Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli

Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli, câştigători ai Premiului Naţional de Fotografie

Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli, câştigători ai Premiului Naţional de Fotografie

Expoziția în aer liber va fi organizată în perioada 16 decembrie 2020-16 ianuarie 2021 la Casa Filipescu-Cesianu din București 

Ambasada Spaniei la București, în colaborare cu Centrul de Artă din Alcobendas (Madrid) și cu sprijinul Muzeului Municipiului București, organizează expoziția în aer liber Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli. Câștigători ai Premiului Național de Fotografie, care va putea fi văzută în perioada 16 decembrie 2020 – 16 ianuarie 2021 la Casa Filipescu-Cesianu din București (Calea Victoriei, 151). 

Colecția de fotografii alb-negru aduce în prim-plan lucrări celebre ale unora dintre cei mai importanți exponenți ai fotografiei spaniole din a doua jumătate a secolului al XX-lea: Joan Colom, Alberto Schommer, Eugeni Forcano și Rafael Sanz Lobato. Toți acești artiști au fost distinși de-a lungul timpului cu Premiul Național de Fotografie acordat an de an, încă din 1994, de Ministerul Culturii din Spania. 

Prin lucrările selectate, expoziția scoate în evidență calitatea extraordinară a celor patru fotografi, capacitatea acestora de a inova și de a experimenta în limbajul fotografic, precum și diversitatea tehnicilor și a discursurilor abordate în acea perioadă. 

Publicul va avea ocazia să admire unele dintre cele mai cunoscute fotografii realizate de Joan Colom, considerat unul dintre pionierii fotojurnalismului în Spania și un adevărat cronicar vizual al Barcelonei. Imaginile sale, realizate în mod clandestin, fără știrea celor fotografiați, de o spontaneitate și autenticitate extraordinare, prezintă un tablou al vieții cotidiene a acestui oraș, Fotografiile sale surprind perfect spiritul și freamătul orașului, vitalitatea cartierelor mărginașe, drama, bucuria, umorul și sinceritatea personajelor înfățișate. Expoziția include, de asemenea, câteva dintre faimoasele portrete realizate de Alberto Schommer unor mari personalități ale vremii.

Schommer construiește mari puneri în scenă, realizând astfel imagini elocvente, pline de poezie. Artistul obișnuia să creeze cu meticulozitate scenografii și să își înconjoare personajele de elemente simbolice. Dorința sa permanentă de a experimenta îl face să oscileze în timp de la suprarealism la un limbaj mai sobru. 

În cazul lui Rafael Sanz Lobato, creația sa denotă un tip de observație antropologică și o abordare documentară. Istoria și memoria multor sate spaniole, cu tradițiile, obiceiurile și festivitățile sale, continuă să existe prin intermediul imaginilor acestui maestru. Sărbători și ritualuri pierdute de-a lungul vremii sau altele practicate până în zilele noastre pot fi situate în timp prin intermediul operei fotografice a acestui autor. 

Expoziția Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli. Câștigători ai Premiului Național de Fotografie, fără a fi exhaustivă, are un puternic caracter evocator. Imaginile alese constituie adevărate documente istorice extrem de importante pentru a cunoaște și a înțelege perioada și societatea în care acești mari artiști au trăit și au creat. 

Fotografiile au fost selectate din colecția Centrului de Artă din Alcobendas (Madrid), instituție culturală de referință la nivel național. Înființat în 1994, centrul reunește lucrările a peste 170 de artiști, colecția instituției însumând aproximativ 900 de fotografii. 

1 thought on “Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli”

  1. Pingback: Călătoreşte şi…citeşte! • feeder.ro

Leave a reply (we review all comments)