Corpul Poveste – I Dance You Brașov

I Dance You - Corpul Poveste

Joi, 11 aprilie, de la 19:30, I Dance You vă invită la Corpul Poveste, atelier de storytelling și mișcare creativă, în care învățăm să ascultăm corpuri și să spunem povești. Un atelier în care imaginația ne va dansa și ne va plimba în dimensiuni nebănuite.

De ce storytelling?

Este o metodă bună pentru:
– a învăța să ascultăm;
– a reflecta asupra propriilor experiențe;
– a ne deschide spre scenarii diferite.

Cu cine?

Sunt Anamaria Guguian, consilier pentru dezvoltare personală și artistă independentă, fondatoarea proiectului I Dance You. Experiența mea lucrând cu corpul m-a ajutat să înțeleg că prin intermediul acestuia exprimăm ceea ce suntem, dorințele și nevoile noastre, trăirile interioare.

Comunicarea între oameni are loc adesea dincolo de cuvinte, pe un tărâm al emoțiilor greu de exprimat verbal. Iar dansul este prin excelență „vocea” corpului, un alt fel de a comunica – sincer, liber, cu încredere.

Prin dans te cunoști și te apropii de tine, te conectezi cu ceilalți, râzi, plângi, pur și simplu ești, aici și acum. Poți să spui cuvinte nerostite și să trăiești emoții nebănuite.

I Dance You este un proiect de suflet care își propune să apropie oamenii pasionați de dans, expresie artistică și creștere. I Dance You a coagulat o comunitate locală, în continuă dezvoltare, din 2016. Ne întâlnim și ne apropiem în cadrul atelierelor de mișcare creativă, la performance-urile create împreună sau la evenimentele culturale și sociale pe care le organizăm.

Când și unde?
Joi, 11 aprilie, 19:30 -21:30, la Casa Armatei (Str. Lungă nr. 1A, Brașov)

Contribuție: 30 de lei
Înscrieri pe mail: idanc3you@gmail.com sau prin mesaj privat pe pagina de Facebook.

Leave a reply (we review all comments)