Fascinaţia trecutului: Introducere în Arheologie

introducere-in-arheologie

Plină de suspans și provocări, meseria de arheolog stimulează imaginația multora. Povești de demult, ruine misterioase, comori uluitoare – află mai multe despre cum au fost descoperite la atelierul Fascinația trecutului: Introducere în Arheologie, organizat de Fundația Calea Victoriei din 13 ianuarie, 2020. Toate cele 4 întâlniri de curs au loc în seri de luni, de la 19.00, la sediul fundației – str. C. A. Rosetti 47, et. 1, București.

La cursul de introducere în arheologie vei descoperi ce metode folosesc arheologii ca să ajungă la oamenii din spatele urmelor trecutului. Desigur, aceste metode au limitele lor, iar lectorul Alexandra Ion îți va povesti mai multe despre acest lucru.

Tot de la ea vei înţelege de ce arheologia nu este o ştiinţă cu şi despre lucruri moarte. Dimpotrivă – într-o lume care continuă să se transforme, ameninţată de schimbări climatice, provocată de multiculturalism sau mişcări de populaţii, exemplele arheologice ne pot arăta cum au gestionat în trecut, cu succes sau nu, alte grupuri umane provocări similare.

Temele cursului de introducere în arheologie:

1. Ce este arheologia? Cum au descoperit europenii că lumea s-a născut cu mult înainte de anul 4004 î.e.n. (anul tradiţional al Genezei din Evul Mediu)? Cum găsesc şi cum sapă arheologii un sit?

2. Artefactele şi poveştile lor. Cum interpretăm descoperiri precum discul de bronz de la Nebra, tezaurul de la Sutton Hoo (mormânt-barcă anglo-saxonă) sau vase ceramice Cucuteni?

3. Mari descoperiri arheologice: primele „oraşe” neolitice, palatele miceniene, Troia, Stonehenge, civilizaţia Harapa (India) sau complexele aztece.

4. Ştiinţe conexe arheologiei – ce impact au noile analize de ADN asupra interpretării trecutului? Ce ne spune un grăunte de polen? Ce putem afla despre oamenii trecutului din studierea osemintelor?

Dacă vrei să vii la curs, înscrie-te pe contact@victoriei.ro și plătește din timp taxa de participare – 280 de lei.

Leave a reply (we review all comments)