Balcanii: arome, muzică, locuire

Balcanii sunt ca un gust care se dobândeşte. Descoperă frumusețea acestui colț de lume la cursul online Balcanii: arome, muzică, locuire, organizat din 20 noiembrie de Fundația Calea Victoriei. Cursul e susținut de istoricul Roxana Coman și are trei întâlniri, live, interactive, în seri de vineri, de la 19.00.

Trebuie timp şi atenţie, ca să te identifici sau să rezonezi cu ce înseamnă această parte a Europei. Cei care trec de prejudecăţi, găsesc aici o lume interesantă şi complexă, cu multe straturi de semnificaţie, cu multe aspecte comune în gastronomie, muzică, mentalitate. Cursul este despre toate aceste elemente care demonstrează schimburile culturale ce au avut de-a lungul secolelor, multe predatând perioada otomană.

De multe ori am întâlnit legenda despre cuvântul „Balkan”, care ar proveni din două cuvinte din limba turcă: bal, care înseamnă miere, şi kan, sânge. Numai că acest termen de Balkan devine eponimul zonei destul de târziu, spre finalul secolului 19, iar otomanii desemnau, de fapt, ţinuturile europene ale imperiului cu numele de Rumelia, de la Rum, adică fostul Imperiu Roman de Răsărit.

Conceptul de Balcani are o serie de conotaţii, iar deseori par să predomine cele negative. Vecinătăţile sunt marcate de o serie de prejudecăţi şi privirea oamenilor e mai mereu îndreptată către Occident ca model de urmat. Recentele contribuţii la istoria acestei zone ale Europei tind să demonteze câteva dintre aceste percepţii negative. Imperiul Otoman a avut şi consecinţe pozitive în zona noastră prin crearea unor sinteze şi procese sincretice foarte interesante.

Timid, prin articole şi cărţi publicate, prin festivaluri de film sau vacanţe şi excursii prin ţările vecine, oamenii descoperă vitalitatea şi diversitatea Balcanilor. Pe grupurile de facebook oamenii vorbesc despre ce avem în comun şi se amuză pe seama exagerărilor naţionaliste.

Iată care vor fi temele celor trei întâlniri ale cursului despre Balcani:

1. De la munţii Balcani la Peninsula Balcanică. Balcanii ca zonă a continentului european sunt o construcţie realizată pe o serie de coordonate dictate de mentalităţi. Cu ajutorul hărţilor şi documentelor de epocă, vă propun să descoperim drumul imaginarului despre partea noastră de Europa.

2. Muzici şi arome: Un proverb turcesc spune că fiecare om îşi are propriul mod de a mânca iaurtul. Sensul său este să recunoască diversitatea şi să invite la toleranţă. Muzicile şi gastronomiile balcanice pe cât de diverse sunt, pe atât de multe aspecte comune au. Ştim deja de sarma şi de musaca, de muzici otomane şi de tarafuri, dar lucrurile nu se opresc aici.

3. Locuinţe şi locuire: Cei care au avut ocazia să viziteze ţări precum Grecia, Bulgaria, Albania sau Bosnia au observat un tip de arhitectură cu multe variante în ţările respective. Ca şi în cazul mâncării, acest tip de arhitectură a făcut obiectul unor atitudini diverse şi este expresia unei lumi multietnice şi cosmopolite.

Taxa de participare este 240 de lei și poate fi plătită online, pe Eventim.ro. Cu o zi înainte de data începerii, primești pe mail linkul unde poți urmări cursul. Dacă ai întrebări, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.

Leave a reply (we review all comments)