Interviu Trei Parale – primul concert din seria Cu picioarele goale

Într-o eră a modernității și a tehnologiei, există o formație care ne poartă înapoi în timp, către rădăcinile noastre culturale și muzicale. Trupa Trei Parale, fondată în 2005, este dedicată păstrării și promovării muzicii tradiționale românești. Cu membri pasionați și talentați, precum Florin Iordan, Beatrice Iordan, Daniel Pop și Dinu Petrescu, Trei Parale aduce la viață cântece vechi de dragoste și de pahar, reinterpretate cu respect și autenticitate. De-a lungul anilor, trupa a încântat publicul cu melodii arhaice și a înregistrat două albume, devenind un adevărat tezaur al patrimoniului muzical românesc.

Pe 6 iulie, trupa va susține un concert la via Tohani, parte din seria evenimentelor Cu picioarele goale, organizate în parteneriat cu Centrul Cultural Subcarpați.  Concertul fiind într-o cramă, aproape de vin și de voie bună, va fi grupat în jurul ideii Zaiafet cu Trei Parale, cântări vechi de dragoste și de pahar, cântări care erau cântate acum 170 de ani și probabil și o secțiune mai recentă de cântări.

Istoricul și formarea trupei

feeder: Ne puteți spune cum a luat naștere trupa Trei Parale și cum v-ați adunat în 2003?

Trei Parale: În acea perioadă eram atașat de muzicile tradiționale și doream să cânt și să fac un grup muzical, iar începutul a fost la un mic festival organizat de un coleg de la Muzeul Țăranului Român și atunci am lucrat cu Beatrice Iordan. Mă gândisem de mai multă vreme la acest nume „Trei parale”. Până la finalul anului 2005 ne-am adunat toți cei patru, eu – Florin Iordan, Beatrice Iordan, Daniel Pop și Dinu Petrescu. În această forumlă am cântat 7-8 ani și am înregistrat două compact discuri.

f: Ce v-a inspirat să vă concentrați pe muzica tradițională specifică spațiului carpatic și pe diversele tradiții muzicale ale popoarelor care trăiesc aici?

T.P.: Asta era ce ascultam și ce mă interesa în primul rând, nu numai muzica tradițională românească, ci și de la maghiari, de la bulgari, din alte părți, dar mi s-a părut firesc să cântăm muzici românești pentru că le simțeam cel mai aproape, le înțelegeam cel mai bine, îmi plăceau cel mai mult și mă regăseam cel mai mult în ele așa încât am pornit cu acestea și am căutat să păstrez această arie pentru că există multe tradiții în România. Am adăugat muzici și altor naționalități care trăiesc în România, avem piese evreiești chiar pe primul album, melodii din folclorul rromilor, câte o piesă turcească sau de altă factură.

f: Ce impact au avut expedițiile voastre prin sate asupra muzicii voastre?

T.P.: Expedițiile prin sate le-am realizat eu și soția mea, mai întâi de capul nostru și apoi într-o formă organizată alături de Muzeul Țăranului Român, acolo unde lucrăm amândoi și firește, a fost foarte importantă nu numai cercetarea de teren, ci și discuțiile, lecturile, tot ce înseamnă cercetare etnomuzicologică, și-a pus amprenta asupra rigurozității, asupra stilului pe care noi îl avem. Am și lucrat foarte mulți ani cu un mare specialist în domeniu – Speranța Rădulescu.

Influențe muzicale și instrumente

f: Instrumentele pe care le folosiți sunt destul de unice și tradiționale. Puteți să ne explicați semnificația unora dintre aceste instrumente, precum fluierul, cavalul, tilinca, cobza și drâmba?

T.P.: Unele instrumente erau pe punctul să fie uitate, mai ales acum 20 de ani când am început noi și de aici și sensul numelui de „Trei parale” – ne ocupăm de muzici de instrumente abandonate. În ultimii 10 ani, lucrurile s-au schimbat destul de mult și tot mai mulți muzicieni sau ascultători încep să fie interesați de aceste instrumente și încep să cânte la ele și este un semn foarte bun. Printr-un alt proiect, am încercat să aducem o varietate cât mai mare de instrumente precum fluierul sau cavalul, dar și altele mai speciale precum fluierul fără dop moldovenesc sau fluierul gemănat sau daireaua – percuție cu zdrăngănele folosită în spațiul românesc până la mijlocul secolului al XIX-lea. Suntem atașați de instrumente, avem o colecție bogată care mereu crește și se dezvoltă și încercăm ca muzica pe care o facem să fie cu instrumente și elemente specifice epocii sau regiunii la care ne referim.

f: Cum influențează aceste instrumente tradiționale sunetul și stilul muzicii voastre?

T.P.: Instrumentele tradiționale influențează în sensul că ne ajută să obținem acel sound arhaic pe care ni-l dorim, ne ajută să ne reliefăm în spațiul general al muzicilor tradiționale și să ieșim în evidență cu ceva și tocmai prin utilizarea foarte corectă a instrumentelor vechi ne face să avem un sound aparte, să fim speciali și unici în peisajul nostru muzical.

Proiecte și albume

f: Cum reușiți să reconstruiți muzica din epoci trecute și pe ce surse vă bazați?

