FAR Talks revine cu o nouă ediție, dedicată industriei de gaming și artei jocurilor video, joi 2 iunie, de la ora 19:00, live, pe pagina RADAR de Facebook și pe Youtube.
Industria jocurilor video din România este în top 5 în Uniunea Europeană, cu peste 125 de companii și 6000 de angajați.
Și, deși potrivit unui studiu al Romanian Game Developers Association, numărul de bărbați și de femei care practică gaming-ul în România este aproape egal (52% bărbați – 48% femei), doar 20% dintre angajații din industria locală de jocuri sunt femei.
În acest context, ne bucurăm cu atât mai mult să avem alături de noi un panel majoritar feminin:
Andreea Medvedovici-Per – Director Executiv RGDA Romanian Game Developers Association și Vicepresedinte European Game Developers Federation
Laura Aldica – Growing People Specialist, AMC Ro Studio
Francisc Traian Apostu – CEO NoMoon, Creative Director Amber, Lead Designer at Jaw Drop Games & Coffee Studious
Maria Bucurenciu – studentă Masteratul Art of Game Design, UNATC I. L. Caragiale
Moderatorul acestei întâlniri va fi Alexandru Berceanu, regizor de realități mixte, UNATC București.
Câteva dintre subiectele pe care le vom discuta:
Cum poți ajunge să lucrezi în industria jocurilor video din România? Unde găsești informații și ce așteptări poți avea?
În ce măsură industria își asumă un rol formator și responsabilitatea pentru conținutul pe care îl generează în contextul socio-cultural?
În ce măsură susține piața produse originale românești? Care sunt produsele „locale” de succes produse de industria de jocuri din România? Care au fost elementele care au dus la succesul altor țări est-europene în care se dezvoltă companii de jocuri (Polonia, Cehia)? Există specificuri locale?
Care sunt modelele de bune practici la nivel internațional care au sprijinit accelerarea industria jocurilor?
Cum a evoluat producția jocurilor? Schimbările sunt doar la nivel de producție de asset-uri sau și programare? Cum evoluează software-ul și cât de folositor sau “co-creator” este AI-ul implicat de programarea jocurilor? Ce alte element noi tehnolgice există în producția jocurilor?
Care e situația femeilor în industria jocurilor din România și cât de inclusivă și diversă este aceasta?
***
FAR (https://www.far.community/) este o platformă RADAR, concepută pentru comunitatea de artiști new media art și susținută de inițiativa #OurCommunities realizată de UniCredit Bank.
***
FAR este posibil cu ajutorul partenerilor care investesc în artiștii de mâine: UniCredit Bank, Institutul Francez din România, Augmented Space Agency, Paketa 12, UNATC_CINETIc – Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative, DIA – Digital Interactive Arts din cadrul Universității Babeș Bolyai, UEFISCDI – Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării Fundația C.A.E.S.A.R. (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români), Edison – Cluburi de antreprenoriat si tehnologie, Goethe-Institut București, Centrul pentru Tineret, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, Festivalul SUPER, Proedus, Asociația 11even, Creatori de viitor, Ubisoft, AMC, ARDEN, PostModernism Museum, LEADERS România, #TeacherME, IQads, The Institute, Feeder.ro.