POINT Art Hub revitalizează peisajul urban din București cu un nou mural

POINT Art Hub revitalizează peisajul urban din București cu un nou mural

POINT Art Hub revitalizează peisajul urban din București cu un nou mural

Peretele exterior al clădirii în care își desfășoară activitatea hub-ul cultural POINT are de astăzi o nouă înfățișare, realizată de artista Felicia Simion și Sweet Damage Crew.

Viziunea Feliciei navighează la granița dintre realitate și ficțiune, iar lucrarea “Homage to Brâncuși”, care a inspirat muralul, a avut un impact puternic în cadrul expoziției “Alternative Selves”, găzduită de POINT în 2023. Încă de atunci, a fost clar că lucrarea trebuia adusă la viață în spațiul public. Colaborarea frumoasă, în care ideile s-au transformat într-o creație palpabilă, plină de simboluri și emoție, este încă o dovadă că lucrurile extraordinare se întâmplă firesc atunci când când cei implicați au aceleași valori și obiective.

“Probabil că e una dintre cele mai frumoase colaborări avute vreodată. Un gând a dus la alt gând, care a dus la alt gând, și tot așa, până s-a materializat, spre minunarea mea și, sper eu, spre bucuria trecătorilor care vor încetini pasul grăbit ca să facă o oprire la @pointarthub și să aducă, la rândul lor, un omagiu Infinitului.” – Felicia Simion.

POINT Art Hub revitalizează peisajul urban din București cu un nou mural

Pentru realizarea muralului, POINT a colaborat cu Sweet Damage Crew, recunoscuți pentru talentul lor în arta stradală. Rezultatul final este o reprezentare vizuală simplistă ca execuție, dar cu un mesaj profund, care își propune să conecteze privitorul cu ideea infinitului, un simbol central al operei lui Brâncuși. Aceasta este a doua colaborare între Sweet Damage Crew și POINT, după muralul realizat în 2015, “Make a Point”, probabil cel mai fotografiat perete din București.

Muralul nu doar că transformă clădirea POINT, ci oferă și întregului cartier o nouă dimensiune artistică, invitând trecătorii să se oprească și să reflecteze. Reacțiile pozitive ale celor care au văzut deja lucrarea confirmă că aceasta aduce un plus de vitalitate zonei.

Publicul este invitat să descopere noul mural și să viziteze POINT, un spațiu cultural care continuă să sprijine artiștii locali și să aducă arta mai aproape de comunitate. Infinitul pe care îl celebrează această lucrare reprezintă și o metaforă pentru creativitatea fără limite și pentru conexiunile pe care le putem construi prin artă.

POINT Art Hub revitalizează peisajul urban din București cu un nou mural

Despre POINT
POINT este un hub cultural dedicat susținerii creației contemporane, oferind un spațiu de exprimare artiștilor din diverse domenii – teatru, arte vizuale, muzică. Cu un calendar bogat în evenimente, POINT contribuie la diversificarea ofertei culturale din București și la consolidarea unei comunități vibrante în jurul artelor.

Despre Felicia Simion
Felicia Simion este artistă vizuală și fotografă, în căutare constantă de noi moduri de exprimare. În ultimii ani, Felicia a explorat teme ca familia, identitatea, corpul feminin, dinamica tradiției sau depresia postpartum (în cartea sa lansată recent – Postpartum). Fotografiile sale sunt apreciate internațional, ilustrând coperte de carte ale unor autori celebri (Margaret Atwood, Mo Yan, Sophie Avon, Paulo Coelho), concepte fashion pentru designeri români, albume muzicale, dar și articole din publicații precum The New York Times, Der Spiegel, The Pulitzer Center Blog, Il Post, LensCulture, National Geographic.

Despre Sweet Damage Crew
Sweet Damage Crew este unul dintre cele mai cunoscute grupuri de artiști de street art din România, cu o serie impresionantă de lucrări murale de mare impact în peisajul urban al Bucureștiului și nu numai.

Leave a reply (we review all comments)