Conferințele Sfântul Pedalie

Conferințele Sfântul Pedalie

Conferințele Sfântul Pedalie

Conferințele Sfântul Pedalie prezintă: „Infrastructura de biciclete, adevăr sau provocare”.

În ultima perioadă am publicat pe HaicuBicla problemele de care ne lovim la firul asfaltului sau în fața autorităților. Cu ajutorul vostru am reușit ca ocolirea parcului Herăstrău să fie realizată în siguranță, să amplasăm prin București stații de reparat biciclete în sistem DYI, fără costuri pentru bicicliști și să trimitem la ApaNova câteva seturi bune de adrese cu guri de scurgere având grilajele dispuse paralel cu sensul de mers, în vederea repoziționării acestora. Ni s-a părut fascinant cum putem mișca lucrurile împreună și cum fiecare dintre noi poate face ceva pentru oraș și comunitate.

Miercuri 8 mai, la Pura Vida Sky Bar & Hostel Bucharest îi vom cunoaște pe Florian Keiper (DE) și pe Alex Pleșa (RO). Îi vom asculta, pe rând, începând cu ora 19:00.

Doi bicicliști din țări total diferite ca mentalitate sau deschidere către pedalat. Doi bicicliști care încearcă fiecare în felul său să promoveze mersul cu bicicleta ca alternativă la mersul cu mașina. Miercuri 8 mai le vom afla planurile, realizările, viziunea și veți putea să le puneți întrebări.

Florian Keiper este un biciclist și activist german ce recent și-a dat demisia de la serviciu pentru a-și îndeplini visul de a merge cu bicicleta din Berlin până în Iran. În drumul lui spre Iran va ajunge și la București pentru a ne povesti despre Freilauf DIY Bike Camp 2019, campania carEXIT (http://www.carexit.org/ro/), dar și despre peripețiile de pe drum. Aventurile lui Florian pot fi urmărite pe pagina Not Without My Bike.
Alex Pleșa este un biciclist născut în Târgoviște. A dat plimbările de pe dealurile din jurul orașului pe platul din București. Îi place să studieze hărți, PUZuri și să desenează trasee de bicicletă. În iarna anului trecut, în drumul lui spre birou, a identificat din șaua biclei, prin urmele de zăpadă, o cale ferată dezafectată. Și-a dat seama apoi că descoperirea lui poate deveni o pistă de biciclete care să lege Pipera de Obor. Aceasta nu este singura lui idee: Bucureștiul ascunde o comoară de piste ferite de aglomerația bulevardelor.

Cei care vor să-și rezerve locul din timp, sunt rugați să trimită un e-mail la oana@haicubicla.ro.
Înscrierea este necesară și pentru tombolă. Printre pemiile tombolei se numără lumini oferite de Gaciron Romania, bilete la festivalul 3 Smoked Olives Island Festival 2019 și alte surprize utile bicicliștilor.

Leave a reply (we review all comments)