Street Art București o invită pe SEREBE la Școala Gimnazială Specială Nr. 9

Serebe la Scoala Speciala Nr 9 Street Art Bucuresti

Cu ocazia începerii noului an școlar, Street Art București o invită pe SEREBE să picteze un mural la Școala Gimnazială Specială Nr. 9. Din 16 Septembrie, SEREBE va implica elevii școlii în realizarea unui mural care va încerca să adreseze teme ca integrare, speranță și comunitate.

Seria de intervenții artistice Street Art București, realizate în spații publice din cartiere, îți propune să descoperi orașul prin intermediul lucrărilor de artă expuse în spațiul public.

Despre Serebe

Pe Serebe am cunoscut-o ca street artist, însă direcția ei artistică este în permanentă evoluție și schimbare. Utilizând culori puternice și contrastante, Serebe pictează și desenează pe orice suport se imprimă vopseaua, de la pereți, hăinuțe, stickere, cărți de colorat, până la foi de calc.

Lucrările, personajele și ilustrațiile pe care le creează reușesc să stârnească acel sentiment pe care îl poți asocia cu termenul de drăguț. În jurul acestui cuteness gravitează un univers ilustrat cu personaje imaginare, monștri și alte ființe care definesc stilul lui Serebe. 

Serebe a avut contribuții la numeroase expoziții de grup și a dezvoltat proiecte personale, cum este apreciatul ADHD Cromatic 1 și 2. Este mereu prezentă și implicată în T-shirt fest, European Comic, și multe alte târguri și întâlniri ale artiștilor și creatorilor locali.

Cu ceva timp în urmă, am avut plăcerea să colaborăm cu Serebe pentru organizarea atelierului de desen și serigrafie pentru copii “Paint-a-monument @ MNAC“. În 2020, în cadrul unuia dintre live stream-urile feeder sound, Serebe a pictat un tablou, în timp ce Dan Andrei a creat un set de 2 ore.

Abia așteptăm să ne revedem cu Serebe și să vedem ce a pregătit pentru următoarea lucrare, pe care o va realiza la Școala Gimnazială Specială Nr. 9, pe strada Trompetului.

În cadrul proiectului Street Art București, artiștii/ele sunt invitați să propună schițe și idei pentru apelul deschis, iar persoanele pasionate de explorări urbane și de street art pot participa gratuit la următorul tur ghidat.

Street Art București este un proiect cultural creat de Save or Cancel.

Proiectul este co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraș deschis 2021

Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

Parteneri: Biblioteca Metropolitană BucureștiȘcoala Gimnazială Specială Nr. 9Centrul Național al Dansului București, The Institute

Parteneri media: Zeppelin, Igloo, Iqads.ro

Despre Save or Cancel

Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.

Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte și programe culturale și editoriale.

Leave a reply (we review all comments)