Irina Bako în cadrul XR Month

Irina Bako în cadrul XR Month

Plecând de la premisa că realitatea există atâta timp cât o percepi, tehnologia creată de om vine cu promisiunea unei potențiale redefiniri a modului nostru de înțelegere al lumii în care trăim și a modului în care vedem și percepem tot ceea ce ne înconjoară. 

Acestea pot fi și premisele de la care a plecat festivalul XR Month, care are loc în București timp de o lună, între 30 septembrie și 30 octombrie. Acesta își propune să pună într-o nouă lumină patrimoniul cu ajutorul noilor tehnologii, să transforme spațiul public în suport pentru artă, explorând creativitatea orașului și, poate cel mai important, să creeze un context interdisciplinar între artiști și dezvoltatorii noilor media.

Printre cei 40 de artiști vizuali care au contribuit la realizarea a 48 de filtre de AR (concepute pentru a transforma experiența pietonală într-una artistică), se numără și Irina Bako, o exploratoare a artei vizuale, pasionată de street art și ilustrație. Lucrarea ei, Sky Snake, inclusă în categoria Augmented Heritage din cadrul evenimentului XR Month, își propune să recupereze simbolurile prin soft power în era impermanenței culturale. Istoria românilor este constatarea schimbării societății, unde sute de simboluri naționale coexistă în armonie. Unul dintre cele mai puternice, care apare chiar pe replica la scară a Columnei lui Traian din interior, este steagul de luptă al dacilor, al costobocilor și tyrageților, binecunoscutul cap de lup serpentin. 

Irina Bako XR month

Astfel, lucrarea Irinei Bako prezintă un lup-șarpe roz, cu pene și blană colorate, cu ochi mari, opusul unui simbol de luptă și echivalentul unui simbol de pace, acceptare, dragoste și înțelegere intracomunitară.

Dacă ești mai puțin familiarizat cu ideea-concept de realitate augmentată, trebuie să știi că AR-ul e o experiență interactivă a unui mediu din lumea reală, în care obiectele care „locuiesc” în lumea reală sunt îmbunătățite de informații perceptive generate de computer, uneori în mai multe modalități senzoriale, inclusiv vizuale, auditive, somatosenzoriale sau olfactive. AR poate fi definit ca un sistem care încorporează trei caracteristici de bază: o combinație de lumi reale și virtuale, interacțiune în timp real și înregistrare 3D precisă a obiectelor virtuale și reale.

Valoarea principală a realității augmentate este modul în care componentele lumii digitale se amestecă în percepția unei persoane asupra lumii reale, nu ca o simplă afișare a datelor, ci prin integrarea senzațiilor imersive, care sunt percepute ca părți naturale ale unei mediu inconjurator.

Dacă încă nu ai experimentat lucrările din cadrul XR Month, o poți face până pe 30 octombrie. Mai multe detalii găsești pe site-ul oficial www.xrmonth.com/, pe pagina de  facebook: fb.com/xrmonth, iar toate filtrele pot fi explorate pe pagina de Instagram XR Month.

Leave a reply (we review all comments)