Întotdeauna am apreciat în artă fuziunea. Și, de când o urmaresc pe Tatiana Ernuțeanu, poetă și publicistă, mi s-a parut incredibil cum reușeste să își exprime lumea interioară atât prin poezie, cât și prin colaje. Colajele Tatianei și seria superbă de cărți poștale poetice Ancora tu sunt, de fapt, ilustrații ale poemelor ei și ale gusturilor ei excelente în materie de fashion, filme, muzică și artă.
Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine și a unui master în Relații Publice în cadrul SNSPA, Tatiana este fostă profesoară de limbi străine și specialistă PR de peste 15 ani. După ce a organizat evenimente pentru diferite branduri, reviste și platforme, Tatiana și-a făcut, în pandemie, debutul în poezie cu volumul Carne, Visuri și Oase triste uitate în Hydra, publicat în 2020, la Editura Eikon. În 2022, a publicat cea de-a doua carte de poeme, Buletin de știri blues, la Editura Tracus Arte, care reflectă pasiunea Tatianei pentru poezie și muzică.
Succesul Tatianei Ernuteanu are ecouri internaționale, poemele ei fiind publicate atât în reviste literare și antologii din România, cât și din străinătate. Poeziile Tatianei au fost traduse în franceză, engleză și spaniolă. Tatiana a susținut numeroase lecturi publice, în cadrul mai multor evenimente culturale și festivaluri.
Iubitoare nu doar a poeziei pure, ci și a prozei poetice, Tatiana Ernuțeanu scrie lunar în Revista Forbes Life (rubrica „Chicstalgia”) unde abordează teme precum dragostea, vulnerabilitatea, solitudinea sau nostalgia. Noul volum de poezie experimentală, însotit de grafică proprie, Sentimental Scara C, a apărut acum trei săptămâni, la Editura Eikon. Lansarea noului volum a avut loc la Carturești Modul și prima tranșă publicată a fost sold out la eveniment.
feeder: Bună, Tatiana! Mulțumesc pentru acest dialog. Cred că unul dintre punctele noastre comune este comunicarea. Ce te-a atras în acest domeniu din care apoi ai mers către latura ta creativă, poetică?
Tatiana Ernuțeanu: Hello și mulțumesc pentru invitație. Trec abrupt în răspuns. Viața. Aș vrea să pot spune că mi-am dorit asta dintotdeauna, însă nu aș putea spolia trecutul, mințind. Nu mă întreba nici ce mi-aș fi dorit să fac, pentru că nici azi nu știu. Sunt un om foarte instabil, cu țeluri migratoare, cu nevoi diferite de la an la an, într-o continuă căutare. Parcursul meu profesional a fost unul foarte sinuos și asta datorită acestei instabilități de care vorbesc. În studentie, am lucrat ca model, ca hostess, ca receptionistă la Hilton, apoi, după absolvirea facultății de limbi străine, ca profesor, apoi am renunțat, am continuat studiile în comunicare cu un master și un MBA și asa am ajuns pe traiectoria asta. Am activat în sectorul de stat, cât și în cel privat, iar în 2012 mi-am deschis un boutique de creație & PR, dorindu-mi să-mi pot selecta eu clienții cu care am afinități și care ar fi deschiși să meargă spre un alt mod de comunicare, în mare parte senzorial, implicit emoțional, căci doar știm cu toții că nu informația la nivel bazal generează memorabilitatea unui “produs”, ci emoția care se leagă de el. În 2020, odată cu venirea pandemiei, am decis să public primul volum și de aici toată dinamica vieții mele s-a schimbat și iarași am luat-o la dreapta.
f: Ne povestești, te rog, despre trecutul tău și care sunt cele mai faine amintiri de la evenimentele organizate de tine înainte de pandemie?
