Citește un interviu intens colorat de Serebe

Citește un interviu intens colorat de Serebe

Citește interviul cu Serebe și hrănește-ți curiozitatea cu pentru arta super contemporană, ilustrație, desen și street art

Serebe și-a început activitatea artistică în București, unde lucrează și în prezent. Stilul ei este în permanentă evoluție și schimbare. Serebe pictează și desenează cu culori intense și contrastante, iar ca suport utilizează orice material pe care aderă vopseaua, de la pereți, hăinuțe, stickere, cărți de colorat, până la foi de calc.

Lucrările, personajele și ilustrațile pe care le creează reușesc să stârnească acel sentiment pe care îl poți asocia cu termenul de drăguț. În jurul acestui cuteness gravitează un univers ilustrat cu personaje imaginare, monștri și alte ființe care compun imaginarium-ul specific lucrărilor realizate de Serebe.

Serebe are contribuții la numeroase expoziții de grup și a dezvoltat proiecte personale, cum este apreciatul ADHD Cromatic 1 și 2. Este mereu prezentă și implicată în T-shirt fest, European Comic, și multe alte târguri și întâlniri ale artiștilor și creatorilor locali.

Cu ceva timp în urmă, am avut plăcerea să colaborăm cu Serebe pentru organizarea atelierului de desen și serigrafie pentru copii “Paint-a-monument @ MNAC“, în cadrul programului CAPITOL. Abia așteptăm să ne revedem cu Serebe în cadrul următorului episod feeder sound live, unde va picta un tablou de doi metri lățime, în timp ce Dan Andrei va mixa un set de două ore.

f: Salut, Serebe, stickerul tău #VăDoareLaBanană a fost prezent în multe dintre postările tale din social media în ultima vreme. Povestește-ne cum a început toată nebunia asta, cum îți construiești mesajele în general și ce loc ocupă acum crearea de stickere în activitatea ta, având în vedere că explorezi constant noi tehnici de lucru.

Serebe: Hei hello. Ah, stickere. Mi se par super tari stickerele, sunt apreciate de foarte multă lume și sunt un mediu ideal de promovare. În liceu îmi doream foarte mult sa scot o colecție de stickere și mă speria foarte tare ideea de a cheltui prea mulți bani pe producție. Mă apucasem să îmi fac singură stickerele pe un autocolant super basic peste care lipeam eu bandă adezivă pentru a le face rezistente la umezeală. Nu a funcționat așa cum mă așteptam dar acest eșec m-a făcut să îmi iau inima în dinți și să trec la următorul nivel.

Am început să scot la un print shop stickere la metru, să le decupez manual pentru a avea un cost cât mai mic și să le expun prin oraș. Pentru ca feedback-ul a fost unul pozitiv am decis să transform în stickere cele mai apreciate lucrări ale mele.

Fast forward către stickerul cu banana acum.

Serebe - vadoarelabanana

Totul a pornit de la protestele din 2017, când am ieșit în piață cu o pancartă încropită din diverse chestii găsite prin atelier (o coadă de mop, o bucată din cutia aspiratorului și o… banană). Na, fiecare cu ce are la îndemână. :)) Plină de frustrări vis-a-vis de situația politică a țării, mi-a venit în minte acest simplu și sincer mesaj #VăDoareLaBanană. Mesajul a avut foarte mare succes și am fost oprită de nenumărate ori pentru a fi pozat, de aici și ideea de a-l răspândi sub forma unui sticker.

Pot spune că stickerul cu banana a fost cumva deschizător de drumuri, pentru că după el au apărut și alte modele cringy fun.

În momentul prezent, încerc sa mă axez exclusiv pe desene digitale pentru că necesită o abordare mai complexă și pentru că doresc să îmi perfecționez tehnica.

Serebe - patern

f: Abordarea ta în artă pornește de la un nume de personaj – „Bob”, în jurul căruia ai construit o lume întreagă – și spui că trăsătura comună pe care o au toate lucrările tale este „ADHD cromatic”. Printr-un mix fun de culoare și creativitate, dai naștere la tot soiul de ființe imaginare, puse în diverse situații, în care simțim, printre altele, pasiunea ta pentru cartoons. Cum vezi evoluția acestor personaje de când ai început să desenezi? Cât de mult exprimă ele stările prin care treci și evenimente din viața reală?

