Şcoală de vară: Dicţie şi vorbire (27- 31 august)

atelier de dictie

„Un fascicul fosforescent, fascinant şi incandescent, suscită o fascinaţie susceptibilă de…” vrei să spui tare și clar ce ai în minte? Vino din 27 august la Școala de vară de Dicție și de vorbire, la Fundația Calea Victoriei.

Cuvântul este semnătura minţii şi a sufletului nostru. Cuvântul poate să ne fie prieten sau duşman, el declanşează controlul nostru interior. Trebuie doar să ştim să îl stăpânim.

La atelierul de dicție conştientizezi propriul tip de vorbire, descoperi și înveți să-ți corectezi eventualele defecte de pronunție: precipitarea, „înghiţirea” finalurilor de cuvinte, vorbirea „moale” şi nearticulată corespunzător, consoanele sau vocalele pronunţate incorect: rârâit, sâsâit, moldovenisme, ardelenisme.

Faci exerciții de control al respirației, ca să nu te lase vocea chiar atunci când ai ceva important de transmis, înveți să-ți stăpânești emoțiile și timiditatea. Vei articula mai clar cuvintele, iar vocea ta va suna mai tare și mai clar, fără să o forțezi. Cum? Prin exerciții specifice, pe care le vei lucra alături de lector și colegii de grupă, dar și individual, acasă.

Vor fi jocuri şi exerciţii de grup, pentru libertate vocală, ritm, energizare şi volubilitate, exerciţii de intensitate, ritm şi variaţii de registru vocal, de coordonare şi corelare a vorbirii cu o mişcare complexă.

La final, vei putea rosti cu ușurință, clar și expresiv un text pe efort fizic.

Dacă vrei să vii, înscrie-te pe contact@victoriei.ro. Școala de vară de dicție începe luni, 27 august, ora 19.00 și are 5 întâlniri cu frecvență zilnică, toate la sediul Fundației Calea Victoriei: str. C. A. Rosetti 47, et. 1. Detalii găsești pe www.victoriei.ro

Leave a reply (we review all comments)