Expoziția BINAR aduce în fața publicului bucureștean proiecte recunoscute internațional, la granița dintre design, tehnologie și artă

Expoziția BINAR aduce în fața publicului bucureștean proiecte recunoscute internațional, la granița dintre design, tehnologie și artă

Expoziția BINAR aduce în fața publicului bucureștean proiecte recunoscute internațional, la granița dintre design, tehnologie și artă

În perioada 21-24 noiembrie 2019, în București, va avea loc prima ediție a expoziției BINAR, un proiect inițiat de The Institute și inspirat de UniCredit Bank. Cu această ocazie, publicul larg va putea descoperi și interacționa cu proiecte new media prezentate anterior la nivel internațional, în cadrul unor evenimente și festivaluri de anvergură precum Sundance Film Festival, Ars Electronica, Athens Digital Arts Festival etc., dar și expuse în spații culturale de renume, precum Centrul Pompidou din Paris.

Expoziția va fi amenajată în clădirea monument istoric a fostului restaurant Cina, Str. C.A. Rosetti nr. 3 (Piața George Enescu). Intrarea este liberă.

BINAR va reuni instalații new media, de artă algoritmică, proiecte de realitate virtuală și augmentată, inteligență artificială și video-mapping într-un concept expozițional semnat de Dilmana Yordanova și The Institute. Dilmana Yordanova este unul dintre pionierii scenei new media din România. Alături de Mihaela Kavdanska, a înființat în 2006, în București, studioul KOTKI visuals, fiind printre primii din Europa de Est care au implementat noile tehnologii în artele vizuale și ale spectacolului. Cele două sunt, de asemenea, inițiatoarele platformei AVmotional, unul dintre cele mai articulate proiecte de promovare a scenei de cultură urbană contemporană din România. Ediția cu numărul trei a festivalului AVmotional, primul festival dedicat scenei new media din București, s-a desfășurat în 2006 în același spațiu în care are loc în prezent BINAR.

„În momentul în care am lansat DVD-ul AVmotional 01&02 am realizat că este prima dată când avem o reală documentare a scenei de muzică electronică și audiovizuală din România. Pentru prima dată am adus la un loc artiști vizuali, muzicieni, studenți și profesioniști, pasionați și entuziaști de noile media în artele contemporane. Pentru mine această arhivă a fost dar este și mai mult astăzi, un document foarte valoros.

Cu accent pe inovație, experiment și tehnologie, prima ediție BINAR este un update necesar al scenei creative independente, mult mai matură astăzi. Această inițiativă pune din nou la un loc reprezentanții sectorului artistic… Sunt artiști care au fost prezenți și la AVmotional acum 15 ani!

În selecția expozițională ne-am axat pe diversitate, originalitate, calitate, atât la nivel de realizare cât și conceptual. Preocuparea noastră a fost să indexăm scena new media locală, să sprijinim demersuri inedite și treptat să construim o platformă reală de susținere și încurajare.

Noile tehnologii oferă un playground fascinant pentru demersul creativ și fac posibile conexiuni inedite care se vor regăsi în proiectele propuse de BINAR.”, a declarat Dilmana Yordanova.

Expoziția BINAR aduce în spațiul clădirii Cina:

– lucrări de artă care se transformă văzute prin ochelari 3D sau care integrează inteligența artificială;

– filme VR prezentate la festivaluri internaționale, cum este cazul RocketMan360 – un mix captivant între tehnologie și storytelling, singurul film românesc selectat în secțiunea VR la Sundance Film Festival 2019;

– primul documentar românesc 3D, Government of Children;

– aplicații pentru smartphone, precum Patrimoniu100 care folosește realitatea augmentată pentru a explica prin joc ideea de patrimoniu cultural și arhitectural și care contribuie totodată la crearea unei hărți interactive a monumentelor istorice din România

– proiecte care folosesc inteligența artificială, precum Sentientia, care încearcă să reproducă experienţa unei creaturi conștiente care învață să interacționeze cu lumea exterioară. Inspirată de creația Doctorului Frankenstein, Sentientia trimite semnale audio în mediul înconjurător și așteaptă un răspuns pentru a crea o conexiune emoțională. Proiectul este realizat de Dorin Cucicov și prezentat la Ars Electronica 2019; dar și Hybrid Sensorium, realizată de Saint Machine și prezentată la Ars Electronica 2017. Instalația răspunde în timp real ritmului respirației umane și încearcă să-l adapteze nevoilor sale, oferind conținut digital în schimbul oxigenului.

La acestea se adaugă o instalație de design parametric creată de arhitectul Vlad Țenu și Julien Britnic, Vlad Țenu fiind cel care a conceput alături de Lana Dumitru o rochie spectaculoasă pentru Bjork, pe care artista islandeză a purtat-o în 2018 pe scena festivalului Eden Sessions din Marea Britanie, dar și o serie de proiecții de video-mapping, instalații și live performance-uri audio-video realizate special cu ocazia expoziției de către studiori sau artiști consacrați, precum Les Ateliers Nomad, Vali Chincișan, sau Aural Eye.

Lista completă a proiectelor expuse va fi anunțată în curând.

BINAR este parte din Bucharest Artworlds @ The Wrong Biennale #4. Proiectul principal expus în cadrul BINAR cu această ocazie este Predictive Art Bot, un algoritm care transformă titlurile știrilor din presă în concepte artistice. Acestuia i se adaugă lucrarea video colaborativă What’s wrong with the artworld(s)?.

The Wrong Biennale este un eveniment global care își propune să dezvolte cultura digitală contemporană. Misiunea sa este aceea de a promova și propulsa arta digitală contemporană către o audiență mai largă printr-un eveniment bianual care reunește o vastă selecție de lucrări de artă digitală, aducând în prim-plan artiștii, curatorii și instituțiile parte din scena culturii digitale de astăzi.

Artworlds înseamnă o serie de evenimente culturale pe teme actuale, relevante, care le sunt utile publicului prin stimularea discuțiilor și prin angajamentul de a face arta și cultura accesibile atât la nivel național, cât și internațional. Astfel de evenimente variază de la găzduirea de expoziții temporare internaționale de artă contemporană până la organizarea de evenimente extinse la nivelul întregului spectru cultural (spectacole, conferințe și altele). Artworlds este ediția bucureșteană a The Wrong Biennale.

BINAR reprezintă un demers de mapare și promovare a scenei new media din România, fie că este vorba despre artiști, designeri sau promotori ai artelor digitale, și își propune să ofere publicului într-un eveniment anual o radiografie a inițiativelor locale.

 

Mai multe informații despre BINAR sunt disponibile pe https://www.facebook.com/events/408940886672468/.

Parteneri BINAR 2019

Un proiect: The Institute

Inspirat de: UniCredit Bank

Co-producător: Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte

Parteneri: Epson România, glo

Parteneri media strategici: Rock FM, Radio România Cultural

Parteneri media: Biz, Designist, Feeder.ro, Igloo, IQads, Modernism, Șapte Seri, TPS Engage, Zeppelin, Zile și Nopți

Branding: Three

Design grafic: Daniel & Andrew

Design expozițional: Dilmana Yordanova & Claudia Pipoș

Design arhitectural spațiu CINA: Attila Kim Architects

Furnizori oficiali: 360Revolution, DjSuperStore, kaustik

Partener de monitorizare: mediaTRUST România

Leave a reply (we review all comments)