Serebe: Personajul s-a schimbat foarte tare de la prima lui formă. A pornit de la niște forme foarte pătrățoase, construit din linii rigide urmând să ajungă în momentul de față la polul opus. Aș spune că acum ¨BOB¨ este mai odihnit și mai rotunjor. Vine în diferite forme și culori, și se metamorfozează în tot ce este viu în jurul nostru. Dincolo de liniile curbe, o altă schimbare majoră aș spune că au fost ochii. Cearcănele sunt mult mai fine și ochii nu mai sunt căzuți și plânși, BOB s-a deschis și a intrat într-o nouă etapă a vieții lui/ mele.

Personajul a crescut, s-a mai cizelat, și-a schimbat năravul și toate astea datorită experiențelor trăite de mine.

Deci pot spune că este ca o oglindă a trăirilor mele. Bine, mai sunt și excepții. Hehe.

Serebe - patern

f: „ADHD cromatic” s-a numit și o expoziție anterioară. Referitor la planurile tale în acest sens, citeam în mai multe interviuri că pregătești cea mai complexă expoziție de până acum, „colorată și distractivă”, și că ești în căutarea unui spațiu pe măsură. Ai găsit locul perfect, ai început deja să lucrezi la ea? Ne poți da câteva insights despre ce va urma și poate un sneak peek pentru cititorii feeder.ro? 

Serebe: Într-adevăr, visez de foarte multă vreme să am o nouă expoziție non-conformistă și plină de culoare. În ultima perioadă m-am concentrat pe activitatea de artizan, care este și sursa mea principală de venit. Am lucrat continuu pentru a participa la diverse târguri specifice și acest lucru a amânat cumva planurile de a face o nouă expoziție. Însă, în perioada următoare doresc să inițiez și proiectul expoziției, care, zic eu, o să placă foarte tare.

Ideile pentru această expoziție sunt întipărite încă din facultate în căpșorul ăsta al meu doar că nu am găsit locația potrivită. Caut ceva cu vitrină, un spațiu ușor accesibil posibililor vizitatori unde să mă pot exprima în voie. Văd multă culoare (SHOCKER!) peste tot. Vreau ca în momentul în care cineva intră în spațiul respectiv să simtă că face parte din lucrare. Poftim! Acum ați aflat.

f: Ai desenat tot felul de spații – cluburi din capitală, Centrul Replika, hale etc. Care a fost cel mai neconvențional loc în care ți-ai pus amprenta creativă? 

Serebe: Cea mai faină locație a fost camera paznicului din parcarea Ciclop. GOOOD! M-am distrat excepțional când am lucrat la cămăruța aia.

Am putut să fac absolut orice am vrut acolo și sentimentul a fost grozav.

f: În fiecare an, te întâlnim la evenimente cu care pare că ai dezvoltat relații pe termen lung – Street Delivery, Summer Well, Comic Con sunt doar câteva dintre ele. Cum e interacțiunea cu publicul live, la astfel de evenimente? Ce diferă față de un public care vine la galerie sau cu care te conectezi online?

Serebe: Este foarte fain să interacționezi cu oamenii la evenimente, rămân surprinsă de câți oameni știu de mine. Îți transmit o energie super pozitivă care te ține în priză, e ca un combustibil. Îți poți face prieteni noi și de unde mai pui că se nasc și colaborări live. Pe partea online, nu cred că aș putea să dau un răspuns și asta pentru că nu sunt foarte prezentă. Chiar dacă am conturi pe platformele de socializare, nu am un program fix pentru postări. Postez atunci când consider că am ce și cu un asemenea plan nu prea reușesc să îmi țin publicul în priză.

Sunt clar o persoană care preferă interacțiunea face to face, autentică.

Serebe ilustratii Personalizate

f: Te înțelegi bine cu tehnologia și te-ai dedicat tot mai mult desenului digital. Ai dezvoltat și un proiect fain pentru cei care îți urmăresc activitatea – Pimp my picture, dar amintim și ilustrațiile personalizate pe care le faci la cerere. Care a fost cea mai trăznită/ neașteptată/ fun cerere de pimpin’?

Serebe: Pimp my picture a fost un proiect care a avut un succes destul de mare, mai mare decât mă așteptam. Iar, începând cu 2018, a fost precedat de proiectul cu ilustrațiile personalizate.