T.E.: Trecutul meu, ca și prezentul, comportă multe compartimente pe care nu le pot atinge în câteva rânduri. Voila, mostră de hybris! Nu sunt genul ipocrit, care să se pună in the limelight, spunând cât bine vrea să facă el lumii, dar, de fapt, ochii să stea țintiți fie pe buget, fie pe beneficiul de imagine adus de asocierea lui cu respectivul proiect. Nu am fost vreodată interesată să fac bani. Nu asta mă face fericită. Port în mine amintiri frumoase, din proiecte care au avut un subton al melancoliei: Festivalul de Film Dakino, Cerbul de Aur, evenimentele de la Institutul de Relații Umane, lansarea casei de parfumuri Gallivant, seria de evenimente Italy 60s- Marriott, perioada petrecută în TVR, apoi de la câteva vernisaje și de la câteva lansări ale unor branduri de nișă, la acea vreme, în România.
f: În poezii există și câteva repere referitoare la haine, la modă, tratate uneori cu nostalgie, alteori cu ironie. Care au fost primele tale interacțiuni cu acest domeniu și ce perioadă și creatori te inspiră?
T.E.: Îți recunosc observația. Da, fac asta în textele mele, pentru că hainele, în opinia mea, nu sunt boarfe, sunt legatura noastră cu lumea la prima vedere. Ele spun despre noi lucruri pe care e greu să le disimulezi și tot ele sunt niste muzee ale celor traite de noi, în clipele când le-am purtat. Am o memorie vizuală pronunțată și știu, dacă mă întrebi, ce purtam în fiecare context care a mișcat ceva în mine. Garderoba, pentru mine, e o capsulă a timpului. Am haine care îmi evocă niște chestii și pentru o perioadă nu le pot purta. Am haine pe care le port exact cu scopul opus, să-mi ofere o anume stare din ziua x, anul y, capătul lumii. Și, da, folosesc în text hainele și ca să voalez ironic niște aspecte referitoare la societatea asta atât de modernă, că mă doare și capul!
Prima interacțiune a fost când am lucrat, în tinerețe, ca model. Dar nu asta a contat, ci am descoperit moda prin intermediul lecturii, al cinematografiei, al artei sau al muzicii. Îmi place catifeaua, mă duce cu gandul la Dali, îmi plac hainele retro 60 s French Riviera sau Italian Summer, pentru că am un penchant pentru epoca aia, ador cămășile, datorită lui Gainsbourg, rochiile fără spate, pentru că îmi amintesc de New York-ul anilor 80 și de Edie Sedgwick, ador Berlinul și nu concep viața fără o pereche de bocanci New Rock sau niște saboti Marsell cu platformă, singurele tocuri pe care le port, când le port. Enfin, am dat câteva exemple, ca să poți să înțelegi cum mă raportez la haine. Nu sunt însă pasionată de modă, nu mă preocupă ce se poartă acum, care sunt must-have-urile sezonului. Nu! Sunt fidela unui stil vestimentar în mare parte simplu, nostalgic, cu note personale de ordin emoțional.
Dincolo de vreme și vremuri, YSL este, pentru mine, chintesența eleganței, a șarmului, a senzualității evergreen. Nu cred că o femeie ar putea fi in ceva mai mișto decât fie într-un tudexo YSL, fie intr-o rochie fină YSL.
f: Dacă tot suntem la acest capitol legat de inspirație, ne povestești despre filmele tale preferate? Ne faci o listă cu 5 dintre ele și de ce le recomanzi oamenilor deschiși la a descoperi lucruri noi?
T.E.: Mă feresc să fac recomandari și să dau sfaturi. Totul e atât e plin de subiectivitate în recomandări, încât riști să stărnești polemici. Dar, hai că zic așa , clișeic acum, toate filmele lui Kieslowski, Room in rome, Mon Roi, apoi Variety, The piano teacher, Corsage, Victoria, Intimacy, Damage, filmul- documentar B-movie- Lust & Sound și serialul Noi copiii din Bahnhof Zoo.
f: În poezia ta eu simt multă muzică. La fel ca mai sus ne poți spune 5 dintre artistii tai preferați și poate cântecele lor care te inspira să scrii/ cânți? Ce te-ar convinge să faci muzică, să îți reciți poemele în stil spoken word pe un design sonor?
