Ce ne (mai) mișcă – Întâlnirile coregrafice

Ce ne (mai) mișcă – Întâlnirile coregrafice

Ce ne (mai) mișcă – Întâlnirile coregrafice

Sâmbăta aceasta, pe 8 decembrie, debutează întâlnirile între Mădălina Dan, coregrafi și public intitulate „Ce ne (mai) mișcă”la sala Stere Popescu, de la ora 15.30. Ana Costea, Cristian Nanculescu, Valentina De Piante Niculae și Maria Beatrice Tudor vor aduce pe scenă elementele importante din creația lor pentru a ne familiariza cu parcursul artistic.

Ne revedem duminică, pe 9 decembrie, de la ora 12.00, cu aceleași interviuri coregrafice, alături de Simona Deaconescu, Smaranda Găbudeanu, Vava Ștefănescu și Mihaela Dancs.

Seara se încheie cu un atelier de dans și expresie corporală condus de Mădălina, adresat publicului și amatorilor de dans contemporan, pentru care biletele se pot lua de aici.

Atelierul va avea loc și pe 15 decembrie și își propune să faciliteze un mediu benefic și pozitiv de exprimare, explorare și experimentare prin intermediul corpului, folosind valențele terapeutice naturale ale dansului și mișcării.

Lăsați loc în agendă și pe 11 decembrie: între orele 18.30 și 21.00, Mădălina Dan așteaptă publicul la o seară de improvizație și real time composition dedicată intersecției dintre medii artistice interdisciplinare.
Mai multe despre program pe cndb.ro și pagina de facebook.

**Sâmbătă, 8 decembrie:

*Ana Costea– 15.45 – 16.45
Cristian Nanculescu– 17.00 – 18.00
Valentina De Piante Niculae– 18.15 – 19.15
Maria Beatrice Tudor– 19.30 – 20.30

**Duminică 9 Decembrie:

Simona Deaconescu – 12 15 – 13 15
Smaranda Găbudeanu – 13.30 – 14.30
Vava Stefanescu – 14.45 – 15.45
Mihaela Alexandra Dancs – 16.00 – 17.00

BIO
Madalina Dan, creatoare și facilitatoare, a studiat la Liceul de Coregrafie și la departamentul de coregrafie al Universității Naționale de Teatru și Film „I.L. Caragiale” din București. A fost membră a Companiei de balet Oleg Danovski din 1998 până în 2003. A fost artist invitat la Herberger Institute, School of Dance (Arizona State University) în 2009, iar în 2008 a primit o bursă danceWEB la Viena. A studiat la HZT Berlin în programul de master Solo/Dance/Authorship (2014-2016).
De-a lungul anilor, a fost un membru activ al comunității de dans contemporan din România, la CNDB, predând și dezvoltând programe educaționale și sociale. În 2015 a primit un Premiu CNDB pentru contribuția adusă la dezvoltarea artei contemporane din România.

Leave a reply (we review all comments)