Save or Cancel anunță a cincea intervenție artistică din seria Street Art București, realizată de ORTAKU la Centrul Național al Dansului, Sala Omnia, instalată la data de 9 Octombrie 2021.
Ortaku este unul dintre cei trei câștigători ai apelului deschis Street Art București. Ortaku este un artist din București, activ în spațiul public, cu o activitate susținută de peste 20 de ani.
Propunerea lui Ortaku constă într-o intervenție artistică compusă dintr-un portret ale fostului dictatorului Nicolae Ceaușescu, pe fundal colorat, zâmbind ironic, alături de un mesaj pozitiv care îndeamnă la optimism: “totul este minunat”. Lucrarea lui este dispusă pe geamurile fațadei principale ale Sălii Omnia – viitorul Centrul Național al Dansului București.
“Inițial am făcut acest desen în 2016 și a stat lipit pe ghereta de pază din piața revoluției de langa țepușă, câțiva ani. Vroiam să fie cât mai aproape de balconul de la care a ținut ultimul discurs.
Am conceput desenul asta încât să aibă o multitudine de înțelesuri pentru privitor căci Street art-ul se adresează tuturor oamenilor care trec pe lângă, indiferent de vârstă sau statut social. Elementele pe care le-am ales oferă privitorului, în funcție de propriul background, valori și experiența de viață, posibilitatea de a jongla și a-i descoperi unele dintre povești.
Chiar dacă cultul personalității pe care l-a creat în jurul sau a dus la o suprasaturație pentru generațiile trecute, cred însă că a trecut deja suficient timp încât să fie nevoie să ne reamintim puțin că viața a fost și poate fi foarte diferită.
Am ales să-l ilustrez pe dictator într-o ipostază cu care nu suntem obișnuiți, cu ochii închiși, jovial, râzând cu gura până la urechi, de el, de noi, de realizările noastre, de planurile și visele lui iar, fundalul roz și faptul că vede stelele verzi, am vrut să conducă privitorul și către o stare de visare, euforică, cu capul în nori, în care îi spune securistului de serviciu: “trebuie să punem timbre din-astea în apă pentru întreaga populație”.
Nici numărul stelelor nu este întâmplător ca cel al Uniunii Europene care, deși a adus extrem de multe lucruri bune și a făcut viața roz pentru mulți, a adus și extrem de multa bătaie de cap și stele verzi structurilor din conducerea post decembristă.
– Ortaku
Textul, “totul este minunat” vine ca o completare și invită privitorul să analizeze și să încerce să deslușească înțelesul. Oare râde sau este siderat și dezgustat de ce am făcut din țara lui, oare era mai bine înainte sau libertatea pe care am dobândit-o face viața mai frumoasă și ușor de îndurat? Căci, în definitiv, chiar această lucrare este un bun exemplu al libertății de care ne bucurăm și pe care am ajuns să o vedem ca pe ceva normal, chiar și în aceasta perioadă în care libertățile au început încet sa ne fie îngrădite.
Mulțumesc feeder pentru sprijin, Centrului Național al Dansului București pentru oportunitate și Arcub pentru finanțare.”
Persoanele pasionate de street art și explorări urbane sunt invitate să participe la următorul tur ghidat.
Harta Street Art București
Street Art București este un proiect cultural creat de Save or Cancel.
Proiectul este co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraș deschis 2021.
Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.
Parteneri: Biblioteca Metropolitană București, Școala Gimnazială Specială Nr. 9, Centrul Național al Dansului București, The Institute
Parteneri media: Zeppelin, Igloo, Iqads.ro
Despre Save or Cancel
Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.
Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte și programe culturale și editoriale.
Pingback: Ortaku și Toybox - intervenție artistică în București, la Filiala Ion Creangă a BMB, în cadrul Un-hidden Romania • feeder.ro
Pingback: Discover remarkable murals and street art installations commissioned by feeder.ro x Save or Cancel • feeder.ro
Pingback: feeder sound 334 mixed by Sven Jaeger [CUE Music] • feeder.ro
Pingback: Vizitează expoziția Street Art București la Lente și online • feeder.ro