7th SENSE – Light in Chaos, album

a0459042194_10-d78cc64b

7th SENSE – Light in Chaos, albumul pe care colaborează artiști din Marea Britanie și România

Inspirați de scena jazz din Marea Britanie, membri trupei 7th SENSE, au lansat un album cu sunet personal prin care experimentează o juxtapunere de stiluri. Albumul ‘Light in Chaos’, debutul cvintetului al cărei lider este basista Laura Benedek, este dedicat inițiatorului Green Hours, Voicu Rădescu și conține influențe de soul, nu-jazz, electronic, muzica clasică și world music.

Pe album cei 5 muzicieni, Sergiu Bivol, Lucas Contreras, Adi Stoenescu, Laura Benedek, Gabi Matei colaborează cu vocile Luiza Zan și Miruna Maria, Christian Weber din Elveția, Liam Shortall și Will Fry din Scoția și Marea Britanie, Alex Arcuș din Republica Moldova, cu cvartetul de coarde format din Ioana Șelaru, Ilinca Aurora Goța, Victor Sandu și cu Andra Ștefan, care a realizat aranjamentul de coarde.

Albumul a fost înregistrat la StartRec Studios în București și produs de Ieronim Pogorilovschi și Laura Benedek, mixat și masterizat de Ieronim Pogorilovschi. Colajele care ilustrează ‘Light in Chaos’ sunt realizate de artistul Andrei Stan.

7th SENSE a apărut în urmă cu trei ani la București, în jurul scenei locale de jazz. La festivalul JazzTM trupa a deschis pentru Wynton Marsalis și au fost selectați pentru a face parte din „Jam Circle”, o serie de concerte live care documentează scena contemporană de jazz din România. 7th SENSE au deschis festivalul Green Hours Jazz Fest 2019 și au fost premiați ca „Cea mai bună trupă” la Concursul International de Jazz de la Sibiu. Influențele trupei sunt formațiile și artiștii de jazz contemporan Nubiyan Twist, Ezra Collective, Sons of Kemet, Yussef Kamaal și Christian Scott.

Albumul explorează călătoria, experiențele și provocările prin care a trecut și cu care s-a confruntat trupa ca și colectiv, dar și ca artiști individuali. În ciuda acestora, cei cinci muzicieni au găsit mereu puterea și curajul de a continua și de a-și urma visele. Conform conceptului albumului, există întotdeauna o lumină de care ne putem agăța în haosul care ne înconjoară. Dorința de a aduce o rază de speranță și de a transmite acest mesaj publicului a devenit o parte importantă a muzicii și identității trupei 7th SENSE.

„Acest album ar fi trebuit să fie lansat în 2021, dar nu a fost pentru că i-am pus capăt pe 16
iunie. Nici nu pot descrie prin ce am trecut în acele câteva luni și nici nu voi încerca. Dar ce pot spune este că am fost extrem de aproape de a renunța. M-am închis față de toată lumea și am avut nevoie de aproape un an pentru a procesa tot ce mi s-a întâmplat. Dar ceea ce am învățat este că era ok să mă simt nefericită pentru că în adâncul sufletului știam că la un moment dat lumina va străluci prin tot acest haos. Și sigur că a făcut-o. Acum este mai strălucitoare decât mi-aș fi putut imagina vreodată”.

„Un alt lucru pe care l-am învățat din experiența de anul trecut este că adesea uităm imaginea de ansamblu și ne concentrăm pe detalii. Nu mi-aș fi putut imagina o zi de lansare mai bună și
este cu siguranță un moment în care cercul devine complet. Anul trecut, pe 16 iunie, am oprit lansarea albumului, iar anul acesta tot pe 16 iunie, albumul este relansat. A ieșit mai bine decât am visat vreodată și sunt extrem de mandră de ‘Light in Chaos’. Iubesc fiecare melodie și lucrul cu atât de mulți muzicieni de top este ceva ce numai visam să realizez! Dar iată-ne! Albumul reprezintă călătoria noastră ca trupă, cu toate suișurile și coborâșurile cu care ne-am confruntat de-a lungul anilor, dar simt că reprezintă și mai mult povestea și convingerile mele. Fiecare sunet pe care îl auzi este o parte din mine și audiția lui va oferi o mai bună înțelegere a cine sunt, probabil mult mai bine decât vor fi în stare să descrie vreodată cuvintele”.

„Credeam că am pierdut războiul…dar am pierdut doar o bătălie. Războiul tocmai a fost câștigat pentru că lumina întotdeauna prevalează!” Laura Benedek

https://7thsenseee.bandcamp.com/album/light-in-chaos
https://7thsenseee.bandcamp.com/music
https://www.facebook.com/7thSENSEmusic
https://www.instagram.com/seventhsensemusic/
https://linktr.ee/LauraBenedek

Leave a reply (we review all comments)