Introducere în Design interior – Stiluri şi principii decorative

curs online design interior

Acest curs online, live, interactiv, se adresează pasionaţilor de design interior care doresc să aprofundeze principiile decorative de bază şi direcţiile stilistice, istorice şi contemporane, în acest domeniu. Cursul Introducere în Design interior – Stiluri și principii decorative începe vineri, din 24 aprilie, ora 19.00, și are 5 întâlniri, cu frecvență săptămânală.

Taxa de participare este 350 de lei, plata se face direct de pe site, de pe pagina cursului, sau prin transfer bancar. Cu o zi înainte de data începerii, primești pe mail un link unde poți urmări cursul.

La curs vom explora istoria stilurilor şi a arhitecturii, urmărind caracteristicile majore care influenţează mediul contemporan. Vom călători prin istoria designului de la finisajele decorative tactile ale picturilor rupestre şi a locuirii preistorice până la tendinţele de astăzi.

Vom corela vizual repere istorice cu exemple de interioare actuale pentru a înţelege conceptul şi moştenirea lăsată imaginarului contemporan. Vei şti, la încheierea cursului, să recunoşti caracteristici, finisaje, detalii decorative antice, baroce, neoclasiciste, industriale, moderniste ş.a.m.d. Vei învăţa cum poţi să încorporezi aceste idei şi influenţe într-un decor de interior actual.

Temele cursului de design interior:

1. În prima şedinţă vom explora conceptul de design şi relaţia lui cu locuirea umană. Vom recapitula limbajul vizual al design-ului de interior, a elementelor şi principiilor folosite pentru a crea interioare echilibrate şi armonioase.

2. Începem periplul istoric de la modelele primitive, trecând prin abordarea raţională, iubirea pentru geometrie tipică Antichităţii, redescoperită în Renaştere şi opusă faţă de exuberanţa volumelor fluide, încărcarea emoţională a spaţiului baroc. Vom urmări cum acest val emotiv reînvie şi interpretează formele istorice, până când se şterge în zorii erei industriale.

3. Urmărim modificarea abordării spaţiului interior, datorată avansarii tehnologice şi a schimbării stilului de viaţă. Începem cu epoca victoriană, mişcările estetice ce culminează cu Art Nouveau, reîntoarcerea la rădăcinile istorice prin îmbinarea de idei şi forme ca un mozaic adusă de eclectism şi observăm cum redefinirea spaţiului interior se uniformizează la nivel global odată cu apariţia modernismului.

4. Analizăm evoluţia regională a spaţiului interior prin perspectiva modernismului şi moştenirea lui în Europa (spaţiul scandinav, Germania, Marea Britanie) şi în Statele Unite.

5. Vom vorbi despre alte tipuri de influenţe esteticeregionale, ecologice sau high tech – şi despre echilibrul delicat dintre estetică şi funcţionalitate din spaţiile de locuire contemporane.

Dacă ai nevoie de mai multe detalii, lasă un mesaj cu întrebările tale pe contact@victoriei.ro.

Leave a reply (we review all comments)