Recent a câștigat Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru „Artă în spațiul public” (2017), și Premiul JCE Contemporary Art Bienalle – selecția românească (2019). În 2018 a curatoriat expoziția „Urban Steps” la Muzeul Național de Artă Contemporană – București, iar în 2019 expozițiile “Young Blood” din Pavilionul Supercontemporan Art Safari- București și “Electrecord – Romania in vinyl covers” din cadrul Festivalului de Artă Europalia – Bruxelles. Cele mai recente expoziții în care a participat sunt: „Re-Conception”, Triennials of Extended Media, Pavilion Cvijeta Zuzoric, Belgrad (2019), “The Uslan International Woodcut Biennale”, Uslan (2019), “JCE Contemporary Art Bienalle”, The Belfry – Montrouge, “Fragments”, BOZAR Centre for Fine Arts, Brussels (2019), “HIT” – Kanal Centre Pompidou, Brussels (2019), și “Bucharest Artworlds at The Wrong Biennale #4”, Rezidența 9, București (2020).

Leave a reply (we review all comments)