Ține-ți oamenii aproape și comunică eficient. Cum? Calm, succint, explicit. Cu accent pe ascultare activă, empatie, inteligență emoțională. Te învață Alin Comșa cum să faci asta, la Comunicare eficientă pe timp de criză, noul său curs online organizat de Fundația Calea Victoriei. Cursul începe luni, 30 martie, ora 19.00, și are 3 întâlniri, cu frecvență zilnică.
Procesul de comunicare presupune împărtăşirea unor idei, emoţii sau stări. Se spune că dacă vrei să vezi adevăratul caracter al unui om este necesar să-i observi comportamentul în situaţiile limită.
În perioadele de criză stările emoţionale şi sentimentele – în special cele negative – au tendinţa de a se amplifica. În criză, aproape totul se hiperbolizează. Condiţiile comunicării eficiente sunt şi mai greu de îndeplinit. Acurateţea, simplitatea, concizia rămân cerinţe sine qua non. Dar pe lângă acestea se cere înţelegerea profundă a situaţiei pe care o traversăm şi implicit cunoaşterea tehnicilor care se cer a fi folosite într-un astfel de caz.
În acest curs vom atinge o serie de subiecte ce pot fi folosite ca suport pentru realizarea procesului de comunicare eficientă în timp de criză.
Temele celor 3 întâlniri:
1. Comunicare – de la teorie la practică. Bariere în comunicare. Emoţie / empatie / elocvenţă. Para-limbajul şi interpretarea mesajului. Condiţiile comunicării eficiente – luni 30 martie
2. Ascultarea este răbdarea exersată. Tipuri de întrebări / tipuri de răspunsuri. Comunicarea vizuală. Despre „beneficiile” crizei – marți, 31 martie
3. Inteligenţa emoţională în comunicare. Structuri de comunicare / medii de comunicare. Atitudinea şi starea de spirit în comunicarea eficientă. Tips & tricks pentru comunicarea eficientă în timp de criză – miercuri, 1 aprilie
Cum participi la curs? Te înscrii pe contact@victoriei.ro și plătești taxa de participare (220 de lei). Cu o zi înainte de data începerii, primești pe mail link-ul unde poți urmări cursul.