Metamorfoze – Spectacol de teatru senzorial – “Open Minds”

Vă invităm să faceți cunoștință cu Teatrul Senzorial și să descoperiți lumea fantastică a elementelor în spectacolul Metamorfoze.

Teatrul Senzorial Labirint este un performance artistic ce presupune o interacțiune constantă și directă cu spectatorii, o experiență ce îndeamnă la introspecție asupra naturii emoțiilor umane. Spectacolul “Metamorfoze”, este conceput ca o călătorie imersivă către rădăcinile universului, în jurul celor 4 elemente și a întrebării primordiale: “Ce le ține împreună?”.

Vă invităm la o aventură a simțurilor ce îmbină iluzia cu realitatea, unde imaginația poate prinde forme noi și sentimentele valori nedescoperite.

O călătorie durează 40 de minute.

În timpul unei reprezentații de Teatru Labirint, spectatorul este personajul principal din poveste. Astfel, o dată la fiecare 5 minute, câte un spectator iși începe călătoria în labirint, trecând printr-o serie de momente artistice și instalații în diferite spații și încăperi. Momentele piesei pot fi modelate în funcție de empatia creată între spectator și actor și de senzațiile, sentimentele revelate pe parcursul reprezentației, fiecare călătorie personală devenind astfel o experiență unică, vie și directă.

Ce se află la capătul Labirintului? Vino și vei afla.

LOCAȚIE – Casa de Cultură a Studenților, str. Regele Carol I nr. 9, Timișoara
Înscrieri la – www.calendly.com/teatrusenzorial
Să veniți cu minim 5 minute înainte de rezervare.

Spectacolul face parte din proiectul Open Minds – stagiune de teatru senzorial, derulat de Asociația Teatrul Experimental Senzorial.

Proiectul are scopul de a explora efectele psihologice a teatrului senzorial.

Proiect cultural realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara. Proiectul cultural nu reprezintă în mod necesar poziția Primăriei Municipiului Timișoara și a Consiliului Local Timișoara. Conținutul proiectului cultural și modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor și beneficiarului finanțării. Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local Timișoara nu sunt responsabile pentru conținutul materialului și modul în care acesta ar putea fi folosit.  

FB event

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.