Filmele de nonficţiune de săptămâna aceasta de pe Astra Film Online ne dezvăluie fraude de miliarde de euro pe piaţa carbonului, greutăţile unei mame singure de a-şi găsi un soţ străin în Croaţia şi deportările forţate a doi fraţi romi din Germania în Kosovo.
Filmele discută problemele legate de încălzirea globală şi dependenţa de energie, conservatorismul bărbaţilor şi opresiunile societăţii tradiţionale, sensul naţionalităţii şi separarea de familie şi prieteni.
Ce înseamnă Protocolul de la Kyoto? De ce preferă bărbaţii să rămână singuri în loc să se căsătorească? Cum te lupţi cu legea reintegrării forţate?
Vineri, 29 mai 2020, de la ora 18:00, publicul se poate bucura de un concert extraordinar Silent Strike la Astra Film Music.
Astra Film Junior Online îşi schimbă programul, aşadar vă invităm la film alături de cei mici duminică, pe 31 mai 2020, începând de la ora 10:00.
Filmele din programul Astra Film Online vor putea fi vizionate pe site-ul festivalului- https://www.astrafilm.ro/online şi pe paginile noastre de Facebook. Vă vom ţine la curent în mod constant cu programul pe site-ul festivalului- www.astrafilm.ro
Programul ASTRA FILM ONLINE în perioada 28-31 MAI 2020
JOI, 28 MAI 2020, de la ora 18:00
The Carbon Crooks / Afaceri cu creditele de carbon / Tom Heinemann / Danemarca / 2013 / 57 min
VINERI, 29 MAI 2020, de la ora 18:00
CONCERT Silent Strike
SÂMBĂTĂ, 30 MAI 2020, de la ora 18:00
Gangster of Love / Gangsterul iubirii / Nebojsa Slijepcevic / Croatia, Romania, Germania / 2013 / 80 min
DUMINICĂ, 31 MAI 2020, de la ora 18:00
Trapped by Law / Prinşi în capcană / Sami Mustafa / Kosovo, Germania / 2016 / 90 min
Rămâneţi conectaţi la Astra Film Online.