FAIRYSCAPES, franciza VR inițiată de Ioana Mischie

FAIRYSCAPES, franciza VR inițiată de Ioana Mischie

FAIRYSCAPES, franciza VR inițiată de Ioana Mischie, care ne invită să redescoperim basmele într-o manieră vizionară

FAIRYSCAPES este primul joc imersiv al francizei Fairytales in VR, un proiect menit să invite exploratorii să remixeze basme într-o manieră neconvențională. Proiectul este inițiat și regizat de Ioana Mischie, artist și futurolog transmedia. Fiecare jucător poate alege gradual peisajul, acțiunile principale, protagoniștii și antagoniștii pentru a genera lumea ficțională de la final. Dacă basmele clasice sunt conduse de zâne sau de monștri, în versiunea curentă a jocului a fost inclus contextul contemporan. Jucătorul devine eroul principal în basmul virtual pe care îl asamblează.

Cum pot fi poveștile antice redate acum, în orașele contemporane care se confruntă cu fenomene presante precum poluarea, sărăcia extremă sau traficul interminabil? Idealul proiectului este de a invita exploratorii să contribuie la vindecarea lumii virtuale, dar în tandem și la vindecarea lumii reale. În egală măsură, jocul VR propune interpretarea poveștilor iconice din multe alte perspective. 

Am îmbinat arhetipurile basmului antic cu forme inovatoare de interactivitate și cu elemente preluate dintr-un context societal contemporan pentru a obține o călătorie artistică multidimensională, care poate fi privită ca film, joc și LARP cumulativ, dar mai presus de orice, ca o formă incipientă de design societal.

Ioana Mischie

Experiența VR redefinește structurile narative imersive, invitând jucătorii și artiștii să co-creeze lumi ficționale expresive. Proiectul lansează un gând de solidaritate, conform căruia doar împreună putem depăși anumite obstacole și doar împreună putem crea povești multidimensionale. Echipa proiectului invită doritorii de toate vârstele să participe la sesiunile de user testing printr-un mesaj înscris pe pagina proiectului.

Primul pilot al proiectului va fi lansat public în prima jumătate a anului 2022.

FAIRYSCAPES este un proiect vizionar care se alătură proiectelor imersive anterioare Tangible Utopias sau DreamNA, devenind o formă de pionierat conceptual și tehnologic pe plan național.

Proiectul este produs de Storyscapes în colaborare cu Noe-Fi Studios și Studioset. Scenariul și regia sunt semnate de Ioana Mischie, abordarea vizuală și lumea 3D este redată de Sebastian Comănescu, în timp ce interactivitatea este creată de Emil Drăgan în Unity. La proiect au contribuit și Ina Bozdog pentru sound design, Andrei Nechifor și Adrian Tăbăcaru pentru muzica originală. Post-producția a fost facilitată de Simona Macarie și Sorin Baican. Extensiile viitoare are proiectului au o echipă extinsă. 

Proiectul FAIRYTALES IN VR / FAIRYSCAPES este un proiect co-finanțat de AFCN, Administrația Fondului Cultural Național. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.