Dansul Noului (An) – Atelier intensiv de dans

Dansul Noului (An) - Atelier intensiv de dans -Foto: John Steed

Dansul Noului (An) – Atelier intensiv de dans și mișcare creativă în Brașov

La primul atelier intensiv de anul acesta, I Dance You ne propune să ne concentrăm pe ideea de „nou”cu tot ceea ce presupune aceasta. Să experimentăm noul în noi, în mișcările noastre și în viața noastră. Să ne provocăm, să ne sondăm, să ne încurajăm.

Pe durata întâlnirilor se va crea un cadru propice pentru experiment, pentru curiozitate și pentru creație în toate formele sale.

Ne vom descoperi șabloanele, formele fixe între care ne-am obișnuit să ne mișcăm și vom încerca forme noi. Ne vom aminti că tot ceea ce este nou se poate pentru că ceva este vechi. Vom onora ceea ce a fost și vom păstra și transforma mai departe lucrurile de care avem nevoie. Astfel, punem bazele pentru un an nou cât mai proaspăt!

Vom folosi tehnici de dans din contact improvisation, dans contemporan, authentic movement și dans terapie.

Nu este necesar să aveți un corp atletic sau experiență în dans. Este un atelier în care dansurile sunt personalizate în funcție de cei ce le creează.

Cu cine ?
Anamaria Guguian – este consilier pentru dezvoltare personală, artist independent, fondatoare a proiectului I Dance You și organizator de evenimente culturale și de dezvoltare personală pentru copii şi adulți. Este foarte influențată în munca sa de arte marțiale, de dans terapie, contact improvisation și dans contemporan. Din 2015 organizează cursuri de mișcare creativă în Brașov. Îi place să aducă dansul în locuri cât mai diverse și să danseze cu oameni din medii cât mai eclectice.

Cât durează?
Modulul este împărțit în 7 ședințe. Întâlnirile vor avea loc 1 dată/săptămână începând cu joi, 31 ianuarie. Una dintre ședințe se va desfășura în natură și se vor stabili de comun acord ziua și ora acestei ședințe.
Atenție! Ședința din 7 martie nu se va ține și se va recupera în 14 martie.

Când?
În fiecare joi, între 31 ianuarie și 14 martie 2019, de la 19h30 la 21h30.

Unde ?
Casa Armatei, Str. Lungă nr. 1A, Brașov

Contribuție?
280 lei, suma se plătește integral la primul atelier

Modalități de înscriere:
– mesaj privat pe pagina de Facebook I Dance You;
– sau mesaj la adresa de mail idanc3you@gmail.com;
– sau la telefon: 0726 689 713.

Foto: John Steed

Leave a reply (we review all comments)