T.E.: Ascult mult punk, synth pop, italian & french 70s, indie rock, chamber pop. Cam aici stau. Am playlisturi pe care le ascult în functie de ce am nevoie atunci și pot ajunge până la a simți atât de intens muzica, încât să mi se facă rău fizic, să-mi vina să vomit, efectiv de emoție. Primul volum a fost scris, spre exemplu, în cea mai mare parte, pe Madrugada. Al doilea, pe Cave, Michelle Gurevich și Gainsbourg. Al treilea, pe Mina, Ornella Vanoni și Peppino Gagliardi.
M-ar convinge să fac un spoken word pe un design sonor, orice propunere care ar implica o nuanță de avangardă, de experiment, de intensitate, de libertate a actului, până la limita maxim acceptabilă. Nu fac lucruri cu măsură. Eu sunt pe excese. Nu trăiesc cu măsură. Ca atare, mi-e greu să mă exprim ponderat. De asta spun mereu că Berlinul ar fi singurul oraș care mi-ar oferi ocazia să pot sta în fața lumii fix cum sunt. Aici fac greu asta, bine, nu arăt niciodata altceva decât sunt, în schimb, încerc să mă temperez. Am nevoie de cel putin un om imatur și cu o gândire foarte liberă, care să riște alaături de mine, dar în epoca corectitudinii cine să mai facă asta?
f: Poezia ta se găseste în zona hiper-confesivă și extrem de intensă și emoțională. Ce teme abordezi?
T.E.: Mulțumesc. Temele sunt preocupările mele reale. Nu practic cabotinismul, ca să pic pe felie cu subiectele de actualitate ale secolului. Fără a fetișiza autenticul în vreun fel, țin mult la vocea mea poetică. Nu spun prin asta că e bună sau nu, ci că e a mea și eu sunt genul de om care vrea validări, dacă e să le aibă, doar pe ce, cu adevarat, e al meu. Uite, ca o paranteză, nu apelez la nicio interventie estetică, de asta nu-mi albesc dantura, nu mă coafez, nu folosesc gene false, nu folosesc artificii de niciun fel, de-asta nici măcar un sutien push-up nu cumpăr. M-ar durea teribil să primesc cel mai mic compliment pentru ceva ce nu-mi aparține. Așa fac și cu literatura. Firește că, dacă m-ar interesa succesul literar, aș face acest compromis, dar cum pe mine nu mă inundă nici orgoliul, nici ambiția, aleg să scriu despre ce simt eu. Vorba lui a.l.ș “ scriu despre mine că asta știu cel mai bine” J Inflexibilitatea anumitor structuri sociale, explorarea corpului, dragostea, examinarea dominației emoțiilor, contrastul, dar și simultaneitatea aparență – esență sau singurătea în timpul secolului socializarii sunt cateva dintre temele pe care le disec.
f: Tu ai avut la fiecare volum de poezie colaborări cu noi edituri. Care este perspectiva ta asupra lumii poeziei? Este egalitate de șanse în poezie mai mult decât în alte domenii? Citești alte autoare de poezie? Ne poți recomanda câteva?
T.E.: Nu este egalitate de șanse niciunde. Este hazard. Pentru poezia contemporană din România, ca titlu generic, nu mă tăvălesc. Am câtiva poeți contemporani, destui chiar, care îmi plac, dar restul e doar modă, copy paste de termeni, preocupări, ideologii, suferințe etc. Nu mă perverti la o discuție care m-ar pune din nou contra curentului! Citesc reviste literare din afară, reviste cu tradiție, dar și reviste noi și observ, cu fiecare lectură, cum doi autori nu seamănă, nu există note comune. Aici e fix pe dos, nșpe poeme, aproape același poem cu mici mari artificii, speculații.
