Descentrat 4. Întâlnirile indisciplinate – LikeCNDB 2018

Descentrat 4. Întâlnirile indisciplinate - LikeCNDB 2018

Descentrat 4. Întâlnirile indisciplinate – LikeCNDB 2018

[RO/ENG]
Invitații Descentrat 4:

Nicoleta Moise

“Acesta a fost gândul lui Jon Lomberg pe măsură ce el și Frank Drake, Amahl Shakhashiri Drake și Wendy Gradison, editorul asistent a lui Carl Sagan, au convenit să curatorieze o galerie cu imagini, care ar reprezenta Pământul, pentru cei care nu l-au vizitat niciodată.” *
Nicoleta Moise este artist vizual. Propune să ne uităm prin cele 116 imagini selectate de către NASA, Carl Sagan și colaboratori săi, gândite să explice și să reprezinte malaxorul civilizației noastre, unei alte civilizații extraterestre. Imaginile au fost codificate analog pe Discul de Aur și lansate în jurul sistemului solar pe cele două sonde spațiale Voyager în 1977.

După proiecție, ne mutăm într-o zonă participativă, în care ne imaginăm împreună gesturi sau acțiuni mai mult sau mai puțin reprezentative pentru civilizația și planeta noastră.
“Au fost de acord să evite reprezentarea războiului, criminalității, a sărăciei și a bolilor.” *
*(fragmente din cartea “The Voyager Golden Record”, pg. 15).

Agnes Bakucz Canário

Ce înseamnă: să crești înconjurat de apă/ să crești în interiorul unui continent/ să crești într-un loc în care accesul la apă e limitat, periculos, interzis? Cum se simte corpul tău după ce înoți? Cum se simte când e aruncat de mare? Când bei o înghițitură de apă într-un moment de maximă însetare? E apa ta de la robinet suficient de bună?
Apele liniștite sunt adânci/ Still waters run deep este un scurt solo despre ‘//‘W A T E R’\’\\ (Apă)
El va fi urmat de un workshop coregrafic interactiv care va conduce la un performance imprevizibil.

Ia cu tine o sticlă de apă și orice obiect/fapt/poveste legată de apă pe care ai putea să le ai. Nu vor exista noțiuni stricte despre public sau performer. Ambele sunt fluide.

Agnes Bakucz Canário (Enterprise Solutions) activează în domeniul dansului în Budapesta și Londra. Agnes desfășoară o activitate colaborativă, conectând mișcarea cu mai multe discipline, căutând tandrețea, vulnerabilitatea și cooperarea în chestiuni cotidiene precum relațiile umane cu banii, lumea digitală, instituțiile, granițele și apa.

Paula Dunker

Paula Dunker (n.2016) este mama genului muzical și a stilului de viață techno faggothique. După ce s-a consultat cu cele mai cunoscute clarvăzătoare locale, cu astronomia, cu inima ei și cu internetul, vocalista queer act-ului FLUID, și-a pariat toată averea pe un viitor non-binar, cu care s-a hotărât să vă încânte în sfârșit din nou.

Descentrat deschide dialogul cu mai multe zone de manifestare şi practici diferite, care provin sau nu din mediul artistic. Fără să stabilizeze aria de interes într-o anumită zonă ideatică sau estetică, Descentrat aduce împreună oameni care vor să își manifeste și să îşi împărtășească interesele, devenind un nod de intersecție pentru conținuturi generate de către participanți.

Paul Dunca/Paula Dunker, Farid Fairuz, Maria Mora, Cristian Nanculescu şi invitații lor propun un cadru de reflecție și acțiune, o serie de întâlniri indisciplinate care au fost iniţiate plecând de la premisa că experiențele offline, întâlnirile fizice și contactul direct sunt din ce în ce mai necesare pentru ca dialogul să nu rămână un accident virtual. Fiecare întâlnire propune un nou format cu un alt specific și deschide spațiul performativ tuturor celor interesați și indisciplinați.

Intrarea este liberă.
Recomandare: vă rugăm să aduceți o carte pe care s-o donați CNDB, să vă aduceți propria băutură și cele mai bune vibrații.

Descentrat. Întâlnirile indisciplinate – este un proiect susținut de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti

************************************************************
[ENG]
The guests of Descentrat 4:

Nicoleta Moise

“This was Jon Lomberg’s mindset as he and Frank Drake, Amahl Shakhashiri Drake, and Wendy Gradison, Carl’s Sagan editor assistant, set about curating a gallery of images that would represent earth for those who never visited it.”*
Nicoleta Moise is a visual artist. She proposes to take a look over the 116 analogically encoded images, selected by NASA, Carl Sagan and his team, designed to explain and represent our civilization mixer, to an extraterrestrial civilization. The images were launched in the solar system, on a Golden Record, on the two spacecraft Voyager in 1977.

After the projection, we will move in the participative area in which together we will try to imagine gestures or actions more or less representative of our civilization and planet.
“They agreed to avoid depictions of war, crime, poverty, and disease.”(excerpts from “The Voyager Golden Record” book, pg. 15).

Agnes Bakucz Canário

What does it mean to grow up surrounded by water/ landlocked /where water access is limited, unsafe, denied?
How does your body feel after a swim? When you take a sip of your thirstiest moment? Is your tap water good enough?
‘Apa lină este adâncă’ is a short solo presentation about ‘/‘W A T E R’\’\
Followed by an audience-participation choreographic workshop, an unpredictable performance will arise.

Please bring a bottle of water, and any water-related object/fact/story you may have. There is no strict sense of audience and performer. Both are fluid.

Agnes Bakucz Canário is a dance artist based in Budapest and London. Their work is collaborative and merges movement across disciplines, searching for tenderness and cooperation in everyday matters i.e, human relationships to money, digitality, institutions, borders, and water.

Paula Dunker

Paula Dunker (born 2016) is the mother of the music genre and lifestyle called techno faggothique. After consulting with the most famous local fortune-tellers, with astronomy, with her heart and with the internet, the queer act FLUID‘s vocalist bets her whole wealth on a non-binary future, with which she decided to delight you finally again.

Decentred opens up a dialogue with various areas of manifestation and practices, not necessarily from the artistic medium. Without focusing on a particular idealistic or aesthetic field, Decentred brings together people who want to manifest and share their interests, aiming to become a point of intersection for content generated by the participants.

Paul Dunca/Paula Dunker, Farid Fairuz, Maria Mora, Cristian Nanculescu and their guests propose a framework for reflection and action, a series of undisciplined meetings initiated from the premise that offline experiences, physical encounters and direct contact are increasingly necessary so that dialogue does not remain a virtual accident. Each meeting proposes a new format with a different particularity and opens the performative space to all those who are interested and undisciplined.

Free entrance
Recommendation: please bring a book that you wish to donate to CNDB, your own drinks and your best vibrations.
Decentred. Undisciplined meetings – a project supported by the National Dance Center Bucharest

Leave a reply (we review all comments)