Cultura orientală și poveștile din O mie şi una de nopţi (5-9 august)

Cine a fost Șeherezada? E existat sau nu o prințesă orientală care și-a salvat viața îmblânzind inima crudului ei soț cu povești bine alese? Și în ce fel de vremuri s-au putut întâmpla toate acestea?

Din 5 august, la Fundația Calea Victoriei, facem o incursiune în lumea misterioasă a basmelor, la cursul Cultura orientală și Poveștile din 1001 de nopți.

Începem cu o discuţie generală despre poveştile celor O mie şi una de nopţi: cum au ajuns să fie cunoscute în Europa, în ce măsură și de ce unele teme din basmele noastre apar și în cele arabe. Ne luăm câteva repere istorice, ca să înțelegem mai bine în ce context sunt plasate întâmplările din 1001 de nopți, mai ales că știm cu siguranță că unele dintre personajele poveștilor au existat în realitate: celebrul calif Harun Al Rașid și vizirul lui, Giaffar Barmekidul, de exemplu.

Textul ne dă o mulțime de indicii despre mâncărurile, parfumurile, îmbrăcăminte, obiceiurile și felul de a trăi al lumii orientale. Ce era permis și ce nu? Cât de toleranți erau unii cu alții orășenii care aparțineau unor confesiuni diferite? Ce educație primeai, în funcție de statutul social și ce fel de viață te puteai aștepta să ai, ca femeie sau ca bărbat?

În același timp, descoperim cât de multe lucruri ne poate învăța o carte veche de povești despre iubire, curaj și toleranță. Poveștile celor O mie și una de nopți, deși se petrec pe tărâmuri îndepărtate, printre oameni de cele mai diverse feluri, sunt și despre noi. Cristian Vechiu ne explică la curs de ce.

Cursul începe luni, 5 august, la 19.00 și are cinci întâlniri, cu frecvență zilnică. Se întâmplă la sediul fundației – str. C. A. Rosetti, nr. 47, etajul 1. Taxa de participare este de 300 de lei, iar înscrierea o poți face pe contact@victoriei.ro.

Leave a reply (we review all comments)