Am citit și citesc și autoare, firește. Uite, o ador pe Nora Iuga. Însă, pe mine mă impactează mai mult scrierea bărbaților. Au alt univers, în care eu mă regăsesc mai mult. Nu sunt o tipă feminina, și nici macar feministă, am o gândire masculină și un comportament la fel. Dar, na, sper să nu fiu arsă pe rug pentru asta, căci nu putem purta vina a ceea ce ne place sau a ceea ce suntem, nu? Vă pot recomanda, așa cum îmi vin mie în minte, la aceasta dată: Edna St. Vincent Millay, Emily Dickinson, Sylvia Plath, Wislawa Szymborska, Patti Smith și foarte multi poeți, printre care: Bolaño, Ezra Pound, Cocteau, Frank O’Hara, Nazim Hikmet, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Naum, Răzvan Țupa, Teodor Dună and many more.
f: Tatiana, tu ca poetă ai succes local și international. Cum se leagă cele două? Rezonează publicul român diferit de cel internațional la arta poeziei?
T.E.: Ma flatezi. Mulțumesc. Aș fi o ipocrită să spun că nu vând. Eu scriu în primul rând pentru mine, apoi pentru cei ca mine, și deloc pentru critica literară. Da, am mult mai multă recunoaștere internațională, dacă ne referim la modul în care este percepută poezia mea, de către cei care taie și spanzură literatura. Aici, am mai spus-o și repet, este o încrengătură de aserviți, un fel de bulă care se plimbă peste tot. Dezarmant! Revenind la a mă lauda, chiar luna asta, mă lăfăi pe 6 pagini într-una dintre cele mai selective reviste de nișă, de art & culture din UK, Unpolished Magazine. Local, am înțeles, trebuie să păstrezi directiva curentului, ca să exiști literar sau să ai o poziție literară care să îi îndatoreze pe ceilalți participanți în trafic sau, nu știu, să fii foarte disponibilă, foarte maleabilă sau, mai e varianta opusă, de a te erija în salvatorul lumii, de a te arăta continuu revoltat/ă, să urli și să-ți smulgi părul din cap pe la spoken words. Atunci, ca prin minune, devii credibil ca poet. Cu cât ești mai teatral, direct proprțională este validarea. Nu știu cine cumpără vrăjeala asta, dar se pare că sunt unii, cel puțin eu știu câțiva. Hai că acum aud vocile care spun: frustrata! Și da, pe bună dreptate, sunt frustrată.
f: Ne poți povesti te rog despre seria Ancora tu? Cum a apărut și încotro se îndreaptă?
T.E.: A fost un demers prin care mi-am dorit să aduc poezia într-o altă formă vizuală, dar și într-o formă mai digerabilă celorlalți. Și mi-am mai dorit să reabilitez și farmecul cărților poștale. Așa, am construit setul de cărți poștale sentimentale Ancora Tu, la scurt timp după primul set Dă-mi mâinile tale calde, o altă inițiativă prin care am vrut să atrag atenția asupra marginalilor, care nu sunt imersați de societate ușor, fapt ce îi condamnă indirect la singurătate și neîncredere.
Ce să-ți spun. Duc dorul telegramelor, al scrisorilor, al vederilor, chiar al apelului telefonic, ce pare și el acum atât de desuet, încât îl poți încadra în rândul celor de mai sus. Anul trecut, Mihalis, un tip, care citise probabil că îmi place să primesc cărți poștale, mi-a scris pe Fb și mi-a cerut adresa și mi-a trimis vederi de unde era în vacanță. Mi s-a parut un gest splendid. Și tot asa mi s-a întâmplat și cu o tipă, Roxana. Este culmea cum în mine rămân oameni cu care n-am împărțit nimic, dar un gest atât de spontan, de „pentru mine” îmi face persoana respectivă memorabilă. Pe cât e de ușor, pe atât e de greu să lași urme în mine.
Nu știu în această clipă ce proiecte vor urma. Intenționez o expoziție de colaje, dar la început de toamnă. Până atunci e vară și tot ce vreau e ca cineva să mă învețe să o iubesc, să-mi arate farmecul ei, să mă ia pe sus, nu știu, sa uit că e vară.