Vlaicu – HIKIKOMORI OST

Vlaicu - HIKIKOMORI OST

coloana sonoră a performance-ului Hikikomori (2017/2018)

PSIHODROM RECORDS anunță lansarea coloanei sonore HIKIKOMORI OST realizată de compozitorul Vlaicu Golcea. Cu o discografie de peste 30 de titluri editate în tară și în străinătate, plus o importantă prezență concertistică în majoritatea țărilor europene, compozitorul și performerul Vlaicu Golcea își desfășoară activitatea muzicală în diferite sectoare ale artelor sincretice și ale artelor interdisciplinare: muzică de teatru, film documentar, lung și scurt metraj, animație, instalații multimedia, intervenții în spații publice și performance-uri. Petrecând cel puțin 20 ani în scena de jazz, începând cu 1996, poate fi lejer considerat unul dintre pionierii integrării muzicii electronice și a computerelor în acest domeniu, mai ales cu grupurile East Village, MIDI Overdose și Aievea.

Începând cu 2010 se retrage treptat din viața concertistică, preferând compoziția, aparițiile în cadrul artelor performative și post-producția. A compus coloanele sonore la peste 100 de producții teatrale, în anul 2009 fiindu-i acordat premiul UNITER pentru muzică de teatru. În dansul contemporan semnează coloana sonoră și sound-designul la peste 30 de producții naționale și internaționale. 

“În 2015 am început să mă gândesc la realizarea unei instalații performative ce pornește de la un text scris pentru teatru. Focus: auto-izolarea tinerilor într-o cameră pentru un timp îndelungat. De atunci s-au întâmplat multe. În 2017 și 2018 am reușit să aducem în fața publicului instalația noastră. Pentru mai multe detalii despre proiectul de atunci și minunata echipă care l-a creat, puteți vizita arhivele online pe www.hikikomori.ro
Peste ani, fac o reverență și mulțumesc tuturor pentru dedicarea, efortul, energia pozitivă și mai ales pentru aportul unic pe care l-au avut în aducerea la viață a unui gând.

Mă bucură mult că pot aduce astăzi în urechile și în imaginarul vostru coloana sonoră compusă special pentru acel act artistic. Între timp, am învățat pe pielea noastră câte ramificații explodează din decizia forțată de împrejurări interioare și exterioare de a nu mai părăsi un spațiu fizic sau mental. Din momentul acela totul își schimbă paradigma: viața interioară, libertatea, liberul arbitru, fantasmele, relațiile cu alți oameni, violența trăirilor interioare și felul în care ele se reflectă în realitățile celorlalți.”

Vlaicu Golcea, București, ianuarie 2021
Vlaicu Golcea în timpul repetițiilor pentru Hikikomori (2017)
Foto: Florin Ghenade & Bogdan Gîrbovan

INFO

LISTEN IN APPLE MUSIC

LISTEN IN YouTube Music

LISTEN IN SPOTIFY

Publicat pe http://vlaicugolcea.ro/2021/01/05/hikikomori-ost-in-curand/

Află mai multe despre Hikikomori pe feeder.ro

artworkhttps://mihaipacurar.com

1 thought on “Vlaicu – HIKIKOMORI OST”

  1. Pingback: Vlaicu Golcea - Coreomaniacii (Original Soundtrack Album) • feeder.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.