Poveștile ca metafore ale dezvoltării de sine – curs online

curs online povestile ca metafore

Last updated on October 22nd, 2020 at 05:20 pm

Basmele auzite în copilărie încă îți influențează deciziile și modul de a gândi. Știai? Află cum te pot ajuta acum, ca adult, să ai o viaţă mai armonioasa şi mai împlinită, la cursul online Povestile ca metafore ale dezvoltarii de sine, organizat de Fundația Calea Victoriei în perioada 31 august – 2 septembrie, de la 19.00.

Poveştile reuşesc să tămăduiască acolo unde raţiunea reuşeşte să vatăme. Tehnica fabulaţiei, despre care vom discuta la curs, poate fi utilizată ca metodă de stimulare a autovindecării, de aprofundare a conştiinţei de sine şi de dezvoltare a creativităţii. Este vorba de o metodă utilizabilă de oricine, pe cont propriu, fără vreo contraindicaţie, destinată menţinerii părţii creative a minţii noastre.

Pe lângă sensul lor vindecător, regenerator, relaxant, transformator etc. poveştile mai au şi darul de a atinge cu magia lor sufletele celor prezenţi, purtându-le către un tărâm fascinant la capătul căruia avem mai presus de toate surpriza de a ne trezi faţă în faţă cu noi înşine, cei de dincolo de măşti, de frici, de convenienţe sau cenzuri.

Ghid pe urmele poveştilor vindecătoare ne va fi Monica Găitănaru, psihoterapeut şi analist jungian.

Cursul va parcurge următoarele etape:

1. Etapele călătoriei eroului

2. Structura arhetipală a basmelor

3. Exerciţii de scriere a poveştii personale

Cele trei întâlniri de curs online au frecvență zilnică, de luni 31 august până miercuri, 2 septembrie și încep la ora 19.00. Taxa de participare este de 240 de lei și o poți plăti online, chiar de pe pagina cursului.

Cu o zi înainte de data începerii, primești pe mail linkul unde poți urmări cursul. Dacă ai și alte întrebări, scrie un mesaj pe contact@victoriei.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.