ATElier – Cursuri demonstrative la Academia de Teatru Elisabeta

ATElier - Cursuri demonstrative la Academia de Teatru Elisabeta

ATElier – Cursuri demonstrative la Academia de Teatru Elisabeta

6 MESERII | 6 TUTORI | 8 ATELIERE | 4 GRUPE DE VÂRSTĂ 

Academia de Teatru Elisabeta organizează ATElier în data de 23 februarie 2019. Tinerii cu vârste peste 7 ani și adulții sunt invitați să participe la cursurile demonstrative de teatru, improvizație, teatru muzical sau dans, design sau caligrafie, susținute de profesori artiști în educație. Participanții au ocazia să experimenteze cursurile ATE și să aleagă, în funcție de vocație și preferințe, perfecționarea la cursurile de durată sau atelierele tematice organizate în continuarea acestui eveniment pe parcursul lunilor următoare.

Cursanții ATE pot alege să exploreze mai multe dintre aceste meserii teatrale și creative în același timp, sau pot opta să se specializeze în una singură. În acest fel, ATE propune participanților un demers educațional în care creșterea și descoperirea se petrec organic, gradual și în ton cu înclinațiile și personalitatea fiecărui cursant.

La ATE ii provocam pe cursanți să aibă încredere în forțele proprii, să se joace mereu și să-și urmeze pasiunile, dar și să lucreze în echipă, să fie generoși și, mai ales, să răspundă provocărilor și dificultăților cu perseverență și tenacitate.

Detaliile despre eveniment, cursuri, orar, prețuri și înscriere se regăsesc la adresa:
http://academia.teatrulelisabeta.ro/index.php/atelier/

ATE – Academia de Teatru Elisabeta este un proiect de educație prin teatru, adresat tinerilor cu vârste cuprinse intre 7-18 ani și adulților, inițiat de Teatrul Elisabeta, cu conținut educațional curat de Mindstage. 

academia@teatrul-elisabeta.ro

+40736174494

www.academia.teatrulelisabeta.ro

Leave a reply (we review all comments)