Artă în curtea școlii

Artă în curtea școlii

Artă în curtea școlii

Proiectul “Artă în curtea școlii” care s-a numărat printre cele 15 proiecte câștigătoare în cadrul procesului de bugetare participativă desfăşurat în anul 2017 de Primăria Cluj-Napoca, se află în faza de implementare. Școala cu clasele I-VIII “Octavian Goga” din cartierul Mănăștur este prima care beneficiază de acest proiect după ce comisia de evaluare și selecție formată în cadrul Primăriei a luat în considerare mai multe școli de pe raza municipiului.
Având exemplul orașului Sibiu care în ultimii patru ani, prin intermediul Sibiu International Street ART Festival, a reușit să acopere cu picturi murale pereții a 16 școli, Cluj-Napoca a devenit la rândul lui un oraș deschis unor astfel de inițiative. Principala miză a proiectului dincolo de a scoate arta din spațiul ermetic al muzeelor și galeriilor, este de a inspira elevii și locuitorii din cartiere cu mesajele pe care lucrările le transmit și de a crea, astfel, prilej de conversație și dezbatere cu privire la importanța artei în spațiul public.

În următoarea săptămână patru artiști stradali din România și un invitat internațional vor picta pereții Școlii “Octavian Goga” având ca temă de inspirație jocul și universul copilăriei în general:
Waone: 26 septembrie – 8 octombrie
Lost: 26 septembrie – 03 octombrie
Irlo: 24 septembrie – 28 septembrie
Kero: 24 septembrie – 28 septembrie
Ocu: 24 septembrie – 28 septembrie

Leave a reply (we review all comments)