Sedimente muzicale de peste ape
Autor Theodor Constantiniu
Sanem Kalfa, Joachim Badenhorst, George Dumitriu – Black Sea Songs [el Negocito Records]
https://elnegocito.bandcamp.com/album/black-sea-songs
Sanem Kalfa și George Dumitriu sunt un duo bine sudat, care au la activ un album (Dance, 2018) și care, de-a lungul timpului, a putut fi ascultat și pe scenele românești. Pentru acest ultim disc, Black Sea Songs (el Negocito Records, 2021), au decis să completeze vocea, viola și chitările cu clarinetul lui Joachim Badenhorst. Black Sea Songs mi-a amintit, încă o dată, cât de puține lucruri știu despre vecinii noștri de la est și despre muzicile lor. Tătari, turci, greci, georgieni, lazi, români sunt doar câteva dintre popoarele și grupurile etnice care alcătuiesc un peisaj cultural divers, derutant chiar, plasat expeditiv sub titulatura de Orient. Un Orient de care noi, românii, ne tot străduim să ne debarasăm de ceva vreme, dar a cărui muzică e redescoperită și reinterpretată de fiecare generație de artiști de cele mai diverse facturi.
Tocmai această ignorață face ca un album precum Black Sea Songs să fie greu de descris fără a recurge la clișee orientaliste. Asta cu atât mai mult cu cât cele 9 din 10 melodii de pe acest album au la bază o interpretare (probabil destul de fidelă) a unor cântece tradiționale ale populațiilor amplasate de-a lungul țărmului Mării Negre. Aceste cântece sunt elementul central al albumului, în funcție de ele desfășurându-se și compartimentul instrumental. Preeminența vocii este justificată de interpretarea remarcabilă a lui Kalfa, stăpână peste toate detaliile emisiei vocale, de la intensitate și vibrato, până la utilizarea microintervalelor specifice muzicii din aceste zone. Uneori răvășitoare (Dereler), uneori plutitoare și aerată (Vertskhlis Tasadamts Maktsia), vocea este cea care decide direcția traseului sonor. Instrumentele (acustice, electrice sau electronice) creează în jurul acesteia o țesătură melodică și timbrală densă și variată cu care o însoțesc atent și o completează discret, într-un mod oarecum asemănător cu practicile muzicale tradiționale din culturile răsăritene. Acest lucru nu împiedică apariția unor scurte momente de evadare experimentală, atât a vocii, cât și a instrumentelor, binevenite pentru echilibrul general al albumului.
Artwork: Johanna Van Overmeir
Melodiile sunt dispuse astfel încât să ofere o alternanță între (pentru a folosi, până la urmă, și niște clișee orientaliste) exuberanță/dionisiac și melancolie/visare. Pentru latura dionisiacă sunt responsabile, în principal, ritmurile asimetrice care îți captează atenția instantaneu, executate incisiv de violă și/sau chitară (Nani Nani Oy, Pipilomatina). Pe partea de visare, tonul cald al clarinetului are, alături de voce, un rol determinant (Ay Dolayım, Heyana). Trebuie amintit neapărat și slalomul abil printre efecte și sonorități electronice executat de Badenhorst. De la drone ambientale, la pasaje glitch sau beaturi instabile (amintind uneori de opera mai experimentală a unui Nicholas Jaar), materialul generat digital este cel care, datorită prefacerilor pe care le poate suporta, contribuie decisiv la diversificarea paletei expresive. Deși concentrată pe sublinierea calităților estetice ale cântecelor, muzica albumului evită cu succes estetizarea. Asta deoarece reușește să integreze în planul îndepărtat, dincolo de frumusețea învăluitoare a melodiilor, un rest, o asimetrie sau o stridență trecătoare care previne alunecarea spre previzibil, spre neproblematic.
În încheiere, aș vrea să mai amintesc că Black Sea Songs nu este primul disc care pornește de la tradițiile muzicale ale acestei zone. În anii ’90 a activat The Black Sea Orchestra, un fel de all star band cu muzicieni precum Harry Tavitian (România), Anatol Ștefăneț (Republica Moldova), Ivo Papasov (Bulgaria), Floros Floridis (Grecia) ș.a. Împreună au scos două albume: The Black Sea Project (1998, dar înregistrat live în 1996) și Black Sea Art Project (2001, sub conducerea lui Okay Temiz). Este interesant de observat modurile diferite în care resursele culturale ale acestei regiuni au fost întrebuințate atunci și acum. În anii ’90 este ușor reperabilă o anumită efervescență, o disponibilitate pentru experiment și apropieri mai puțin convenționale precum cea dintre folclor, fusion și free jazz, genuri practicate intens și în blocul estic.
După 25 de ani, discul semnat de Kalfa, Badenhorst și Dumitriu propune o abordare diferită ce marchează renunțarea la colajele stilistice postmoderne (fusion-ul și-a încheiat de ceva vreme evoluția) în favoarea unor sonorități camerale cu accente intimiste, preocupat mai puțin de evidențierea calităților individuale ale instrumentiștilor și mai mult de omogenitatea exprimării, de subtilitatea și impactul mesajului.