De Crăciun am colaborat cu o firma care a dăruit clienților ilustrații personalizate ce conțineau imagini sugestive pentru toate activitățile pe care le-au făcut împreună în 2018. A fost destul de migăloasă treaba și a ieșit un fel de hibrid între un joc de ¨Nu te supăra frate¨, “Find Waldo” și o pagina de BD.

f: Prin tot ce faci integrezi arta și creativitatea în viața de zi cu zi a oamenilor. Fie că purtăm un tricou Serebe, un accesoriu – cercei, broșe etc., ne încălțăm cu shoes decorați cu personajele tale, avem un skateboard colorat de tine sau am pus un sticker pe laptop, putem avea tot timpul la îndemână vibe-ul tău artistic. Cât de important crezi că e ca arta să fie accesibilă nu doar în locuri și momente anume, ci chiar și în cele mai obișnuite situații din viața noastră?  

Serebe: Arta nu o să fie niciodată în plus. Nu cred că există cineva zdravăn la cap care să se plângă de prea multă artă.

Suntem sufocați de persoane și locuri trase la indigo, avem nevoie de cât mai multe accente.

Avem nevoie de glitch-uri în sistemul în care ne aflăm, de culoare, frumos și cultură. Oriunde și oricând. Cu cât mai mult, cu atât mai bine.

f: Ne amintim cu drag atelierul pentru copii, pe care l-ai susținut alături de Octav la MNAC, în cadrul proiectului  Cinema / Teatrul de vară CAPITOL. Știm că tu ai mai dat meditații copiilor, deci nu a fost o experiență complet nouă să lucrezi cu ei. Cu ce impresii ai rămas de la eveniment și ce îți place la lucrul cu cei mici?

Serebe: Copiii cu care am lucrat au fost foarte deschiși și creativi și, în plus, au fost foarte atrași de formatul unui astfel de curs, care iese puțin din tiparele impuse de școala clasică. Am rămas plăcut surprinsă de numărul mare de întrebări puse de micuți și de succesul cu care s-a desfășurat cursul. Mi-a plăcut, când mai facem?

f: Ținând cont de noile reglementrăi am decis să amânăm cursurile, tururile și expozițiile programate pentru anul acesta și ne-am orientat către seria de transmisiuni live, feeder sound. Abia așteptăm să vedem ce ai pregătit pentru sesiunea următoare programată pentru Miercuri, 16 Septembrie.

f: În plimbările noastre prin București și la evenimentele de street art, ne-a plăcut să găsim murale și stickere semnate Serebe. Cât de aproape mai ești de street art ca mișcare și pe când o nouă intervenție Serebe în spațiul public – mural, instalație etc.? Ar fi o completare faină pentru harta Un-hidden street art in Romania.                               

Serebe: Nu m-am simțit niciodată în largul meu să mă recomand ca street artist, consider că ieșirile mele în spațiul urban sunt destul de limitate. În schimb, ce pot spune fără rezervări este că arta mea este și a fost în mare parte influențată de curentul street art. Îmi place să fiu aproape de el, ne mai ¨vizităm¨ și mai există mici intervenții pe ici-colo în funcție de oportunități.

În plus, pentru o scurtă perioadă m-am urcat în alt tren, cel de motherhood, o sa fiu mai retrasă până mă acomodez cu noul statut de Seremama. După ce crește prințul îl pun în cârcă și o să vedeți stickerele Serebe de la înălțime și de două ori mai multe.

Serebe de colorat

f: Ai creat stickere cu harta României. Dacă ai cuprinde într-un sticker tot ce înseamnă pentru tine Bucureștiul, cum ar arăta? 

Serebe: Iată o schiță realizată în timpul lockdown-ului.

Alătură-te evenimentului feeder sound live cu Dan Andrei (dj set) și Serebe (live painting), și fii la curent cu știrile despre următorul episod. Descoperă muralul realizat de Serebe la Școala Specială nr 9, insignele feeder.ro și participă la viitoarele cursuri de desen Un-hidden Romania.

Serebe - nu ma mai doare

Text: Cristina Popa (random), Andrei Racovițan (ubic), Emilia / © feeder.ro
Foto și Video: Petre Ghiocel (VJ VLC) / © feeder.ro

Descoperă cele mai recente lucrări de artă stradală și grafitii pe pagina proiectului Un-hidden Romania.

Un-hidden Street Art in Romania

Leave a reply (we review all comments)