Încă de la primele expoziții, personale ori de grup, din anii ’90, Adrian Sandu a reușit să imprime recognoscibilitate propriilor lucrări, prin linia ludic-infantilă a desenului și prin modul original în care a relaționat diferitele personaje între ele, folosind ca liant ori graniță inclusiv culoarea, nu doar tangențele sau spațiile albe. Linia lui e una ce are viteză, ce-şi poate schimba brusc direcţia, ca apoi să accelereze neașteptat și să continue suprinzător conturarea subiectelor și a poveștii lor. Petele colorate au și valoare de accent, mai ales când nuanța uneia sau alteia pare pusă în răspăr. De fapt, şi aceste “accente” fac parte din atributele originalităţii compoziţiilor.
Artist narativ, pentru care povestea e intrigă a imaginii și totodată, îi dă importanță și sens, Adrian și-a extins, în timp, aria de exprimare și de cercetare vizuală, făcând colaje, pictură și mixând diverse tehnici. Adevărat, nu şi-a pierdut ataşamentul pentru gravură, iar explorările sale în teritoriile amintite anterior şi-au găsit ecouri în gravurile din ultimii ani. Mai mult, acestea îl prezintă ca pe un artist interesat de social și politic, de actualitatea imediată, dar și de istoria contemporană, devenind reactiv la ceea ce a însemnat și înseamnă violență, război, extremism, dictatură, corupție.
Gravurile sale sunt secvențe dintr-o lume ce se autodevoră, ce se autodistruge, ce nu a învățat nimic din tragediile prin care a trecut și a cărei conștiință e profund mutilată.
Expresive și dure, deloc comode pentru privitor datorită atmosferei de apocalipsă pe care o degajă, lucrările lui Adrian Sandu din această expoziţie conturează portretul unui artist complex, care este o certitudine în arta românească de azi.
Robert Şerban