Expoziția itinerantă “Permanent World Encyclopedia” staționează la Craiova pentru încă 9 zile
Craiova, 1 noiembrie 2024– Datorită interesului manifestat de publicul minunat și numeros de la Craiova, suntem încântați să anunțăm prelungirea expoziției itinerante “Permanent World Encyclopedia“, găzduită de GLORIÆ Art Gallery, până sâmbătă, 9 noiembrie 2024.
“Prelungirea duratei de vizitare a expoziției itinerante “Permanent World Encyclopedia” vine ca o confirmare a impactului pozitiv pe care l-a avut asupra comunității. Invităm toți iubitorii de artă să viziteze sau să reviziteze expoziția în această perioadă, la GLORIÆ Art Gallery. Intrarea este liberă, iar experiența artistică promite să fie una captivantă și revelatoare.” a declarat Angela Izvercian, fondatoarea platformelor Arta Prezentului și Empower Artists.
“Suntem încântați că expoziția Permanent World Encyclopedia a adus la Craiova noi talente emergente din arta contemporană românească. Este un proiect care schimbă suflul artei vizuale și arată puterea transformatoare a tinerilor creativi din țara noastră.“, a declarat Gloria Berceanu, fondatoarea GLORIÆ Art Gallery.
Curatoriată de Norbert Filep, expoziția reunește lucrările a optsprezece artiști tineri și emergenți, oferind vizitatorilor oportunitatea de a explora o diversitate de practici artistice, de la pictură la instalații și creații audio-vizuale generate de AI.
“Proiectul itinerant al expoziției “Permanent World Encyclopedia” se desenează ca un traseu interesant în dinamica noilor generații. Acest fapt se datorează unei duble deschideri a acestei generații de artiști; pe de o parte interacțiunea acestora cu instituțiile prezente pe scena artei românești și, pe de altă parte, cu publicul aferent fiecărei locații. Inițiativa unui astfel de proiect este mai mult decât lăudabilă, conferind noilor generații de artiști vizibilitatea și deschiderea necesară prin promovarea practicilor acestora.”, a precizat Norbert FILEP, curatorul expoziției.
Artiști participanti: Roxana Ajder, Adrian Buda, Mihaela Coandă, Iulian Cristea, Călin Dumitrașcu, Iuliana Hlihor, Dariana Ilie, Andrei Ispas, Ana Lupu, Andreea Mihalka, David Miholcsa, Moga Dan Marius, Ada Muntean, Oana Năstăsache, Raluca Pavelescu, Iulia Pușcașu, Daniel Semenciuc, Codruț Zele.
După Craiova, expoziția va continua să călătorească, următoarele opriri fiind Muzeul de Artă din Brașov (14 noiembrie- 8 decembrie) și Amzei Creative Corner din București (12 -31 decembrie).
Adresă: GLORIÆ Art Gallery (str. Alexandru Macedonski, Nr. 49, Craiova)
Despre GLORIÆ Art Gallery
GLORIÆ Art Gallery, situată în centrul istoric al Craiovei, este un spațiu deschis și primitor, care și-a propus să promoveze artiștii locali și naționali, inclusiv studenți ai facultătilor cu profil artistic. Este un loc
de întâlnire, socializare și descoperire a artei care urmărește să transforme atmosfera culturală locală și să repoziționeze orașul pe harta culturală națională.
Despre inițiatorii proiectului
Arta Prezentului și Empower Artists, un proiect editorial lansat de Asociația Culturală Empower Art & Artists, sunt platforme dedicate sprijinirii și promovării artiștilor vizuali români. Empower Artists facilitează interacțiunea dintre public și comunitatea artistică, iar Arta Prezentului oferă un spațiu esențial pentru promovarea și vânzarea creațiilor artiștilor. Cele două platforme urmăresc să joace un rol esențial în dezvoltarea și susținerea scenei artistice din România.
Partener eveniment Craiova: GLORIÆ Art Gallery.
Parteneri media: RFI, Radio România Cultural, Urban.ro, Revista Atelierul, The Institute, Feeder.ro, ArTeVezi, IQads, Modernism, Amo News.