Ce se mai întâmplă în grădină la Acuarela

Gradina de vara Acuarela

Ce se mai întâmplă în grădină la Acuarela

După relaxarea unor măsuri de la 1 iunie, am vorbit cu Andrei Argaetic de la Acuarela despre redeschiderea grădinii de vară. Am aflat de la el cum au fost pregătirile, ce proceduri noi au și cum arată vara 2020 în contextul pandemic.

În pandemie

Grădina Secretă

Studiile arată că grădinăritul contribuie la sănătatea mentală și la combaterea depresiei, astfel că am luat hârlețul și sapa, grebla și stropitoarea și ne-am gândit să creștem organic roșii, ardei, castraveți, busuioc și pătrunjel (ș.a.) și să ne împământăm optimist în ceea ce urmează.

Grădina de vară și grădina mică

Din fericire, aveam cumpărate toate materialele pentru reamenajare dinainte să se instaureze pandemia. Am început amenajarea cu o lună înainte, când se vorbea despre deschiderea teraselor de la 1 iunie. Ne-a ajutat să ne țină mintea ocupată și să rămânem cât de cât optimiști.

Concept

Conceptul Acuarelei include reciclare creativă și mix colorat de obiecte recondiționate, bucăți dragi de trecut și lucrări de artă adunate în ultimii 7 ani.

An de an, mai schimbăm câte ceva, astfel că în fiecare sezon grădina arată diferit, la fel și interiorul. De exemplu, anul acesta, am găsit loc Pisicii Pătrate desenate la Noaptea Albă a Galeriilor la Imbold.

Acuarela Pisica Patrata

În prezent

Emoțiile deschiderii de 1 iunie nu le putem descrie, am simțit că deschidem pentru prima oară! Momentan, am deschis de o săptămână și situația e așa ca vremea. Noroc că avem zone acoperite și ne putem adăposti de ploaie, dar tot cu soarele pe cer e cel mai bine!

Procedurile sunt noi și învățăm să trăim cu ele, clienții sunt responsabili și ascultători, iar colegii noștri sunt foarte atenți cu noile reguli: măști, mănuși, dezinfectanți, regulile de distanțare etc.Acuarela staff

Inițial, am printat meniul pe hârtie reciclată pentru a fi de unică folosință așa cum se cere, ulterior, am ținut cont de sugestia unei cliente și pentru a nu mai face risipă de hârtie, recomandăm accesarea meniului direct de pe site-ul nostru la secțiunea Meniu Acuarela.

Ce urmează

Am pregătit băuturile de sezon din infuzii cu plantele din Grădina Secretă: flori de soc, flori de caprifoi, flori de tei și petale de trandafiri. Mai facem teste și pregătim noi cocktail-uri de vară, așa cum ne-am obișnuit.

Pe partea de evenimente, ne dorim să reluăm componenta culturală, însă așteptăm noi reguli și măsuri. Toate amânările calendarului nostru de vară probabil vor fi înghesuite în toamnă, dar până atunci…ne vedem sub umbrele!

Dacă nu ați ajuns până acum la Acuarela, Andrei a făcut un tur video al grădinii cu umbrele colorate.

 

Text: Alexandra Bujeniță
Fotografii: Alexandra Bujeniță, Ștefan Vartolomei
Video: Andrei Argaetic

Leave a reply (we review all comments)