Înscrierile la ediția cu numărul nouă a festivalului Romanian Design Week continuă până pe data de 10 ianuarie 2021.
Până atunci, designerii mai au timp să aplice cu proiecte din 2019 și 2020, din domeniile arhitectură, fashion, design de produs, design grafic și proiecte multidisciplinare. Mai multe detalii despre apelul de proiecte se pot găsi aici.
Dacă 2020 a gravitat în jurul noțiunii de „schimbare”, ediția Romanian Design Week din 2021 se va concentra pe puterea lui „împreună”. Pentru că împreună găsim soluții, ne adaptăm, luptăm și devenim mai buni, chiar și atunci când suntem obligați să facem față imprevizibilului și nevoii permanente de reorganizare.
Sub tema Together, organizatorii își propun să dezvolte cea mai ambițioasă ediție de până acum, conturată în jurul dorinței de a aprofunda discursul despre importanța multidisciplinarității, pe care Romanian Design Week și l-a asumat încă de la prima ediție.
Un proiect al The Institute, Romanian Design Week s-a impus în cele opt ediții de până acum ca fiind cel mai important festival multidisciplinar din România – o radiografie a stadiului actual de dezvoltare a designului și a industriilor creative: arhitectură, urbanism, design de interior, design grafic, ilustrație, design vestimentar, design de obiect sau a altor inițiative sau proiecte care folosesc creativitatea ca principală resursă de dezvoltare. În fiecare an, Romanian Design Week trasează o hartă a evenimentelor și spațiilor ce promovează designul.
Începând cu ediția din 2020, RDW propune o nouă arhitectură de festival și va aborda anual o temă diferită în jurul căreia se va contura întregul eveniment.
Pingback: Se lansează competiția de design RDW X Urban Monkey • feeder.ro