Art on DISPLAY @ Kube Musette

  • by
Art on DISPLAY @ Kube Musette

Art on DISPLAY @ Kube Musette
12 Noiembrie, 17:00

Ultimul eveniment ART on DISPLAY din acest an prezintă sfârșitul fericit al expoziției “Mormânt romantic pentru Pasolini” prezentat în cadrul aceluiași program anul trecut în spațiul Kube Musette.
Datorită vandalizării lucrării “Ulise” am fost nevoiți să închidem expoziția la doar câteva zile după vernisaj, în urma acestui incident rămânând o mulțime de intrebări fără răspuns, presupuneri și scenarii mai mult sau mai puțin apropiate de realitate. Ceea ce a rămas în urmă a fost o lucrare vandalizată și un spațiu gol în care în mod ilegal și abuziv a avut loc un eveniment nocturn cu sfârșit nefericit.
La un an de la acest incident revenim la Kube Musette pentru a prezenta lucrarea refăcută de această dată în material definitiv (bronz).

La data de 12 Noiembrie vom deschide ușile spațiului Kube Musette și cu prilejul finisajului expoziției „BRONZ” invităm publicul să participe la următoarele evenimente:

  • ora 17:00 discuție pe tema asumării gesturilor radicale în discursul artistic atât față de propriile structuri de funcționare cât și față de societatea căreia îi sunt adresate aceste mesaje. Moderatoarea discuției va fi Mihaela Dedeoglu (jurnalist cultural RFI). Participă: Alexandru Rădvan (artist vizual) și Suzana Dan (manager Asociația Ephemair și inițiatoare a programului ART on DISPLAY)
  • ora 18:30 eveniment muzical susținut de MAGNETS DUO (Dan Mitrofan & Cătălin Milea)
  • Alexandru Rădvan a expus constant în ultimii zece ani atât în ţară, cât şi în străinătate, devenind un nume de referinţă al artei contemporane româneşti de după anul 2000. Creaţia sa este gândită pe cicluri ample de lucrări – seria Imperator, Minotaur, Constantin cel Mare, Omagiul lui Iuda, Christ – care fac adesea trimitere la mituri şi mitologii. Artistul este preocupat de-a lungul timpului de relaţia pe care societatea contemporană o are cu miturile, mitologiile si religiile străvechi. Este omul contemporan capabil să descifreze şi să înţeleagă miturile străvechi? Se mai poate el raporta la religie aşa cum au făcut-o înaintaşi noştrii?

    Lucrările lui Rădvan vorbesc cu privitorul, îl provoacă atât mental, cât şi sensibil. Este o artă structurată şi gândită pe ideea de forţare şi interogare a limitelor. Arta lui Rădvan nu îndeamnă la o privire contemplativă, ci la o privire care scrutează până în adâncul viscerelor subiectul discutat. „Cred în capacitatea imaginilor de a povesti. Cred că pictura este un fenomen viu, care nu se poate aborda cu circumspecţie şi atenţie, ci total, fără grija că s-ar putea să ieşi sifonat din acestă confruntare. Ca într-o bătaie” mărturisea artistul.

    Lucrările sale se regăsesc în importante colecţii publice şi particulare din Austria, Belgia, Grecia, Italia, Israel, Germania, SUA şi România.

  • MAGNETS DUO (Dan Mitrofan & Cătălin Milea)

    Chitaristul Dan Mitrofan și saxofonistul Cătălin Milea cântă împreună de mai bine de doi ani, timp in care au experimentat diferite idei si contexte muzicale. Intr-o dupa amiaza au mers intr-un studio și au inregistrat un material complet ce gravitează între jazz modern, muzici alternative și momente de muzică improvizată. Și pentru că magnetismul, magia și chimia ne-farmazonică s-a întâmplat și la inregistrări, cei doi muzicieni s-au decis să pună aceste piese pe un album, pe care să îl poată asculta toți cei care doresc să audă jazz românesc actual. Cele nouă piese ce urmează a fi incluse pe albumul numit “Evocative” evocă momente intense sau aparent nesemnificative din viața lor și încearcă să transpună muzical impresia lăsată de aceste experiențe trăite într-un anumit context fizic, emoțional, cronologic, cardinal. Prin asociere sinestezică acea stare, frame of mind, apare ca esență, mostră, ca un parfum, o imagine cu capacitatea de a evoca sau creea noi amintiri, devine un portal temporal.

Leave a reply (we review all comments)