Imola Feldberg: Atelierul ideal este Viscri, spațiul meu emoțional
În Viscri, la numărul 8, se află atelierul artistei Imola Feldberg. A început în anii ’80 cu o colecție de haine sport cu 30 piese din bumbac, iar mai târziu s-a mutat în Africa unde a pus pensula pe pânză zi de zi. Acum câțiva ani, și-a găsit atelierul ideal: la Viscri 8, căsuța-atelier plină de lucrări și spații emoționale artistice.
Când eram mică…
Când eram mică, desenam. Desenam pentru că mama m-a dat la grădinița germană și eu nu știam germană, iar copiii vorbeau numai în germană și eu nu înțelegeam ce spun. Plus că eu stăteam departe și până ajungeam la grădiniță, ajungeam prea târziu și jucăriile erau luate, primul venit, primul servit. Atunci, ce era să fac? Mă așezam și desenam. Desenam și acasă pe un scaun de bucătărie – hochetli. Mama era parțială în toate. Și tot desenam…pe vremea aia, după război, copiii nu aveau jucării. Aveam o păpușă care fusese a surorii mele mai mari cu 7 ani decât mine și ea îi mâncase capul când îi ieșeau dinții. Îmi mai plăcea literatura, citeam foarte mult, apoi iar desenam. Mai aveam un cărucior ca un coș de jucărie căruia îi cădeau tot timpul roțile, de asta m-am făcut artist plastic, desenam pe hârtie cu creioane colorate sau creioane negre. După război, viața era altfel, m-am născut într-o familie de muncitori. Ce știam eu să fii artist sau intelectual…?!
Când eram mică visam să fiu…
Voiam să mă fac astronaut și atunci i-am zis bunicii mele că vreau să mă fac președintele țării și m-a bătut. Că poziția de președinte este ceva nu pentru cel de jos, nici să nu te gândeși la cel de sus.
Primul atelier
Primul atelier formal a fost de la soțul meu în Africa de Sud.
Nu am avut atelierul meu până atunci; cei de la Decorative aveau șanse să trăiască din asta la Fabrica de Textile, dar noi de la sculptură, de la pictură, mai făceam cursuri de pedagogie ca să predăm.
Părinții mei…
„Gata cu joaca, treci la matematică!”
M-au lăsat să fac școala, dar când să merg la facultate, mi-au zis „gata cu joaca, treci la matematică – silvicultură”, mie nu mi-a plăcut niciodată matematica. Când făcea sora mea cu mine matematică, îmi curgeau lacrimile, credeam că mor. Noroc că am moștenit niște bani de la bunici și am intrat la Arte Plastice, am fost cam neserioasă la facultate și m-am măritat în anul I, la 20 ani.
Prima lucrare vândută…
Succesul meu și stima de sine au început cu hainele vândute în anii ’80.
La Galeriile de Artă făceam bani cu artă purtabilă vandabilă: haine, genți, tapiserii, ceramică. Eu făceam un soi de haine, găseam catifea la depozite și mătase de parașută cu șpagă, apoi dădeam și la București și în alte orașe și apoi eram invitată la Galeriile de Artă din Mamaia și făceam bani foarte buni. Lucram haine vopsite, pictate, cu croială specială, cusături, colaje, e așa de frumos să combini catifeaua de bumbac, pânza de bumbac de mătase naturală, iar texturile au avut succes mare la vânzare.
Citește integral articolul despre artista Imola Feldberg aici.