T.P.: În funcție de program putem avea mai multe abordări. Unul dintre programele noastre se numește Bazar-Cântări din veacul al XIX-lea. Pentru acest proiect am apelat în primul rând la documente de epocă, la diverse transcripții care au fost făcute cu diverse scopuri. De pildă, este deja cunoscut corpusul „Spitalul Amorului” – o serie de broșuri pe care Anton Pann l-a publicat la mijlocul veacului al al XIX-lea, din dorința de a face cunoscute cântările la modă la acea vreme și din dorința de a-și rotunji puțin veniturile pentru că publicațiile lui de muzică bisericească se vindeau greu. Este un corpus extrem de util pentru noi, cei care ne dorim, să știm ce se cânta acum 70-80 de ani. Apoi există diverse trasncrieri pentru pian pentru că era vremea în care el pătrundea în casele burgheziei românești, el era folosit la baluri și în astfel de corpusuri găsim hore, sau dansul valahă, sau dansul moldovenesc, melodii de joc. Noi le readucem la viață folosind instrumente specifice tarafului de la acea perioadă. Pentru alte programe, am folosit destul de mult din însemnările lui Constantin Brăiloiu realizate în perioada interbelică, alte culegeri realizate de la final de secol XIX când exista deja interes pentru cultura tradițională – Dimitrie Vulpian, sau descrieri ale călătorilor străini pe teritoriul României care includeau și detalii despre instrumente.

f: Există provocări deosebite pe care le întâmpinați atunci când încercați să recreați aceste sunete istorice într-un mod autentic?

T.P.: Există provocări: unele care țin de noi, unele care țin de public. Pentru noi, provocarea este să umplem acolo unde nu avem informații, unde documentele de epocă nu transmit lucruri legate de muzică. De pildă, nu știm care era timbralitatea vocilor neavând înregistrări, sau cât de liber erau cântate, sau care era frazarea lor, cum se improviza pe acea muzică. Așa cum arată muzicile din Balcani mai vechi sau mai noi, trebuie să fi lucrat cu un soi de libertate, cu un anumit tip de frazare. Aceste informații noi nu le avem dar încercăm să le desprindem din alte spații muzicale unde avem conexiuni, cum ar fi culturale apropiate nouă, cum ar fi cele din Balcani. Referitor la public, provocarea este dată de faptul că trăim într-o lume cu o altă viteză, cu alt fel de a fi, anumite cântări pot fi foarte așezate, foarte lungi, iar publicul de azi are tot mai puțină răbdare pentru astfel de muzici. Noi simțim acest lucru și încercăm să construim programul astfel încât nici să nu plictisim dar nici să nu atingem porțiuni valoroase.

Procesul de creație

f: Puteți să ne descrieți procesul creativ din spatele unei noi piese? De la cercetare și inspirație până la interpretare și înregistrare? Cum colaborați ca trupă în timpul acestui proces creativ?

T.P.: După atâția ani de zile, ne-am format o anumită rutină și putem să lucrăm ceva mai repede și mai eficient ca să ajungi la punctul dorit. Mai întâi poate să fie o idee sau o necesitate. O idee atunci când găsești o piesă întâmplător și te gândești că ar fi interesant să o aducem în repertoriu. De pildă, mai studiezi o transcriere de cântece de epocă, sau se publică recent un corpus și să începi să cauți melodii mai speciale și să selectez ceva pentru un proiect. Sau invers, am un album nou la care lucrez și mă gândesc ce mi-ar trebui ca să completez acel program – o piesă dinamică sau o melodie de joc și încep să caut prin arhive. Odată ce are potențialul de a deveni o piesă de concert, o trimit colegilor mei să o studieze și ei individual și ne întâlnim să vedem pe ce o așezăm, pe ce tempo și poate să intre în repertoriul nostru. Cumva, mie îmi revine rolul de a porni piese noi, idei, programe și colegii mei mă urmează și pot și ei să își dea cu părerea la mai multe alternative de interpretare.

Viitor și proiecte noi

f: Când ați început să colaborați cu Centrul Cultural Subcarpați și ce ne puteți spune despre concertul din via Tohani?

T.P.: Cu Subcarpați am fost invitați să cântăm chiar de la începuturile lor, când au făcut primele concerte, ne-au chemat să cântăm de câteva ori în deschidere. O primă colaborare îmi aduc aminte la Street Delivery într-o vară foarte călduroasă. Concertul de la Via Tohani, fiind într-o cramă, aproape de vin și de voie bună, va fi grupat în jurul ideii Zaiafet cu Trei Parale, cântări vechi de dragoste și de pahar, cântări care erau cântate acum 170 de ani și probabil și o secțiune mai recentă de cântări.

Începând din 6 iulie, Tohani România deschide Comunitatea Evadaților Urbani cu o serie specială de evenimente culturale: ateliere de meșteșuguri și tradiții și concerte care celebrează bogăția folclorică a României, organizate în parteneriat cu Centrul Cultural Subcarpați.  Sezonul de cules se încheie pe 28 septembrie cu un concert de sărbătoare susținut de Subcarpați în mijlocul naturii.

Mai multe detalii aici