Deși ne-am dezvoltat în interiorul aceleiași culturi, care ne-a modelat în feluri pe care le putem conștientiza abia parțial, rămânem diferiți prin modurile în care ne raportăm la actul de creație și, implicit, din punct de vedere al viziunii artistice. Astfel, expoziția ”Contemporary Hybrid” reunește în același spațiu lucrări ale artiștilor contemporani care, în aparență, nu au nimic în comun – elementul de legătură este dorința lor de progres, fiind urmărită dizolvarea barierei dintre artă și public.
De aceea, pe data de 9 septembrie, aducem o bucățică de Săfițicuminți la Cluj – vrem să „infectăm” cât mai multe persoane cu eclectismul nostru artistic, îndepărtat de orice curent artistic tradițional. Not that we don’t like tradition, we just like being ourselves more.
Prin urmare, nu vă faceți planuri în luna septembrie; iar dacă, totuși, nu veți reuși să ajungeți, stați cu ochii pe paginile noastre de Facebook și Insta pentru a vă lua doza de artă, pentru că vom avea multe de arătat.
See you there!
Pingback: Săfițicuminți în inima Transilvaniei – digitizArte